S-a întors şi a ieşit afară din cameră. Parfumul lui plutea acum în dormitor. Mi-am cufundat capul mai tare în perna moale şi am oftat cu un zâmbet imens pe faţă. N-am mai putut sta în postura aceasta că imediat uşa s-a deschis şi a intrat prinţul cu o tavă în mână. M-am ridicat în fund şi am luat tava în braţe. Mirosul cafelei şi mirosul parfruului său făceau întrecere, iar în cele din urmă, cafeaua a căştigat. S-a aşezat înapoi pe scaun şi a început să ă privească.

- Ştii că ar trebui să îmi fie ruşine faţă de tine acum, nu? Găteşti mai bine decât mine. am spus eu terminând ultima bucată din clătită.

 A început să râdă, dantura perfect albă lăsându-se văzută şi gropiţele intensificându-se tot mai tare. L-am privit în ochi, apoi a încetat. 

- Nu cred că găteşti chiar atât e rău. Nu pari genul ăsta de fată. 

- Nici tu nu pari genul de bărbat care să gătească. l-am apostrofat eu. Nici nu e ca şi cum era să dau foc bucătăriei. Deci cred că îţi dai seama cât de bine gătesc. am continuat cu un rânjet nevinovat.

- Eu ar cam trebui să plec. Mi-a făcut plăcere să stau cu tine. Şi sper că ţi-a plăcut.

-Oh, fii sigur de asta. Te-aş putea lua la mine să îmi găteşti mereu. am murmurat eu cu un rânjet nevinovat pe faţă. Ştii ceva? Eu nu am nimic planificat pe azi. Dacă vrei, dacă poţi, am putea urmări un film, poate mă înveţi şi pe mine să gătesc.

 Cum era posibil ca un băiat să refuze o fată ca ea? 

Acum, ea se afla în duş, stropii de apă alunecând pe trupul ei cu repeziciune. Avea un zâmbet neobişnuit ce nu-l putea stăpâni. Şi-a încleştat degetele în breton şi a continuat până a ajuns cu palmele la ceafă. 

El, tocmai ce a intrat în casă. - era puţin spus casă, un conac ca acele din filmele vechi - La fel ca Melanie, avea acel zâmbet neobişnuit, air ochii aveau o sclipire ciudată atunci când gândul îi zbura la Melanie.

Notă: Nu îmi place că mai mereu îmi cer scuze pentru întârzâiere, dar... sunt nevoită să o fac.   Sper să vă placă şi nu ezitaţi să îmi lăsaţi şi o părere. Apreciez toate voturile, dar nu mă încălzesc atât de mult precum o părere. Să aveţi o primăvară frumoasă, apropo. Kisses, Elle. 

He's not like the others   | P A U Z A |Citește această povestire GRATUIT!