For every story tagged #WattPride this month, Wattpad will donate $1 to the ILGA
Pen Your Pride

Partea I: A cui vină?

202 3 4

Ce înseamnă cu adevărat să trăiești o viață reală? Îți pierzi vremea pe toate chat-urile acelea și toate acele esențe de viață virtuală. Și viața virtuală se practică cam mult în această generație. Cum să te rănească un om care stă la zeci de kilometri depărtare de tine? Cum? Aceasta este povestea unor eroi ai lumii virtuale, care au reușit să-i scoată pe ceilalți de după pereții casei și să le arate cât de frumoasă poate fi viața reală, atunci când îți găsești adevărații prieteni. 

Totul începe într-o zi de vară, când o tânără care trăia în afara pereților, a pășit în lumea pixelilor și a cunoscut o grămadă de persoane care mai de care mai diferite. Trecând prin mai multe încercări, lupte câștigate și pierdute, această fată a văzut adevărata valoare a lucrurilor care înconjurau viața. Le-a propus tuturor prietenilor ei virtuali, să iasă înafara casei, și să pornească pe un drum spre libertate. Singura ei șansă ca să facă asta, era festivalul otaku din Cluj care se ținea în fiecare an, în aprilie. Au fost multe persoane, pe care le cunoscuse abia pe un chat, care veniseră, dar nimeni nu știa ce era pe cale să se întâmple, nici măcar ea. 

Am fost foarte fericită de faptul că mi-am putut vedea prietenii pe care nu-i văsuzem niciodată. Chiar dacă dușmanii mei veniseră și ei, nu-mi era teamă. Aveam prietenii mei reali să mă ajute în caz de ceva, dar nu era nevoie. Ei m-au făcut să cred în propria-mi putere și să nu pun suflet pe ceea ce-mi aruncă persoanele virtuale. Doar că acum, aceste persoane, nu mai erau doar niște mesaje scrise și niște voci în ecou, erau reale. 

Din câte văd, dușmanii mei nu se vor abține să nu facă o mișcare proastă. Nu au trecut bine 10 minute, căci Axy, ultimul distrus de pe lume, încearcă să facă pe Yuno Gasai și mă atacă pe la spate cu un cuțit de plastic. 

Eu îi pun o piedică, îi prind mâinile, i le sucesc și îi spun:

-Să nu crezi că ești încă pe un chat, clar?! Nu sunt fraiera nimănui. Și spunându-i acestea, l-am trântit cu fața de pământ. Bineînțeles, după cum mă așteptam, Alin nu se abținea să nu sară și el pe mine. Ce lume lipsită de viață, îmi ziceam eu în gând și scot din buzunar 5 petarde cărora le dau foc și le arunc în ei. 

Bineînțeles, aici a intervenit poliția care nu avea ce face.

-Ești fericită?! Din vina ta intrăm toți la închisoare, și noi, și tu, și prietenii tăi, îmi aruncă Alin fără să gândească. 

-Stai naibii pe scaunul tău și taci. Nu-mi pasă, îi răspund cu nerușinare în timp ce poliția ne ducea spre închisoare pentru folosirea armelor și scandal într-un loc public. Eram închiși pentru 7 zile din fericire. Prietenii mei, bineînțeles, erau supărați pe mine, dar nu-mi păsa, ei nu mă cunoșteau. 

-Hei, urmați-mă dacă nu vreți să stați aici 7 zile. Zicând asta o iau înainte în timp ce polițiștii aveau armele îndreptate către noi. 

-Unde mergi? Mai încet, îmi spun aceștia, timp în care eu scot din buzunarul meu o bombă cu gaz căreia îi dau drumul în fața lor. Prietenii mei, atât și dușmanii mei mă urmăreau, iar noi am scăpat basma curată.

-Cred că merit un mersi, le spun eu afișând un zâmbet pervers după laude. 

-Ce mersi visezi fă, țăranco, din vina ta puteam să fim închiși, iar acum cu siguranță va fi mult mai rău, spune Axy care alături de gașca sa de maimuțe, dau să mă lovească. 

-Nu dați voi în ea! se aude o voce de undeva de deasupra, iar apoi apar prietenii mei din viața reală să mă ajute. Acesta clar era un scandal, un scandal adevărat, nu unul din filme americane. 

-Hei, Phui, mă sperii, și tu și prietenii tăi, îmi spune Ewe care stătea retrasă. Eu o privesc rece, dar nu din cauză că nu țineam la ea, era din cauză că timpul mă făcea să mă schimb, apoi îi răspund:

-Asta e viața reală.

-Ești un assassin? mă întreabă Andrey fiind pe mai mult de jumătate uimit, ce să mai zic de Adrian care stătea în spate și aplauda strigând: "Haide Phui! Haidee!".

-Nu, nu, nu. Dar mă cred unul, e deajuns. 

Dușmanii mei se speriaseră și mi se închinaseră asemeni unui zeu. 

-Mda, și când mă gândesc că acum 4 ani, eu mă înjoseam înaintea voastră. 

-Ai pus-o rău cu poliția de data asta Deni, îmi spune Marya.

-Știu, dar o să scap cum am mai scăpat până acum, știi, nu-s o criminală, sunt un luptător al dreptății!

Și ca să o lămurim, prietenii virtuali îmi spun Phui, cei reali mă numesc Deni. Iar acum, ce să facem cu toții? Eram prinși într-un conflict cu poliția, care trebuia rezolvat imediat. Dar nu, nu aveam cum să-i car pe toți, trebuia să trecem peste ura virtuală dintre noi și să luptăm împreună. Însă poliția nu era singura noastră problemă. El era aproape, tipul care mă urmărește de 2 ani, e pe aproape, și va provoca numai necazuri. 

The real lifeCitește această povestire GRATUIT!