Capitolul 2 - Prima privire

1.8K 289 135

   Am ajuns mai devreme acasă, dar dacă mă aşteptam la o seară liniştită, mi-am schimbat repede impresia.

   Theo stă cu faţa rezemată în palme şi mârâie gutural în timp ce citeşte de pe ecranul dispozitivului de restanţe câteva dintre datoriile pe care încă nu le putem achita. Mâinele lui sunt aspre, acoperite de praf şi noroi. Părul de culoarea nisipului auriu îi este atât de încălcit încât, dacă aş încerca să-l pieptăn, mi-ar fi teamă că aş sfârşi prin a-l tăia. Iar mie chiar îmi place părul lung a lui Theo.

   — Cum a fost? ne întrebă el, plictisit. Ceva nou?

   Pentru prima dată de când am intrat, Theo îşi ridică chipul către noi. Obrazul îi este brăzdat de o zgârietură adâncă, iar buza de jos umflată într-o parte. Şi, cumva, el pare să fi observat faptul că eu ştiu că nu aşa arăta când am plecat noi, de dimineaţă, căci îşi roade obrazul pe interior ca urmare a ticului său nervos.

   — Un Somnifor şi-a făcut numărul de magie, îi răspunde Cole. A fost cel mai prost magician pe care l-am văzut.

   — L-au luat?

   — Evident. Dar cu tine ce-i? îl întreabă el, ca și cum doar acum observă.

   Theo îşi duce degetele spre zgârietură şi le plimbă de-a lungul ei, îndepărtând sângele care deja s-a uscat. Mă priveşte cu ochi miloşi şi rugători, de parcă şi-ar dori să nu răspundă la întrebare atâta timp cât eu sunt aici.

   — Avril, spune. Mă ajuţi să...?

   Expir zgomotos pe nări și îmi las mâinile să cadă fără vlagă pe lângă corp.

   — Sigur.

    Încerc să ignor modul fratelui meu mai mare de a scăpa de mine şi mă îndrept subtil spre baie. Deschid uşa a cărei vopsea e scorojită. Pun mâna pe cârpa veche şi gri, aruncată într-un colţ. Greu de crezut că era cândva albă ca spuma laptelui. Deschid robinetul puţin ruginit şi durează câteva secunde până ce câteva picături de apă se strecoară afară. Umezesc cârpa, apoi o răsucesc şi mă întorc.

   — Cu ce o să plătim acum, Theo? Locul ăsta e deja destul de rău.

   — Ce s-a întâmplat? intru în discuţie, surprinzându-i. Mă aşez în genunchi şi îi prind bărbia, tamponând uşor.

   Cole priveşte fix în faţă şi nu mai spune nimic câteva minute bune. Mă ridic din nou în picioare și execut doi pași spre baie, iar Theo continuă să-mi evite privirea. Arunc materialul puţin rozaliu direct în chiuvetă şi aştept explicaţiile care, după cum văd, întârzie să apară.

   — Vreau să știu, băieți!

   — A ruinat proiectul de construcții din greșeală, spune Cole dintr-o suflare.

   — Nu este chiar stilul tău, mă întorc spre Theo și îi vorbesc pe un ton mai acuzator decât intenţionam eu să fie.

   — I-am dat un pumn directorului de şantier, tare, vocea lui groasă îi închide gura lui Cole care caută o explicaţie mai plauzibilă. Mi-a anulat ziua salariului cu o săptămână, cel puţin.

   Îmi ţin respiraţia pe tot parcursul discuţiei şi aproape mă înec în propria-mi salivă. Directorul trebuie să-i fi spus ceva foarte rău, dacă Theo şi-a pierdut atât de tare cumpătul. El e genul tipilor calmi, care nu izbucnesc din orice şi nu strigă la tine.

   — Spune-mi că nu te-a concediat, e singurul lucru pe care reuşesc să-l îndrug.

   Şi e prima dată pe ziua de azi când nu vreau să-mi răspundă la întrebare. Aşa că nici nu încearcă.

O zi în plusCitește această povestire GRATUIT!