Banshee and Alpha ( 1 & 2 )

• Optsprezece II

Peste cateva zile, lucrurile par sa aibe un nou curs. N-am povestit nimanui inca de vis din doua motive:

Primul: A fost mai ingrozitor decat naiba in persoana si-mi doresc sa nu mai trebuiasca sa dorm vreodata.

Si al doilea: Ma tem atat de tare sa nu se adevereasca, inca incerc sa nu ma mai gandesc la el.

Dar, aparent, asta e foarte greu.

Povestile parintilor mei despre lucrurile prin care au trecut inca de dinainte sa ma fi nascut eu ne-au mai calmat pe toti. S-au adus in vorba amintiri vechi si frumoase.

- Si cand Michael a intrat in casa, am stiut din prima ca o sa ma indragostesc de el...

- Ba nu ai stiut, o contrazice tata, facandu-i pe toti sa rada.

Suntem asezati intr-un cerc, atenti la ei cum se imbrancesc unul pe celalalt.

- Preferi sa le spun copiilor ca ai pierdut in fata sotiei tale, dragule? Pentru ca asta e un detaliu picant!

Radem din nou.

- Nu am pierdut, scumpa mea nevastuica, pardon, nevasta. Te-am lasat eu sa pleci.

Da, povestile de genul au destins atmosfera si, la scurt timp, am uitat ca inca suntem urmariti  de trei zile. Nu stim de ce, dar Umbrele refuza sa se apropie foarte mult de cabana, insa nici nu dau semne ca intentioneaza sa actioneze prea curand.

Nu am mai avzut aceasta parte a parintilor mei, fiindca nu mi-au vorbit niciodata despre trecutul acesta al lor. Cine o cunoaste pe mama ca om, nu s-ar fi gandit niciodata ca a fost o Banshee, nu-i asa? Exact, o zeita a mortii, a explicat ea.

Nu-mi dau seama cum s-a intamplat de e om acum, dar aceasta, probabil, este o alta poveste.

- Aiden o sa vina si el aici zilele astea, ne informeaza tata.

- Si o sa stam sa-i privim pe aia cum se catara si ne privesc din copaci? Si noi sa nu facem nimic? se rasteste Ethan. Parca aveai o haita...

- Nu o sa-mi pun haita in pericol sau in conflict cu Umbrele. Crezi ca ele se joaca? Pentru ca daca tu chiar ai impresia ca da, iti urez noroc.

- Avem vreo sansa? se aude glasul lui Dante in spatele meu. Daca ne-am lupta, avem vreo sansa?

- Probabil ca nu, ii raspund mama si tata la unison.

- Nu va fi ranit nimeni, atata timp cat ii lasam pe ei sa faca prima miscare, zice Sam.

- Sah, ii face mama cu ochiul.

- Mat, ii raspunde Ada cu un chicotit.

Habar nu am ce semne isi fac ei, dar se inteleg din priviri.

- A facut-o sa leviteze, zici?

Stau asezata in unul din scaunele din camera in care dorm de obicei, impreuna cu tata si Dante.

Am reusit, in astea cateva zile, sa imbunatatesc relatia mea cu tata. Sau cu Alpha-ul celebru, as putea spune.

- Da. Papusa a plutit chiar in fata noastra, ii raspunde Dante, fixandu-ma cu privirea.

Ma simt ciudat...

De parca a descoperit un nou specimen pe care sa-l studieze si nu are deloc retineri in sensul asta.

Jur ca il pocnesc.

- E o singura explicatie, dar nu stiu cum e posibil, dat fiind faptul ca nici eu si nici Leyla nu detinem asemenea abilitati. Doar daca... Leyla! striga tata. Cu cine m-ai inselat?

Imi abtin rasul isteric sa nu se dezlantuie.

Insa mama nu pare la fel de amuzata. Paseste cu repeziciune in camera cu un prosop de bucatarie in mana, lovindu-l pe tata cu el in cap.

- Cu Aiden, ii raspunde ea tantosa, zambetul tatei disparand, dar tot nu s-a abtinut sa nu chicoteasca dupa. Mama se intoarce, probabil, in bucatarie, caci miroase a tocanita in toata casa.

- Shelby e un lup Celest, raspunsul mult asteptat ne surprinde atat pe mine, cat si pe Dante tata luand o postura serioasa.

- Am auzit legenede despre ei, dar sa existe? Cred ca e o gluma, continua Dante discutia. N-am vazut niciodata unul...

- Daca tu nu ai vazut, asta nu inseamna ca ei nu exista. Si ai unul chiar langa tine.

Bine. Acum chiar ca ma simt ciudat.

- Ce sunt... lupii Celesti? ma aud intreband.

Si cred ca nu sunt singura curioasa, caci Zoe, Adam, Ethan si unchiul Sam stau in pragul usii.

- Lupii Celesti sunt cei care manipuleaza gravitatia. Eu am vazut canva unul... continua tata si toti ceilalti sunt atenti. Dar nu am avut ocazia sa-i vorbesc.

- Shelby trebuie sa invete sa se transforme, spune Ada. Sa controleze acea putere. Pana la urma, toti am fost nevoiti sa trecem prin asta, fie ca ne-a placut sau nu.

- Si cum fac asta? intreb.

- Poate iti va fi mai usor daca mergem la fosta casa, in lumea supranaturalului, nu-i asa, Michael? intervine si Sam, zambindu-i.

- Acolo s-a antrenat si mama ta.

Antrenament? Am nevoie si de asa ceva? Si daca da, cat de mult timp imi va lua?

Dante imi observa nelinistea care mi s-a imprimat pe chip si isi pune o mana delicat pe umarul meu.

Caldura palmei sale imi ofera linistea de care am mare nevoie. De parca e ca un medicament sau un anestezic pentru emotii.

- Mai intai, incepe el, ce facem cu Umbrele? Misuna in continuu.

- Daca nu vor actiona, se va ocupa Aiden de ele, spune mama. Dar, deocamdata, asteptam.

Doar ca "sa asteptam" nu mai e printre optiunile noastre. Fumul negru incepe sa intre pe sub usa cabanei incet, iar in capul meu nu e altceva decat imaginea unei Umbre sadice, asteptand momentul oportun.