Prea mulți măslini în această vale,
prea multe pietre-n panta ei.
Prea mulți morți, prea puțin
pământ să-i acopere pe toți.
Și eu trebuie să mă reîntorc în peisajul pictat
pe bacnotă
și la fața părintelui de pe monedă.
Prea multe zile memoriale, prea puține
aduceri aminte. Prietenii mei au uitat
ce au învățat când au fost tineri.
Și prietena mea șade în ascunzătoare
iar eu sunt întotdeauna afară, hrană pentru vânturile înfometate.
Prea multă oboseală și numai puțini ochi
să o conțină. Prea multe ceasuri și
prea puțin timp. Prea multe jurăminte
pe Biblie, prea multe drumuri și prea puține
căi unde putem merge cu adevărat: fiecare către destinul său.
Prea multe speranțe
ce fug de la stăpânii lor.
Prea mulți visători. Prea puține vise
a căror interpretare să poată schimba istoria lumii
cum au făcut-o visele Faraonului biblic.
Viața mea se-nchide în spatele meu. Și eu sunt afară, un câine
pentru crudul, orbul vânt ce bate mereu
și mă-mpinge de la spate. Sunt bine antrenat: mă ridic și stau
ori aștept să fiu purtat pe străzile vieții,
care viață putea fi chiar viața mea adevărată.
