Sub clar de luna

5.1K 260 2

                           A doua zi atentia Alyssei fu captata doar de barfele despre tipul cel nou, sora lui si iubitul ei care, au venit si ei. Se pare ca Nisei nu-i mai convenea ca nu mai era in centrul atentiei, dar nu avea curajul sa se ia de ei. Oricum erau retrasi , nu vorbeau cu nimeni si stateau doar ei. Erau palizi fara pic de bronz . Elisa era bruneta si creata , cu parul pana la umeri iar Steven era un blond mai inchis , amandoi cu ochii negri. Se nascoceau vorbe cum ca vin de peste ocean sau cum ca ar fi modele. Tot felul de tampenii de care Alyssa era absorbita in totalitate.          

                          Toata saptamana au continuat asa. Apoi veni si week-endul , salvarea mea din toate acele discutii. Mama si tata plecara din oras iar eu eram singura, din nou. As fi putut sa o chem pe Alyssa la mine dar au venit niste rude la ea. Nu prea stiu ce as putea face de una singura.

                       M-am imbracat cu o pereche de blugi si un hanorac , mi-am luat in picioare tenesii , am luat telefonul si mi-am pus castile si am pornit pe afara sa ma plimb.  Strazile erau pustii , nici urma de vreun om. M-am plimbat ceva timp pana m-am plictisit. Dar cand am vrut sa ma intorc nu mai stiam pe unde am venit. Perfect ma ratacesc si daca fac o singura plimbare. Sunt extraordinara! Am mers pe strazi incercand sa caut un loc cunoscut dar nu ! De ce sa am eu norocul sa gasesc ceva?Toate magazinele erau inchise si totul era vechi parasit. Total parasit.

                      Am luat telefonul si am incercat sa-l sun pe tata dar nu aveam semnal. 

                          - Minunat. Am bombanit. 

                          - Te-ai ratacit?Intreba cineva in spatele meu. 

           M-am intors speriata si am privit socat la persoana care statea in fata mea. Complet socata si putin iritata.  Era baiatul de la scoala, Rayn. Statea la umbra unui magazin avand o urma de zambet pe fata. Si in acel moment mi s-a parut cea mai aroganta persoana pe care am cunoscuto. 

                   - Da ... am recunoscut. Tu ce cauti aici?

                    - Pierd vremea , la fel ca tine. 

                     - Bine , cum ajung acasa?

                     - Te duc eu. Sunt cu masina. Spuse el simplu.

                     - Nu . Pot ajunge si singura, doar spune-mi cum. 

                      - Am spus ca te duc eu. Spuse autoritar. 

                      - Iar eu am spus ca nu vreau! Am protestat.

               Se apropie cu pasi mari de mine si ma prinse de brat obligandu-ma sa merg dupa el. Am incercat sa ma smucesc din stransoarea lui deoarece ma tinea destul de tare. Simteam cum imi amortea bratul iar eu nu puteam sa fac nimic. Si se pare ca lui nu-i prea pasa de asta.

                       - Da-mi drumul! Am spus speriata.

                        - Nu. Zise perfect calm. 

                 

Sub clar de lunaCitește această povestire GRATUIT!