Treizeci și șapte

152 17 16


     Sunt fericit. Cu adevărat fericit pentru Britany, deși mintea mea rămâne încețoșată. Va trebui să-mi povestească mai târziu despre reușita ei. Mersul sprinten și gesturile energice îmi spun că este încântată, nerăbdătoare să descopere necunoscutul, să meargă mai departe. Un zâmbet șiret îmi arcuiește colțul gurii; sunt mulțumit totuși de unele lucruri din viața mea.

     Privesc în jur, încercând să-mi distrag cumva atenția de la gândurile amare care reușesc cu nerușinare să-și întingă pânzele peste toate aspectele existenței mele umile. Știu că probabil nu sunt singurul cu belele pe cap, însă mă simt cel mai lovit dintre toți. Cine mai este captiv fără scăpare ca mine, într-o cușcă a trecutului? Melody e dincolo de ea și deține cheia eliberării, dar a uitat unde a ascuns-o. Iar destinul, cruda soartă, se amuză pe faptul că noi ne jucăm de-a dragostea.

     De după tejghea, Britany se apropie sfioasă de masa mea. Tremură ușor, insesizabil, probabil de teama de a nu vărsa cafeaua din care iese un abur înmiresmat. Seamănă cu un înger fragil, din porțelan, obligat la o muncă prea grea pentru aripile lui pure. Restul clienților îmi par simple statuete întunecate, lipsite de sclipire, ce au avut doar norocul de a se afla aici și a-i privi frumusețea angelică.

      — Jeffrey, îmi doresc tare mult să-ți placă ce ți-am adus. Și să știi că ești primul client căruia îi iau comanda. Ei, poate că nu ți-am luat-o, însă voiam să spun că abia acum m-au lăsat să iau comenzi. Mi-au spus că sunt începătoare, așa că mai întâi a trebuit să ascult, să învăț tot felul de chestii și să mă familiarizez cu locul.

     Aproape că rămâne fără suflu în disperata încercare de a mă face să înțeleg că sunt primul ei client în adevăratul sens al cuvântului. Îi zâmbesc călduros, dând din cap afirmativ, semn că am priceput cât sunt de important în această nouă aventură a sa.

     Pe tavă găsesc același model de ceașcă, însă alături Britany aduce o prăjitură acoperită de frișcă, ce mă face să ridic din sprâncene neîncrezător. Nu sunt mort după frișcă, dar nici nu-mi displace. Se pare că această rupere de monotonie chiar aduce câteva lucruri noi în viața mea. Privesc chipul îmbujorat al lui Britany, iar ochii îmi cad pe gesturile ei stângage și sfiala din mișcări.

     — Ești vizibil fericită, Britany, nu lăsa emoțiile să erupă în ceva negativ. Eu am încredere că te vei descurca de minune aici, iar peste puțin timp te vei acomoda cu noua ta slujbă.

     Ea îmi răspunde cu un surâs gingaș. Strânge tava puternic în mâini, iar eu ating cu buricele degetelor cana fierbinte. E o aromă neîncercată de mine până acum, iar deasupra observ o formă de inimioară desenată cu ceva asemănător laptelui. O fi vreun fel de cremă pentru cafea?

     Acum este clar, sunt un învechit răblăgit.

     — Sper să-ți placă Jeffrey, îmi șoptește Britany melancolic.

     Se întoarce brusc, lăsându-mă contemplând. Eu mă aplec ușor deasupra mesei, inhalând aroma ce se ridică leneșă spre nările mele. Încep să înțeleg de ce a ales Britany această cafea pentru mine. De fapt, nu a făcut-o cu un motiv anume. Lăsându-mă purtat de această forță nebănuită, intru într-un templu fraged, de candoare și pasiune.

     Lichidul pe care încă nu l-am gustat este doar transpunerea lui Britany, metamorfoza ei într-o cafea. Inevitabil, un zâmbet admirativ îmi înseninează chipul, realizând cât de puternic este fondul emoțional al acestei fete. Deține ceva special, ceva unic. Probabil combinația fatală dintre grația inocenței și determinarea nestăvilită a unei speranțe fără final.

Doctorul de sufleteDescoperă acum locul unde povestirile prind viață