Lupoaică

1.4K 61 13

O lună mai tarziu..

-Rose ! Deschide ușa ! Pe bune Rose,îmi pare rău. Serios. Deschide nenorocita asta de ușă..

Chen urla de un sfert de oră și bătea disperat cu pumnii în ușa mea. De când fusese incidentul..nu mai avea voie să pună piciorul în camera mea.

-Sparg ușa !

Da,da..acum o spargi..

*Flashback*

-Chen,adu-mi te rog telefonul de sus !

-Acum prințesă.

L-am pivit alergând pe scări și am continuat să mănânc floricele. După un timp,el nu mai apărea.

-Chen întârzie..

-Du-te după el,a spus Kris calm.

Am urcat la etaj și când am deschis ușa..

-Chen..

-Da ? a spus el lăsând materialul roz jos.

-Ce faci tu cu lenjeria mea,mă rog ?!

-Caut telefonul.

-Ești un om mort.

*End of flashback*

Nu eram supărată pe el..eram doar indignată. Trebuia să recunosc, mă gândisem la astfel de situații încă de gând eram în avion în drum spre Coreea. Doar erau doișpe băieți maimuță.

-Rose, serios. N-am să mai fac așa ceva. Deschide ușa..te rog.

Mi-am dat ochii peste cap și m-am ridicat leneșă de la măsuța de toaletă nu înainte să ascund mica brioșă în sertar.Am descuiat ușa cu grijă și l-am privit amuzată pe cel din fața ușii care avea fața roșie.

-Da,ChenChen ? am spus eu cu un glas dulce.

Începuse să mi se întâmple tot mai des. Fața lui adorabilă mă făcea să mă calmez. Devenisem destul de apropiați fiindcă doar în el aveam încredere mai deplină decât în Kris.

-În sfârșit ai deschis-o. Am ceva pentru tine,a spus el zâmbind și am observat că ținea ceva la spate.

Am simțit cum mă înroșesc. Fără să vreau,am început să mă gândesc la brioșe și mi s-a făcut pielea de găină.

Chen a scos de la spate o cutie nu prea mare,roz pal cu o fundiță albă. Am făcut ochii mari.

-Desfă-o,a spus el.

Am desfăcut funda și am ridicat capacul cutiei. Înăuntru era un material alb, pe care era scris foarte mare, cu negru,cifra 13. Numărul meu norocos..

Am scos materialul din cutie și am descoperit că defapt era o bluză. Una care îmi ajungea la jumătatea coapsei. Deasupra numărului 13, era scris tot cu negru dar mai mic, numele meu. Am recunoscut imediat design-ul. Era asemănătoare cu bluzele pe care le purtau ei la concerte.

-Oh doamne,Chen ! E frumoasă. O ador.

Și fără să vreau am sărit în brațele lui și l-am strâns. Îmbrățișarea a durat câteva secunde timp în care m-am înroșit ca o roșie și aveam o senzație ciudată în stomac.

-Îmbrac-o. Băieții vor să te vadă în ea.

-Cu ce ocazie ?

-Acum ești o lupoaică, a spus el zâmbind.

We were meant to be together //k-pop fanficCitește această povestire GRATUIT!