ne-am ciocnit pe hol

nu ne vom cunoaste.

- Da, tata, pentru ca nu vreau nimic mai mult decat sa il vad si sa clarific niste chestii, nu e cine stie ce...

- Chloe ne-a spus ce inseamna acest Dyson pentru tine, si credem ca e normal pentru o fata de varsta ta sa simta asa ceva, insa... daca, stiu si eu, o sa vomite iar sange? Sau o sa intre in coma? Sau sa moara?

- MAMA!

- Uite, scumpo, nu vrem sa fii ranita, atata tot. Esti sigura suta la suta ca vrei sa il vezi in starea asta?

- Nu imi doresc nimic mai mult, mama.

Timp de cateva clipe, cei doi parinti s-au privit cu ochi tristi, apoi tatal a vorbit:

- In regula. Dar va duc eu cu masina. Vremea asta e extrema.

*********

Cei trei au ajuns la spital in mai putin de 20 de minute. Tot drumul, Kara a stat cu ochii pe geam, strangand in brate geanta in care se afla, printre altele, jurnalul.

- Ce ai acolo, Kara? a intrebat Chloe privind geanta.

- E... o chestie. Nu prea conteaza, a evitat ea sa raspunda.

- E o carte? Vreau doar sa vad ce carte e, a spus Chloe dand sa puna mana pe geanta, insa Kara a retras-o brusc, ca si cum ii era frica de a-si lasa iubitul jurnal in mainile altcuiva.

- Scuze, Chloe, dar e ceva personal.

Dupa aceea, nimeni nu a mai rostit niciun cuvant, pana cand tatal a spart tacerea, anuntand sosirea la spital. Kara si-a tras gluga paltonului peste parul saten-deschis, fularul negru peste gura tremuranda si a iesit din masina. Ninsoarea taioasa i-a facut ochii sa lacrimeze, insa nimic nu o putea opri in drumul ei din parcare catre cladirea cu saloane. Tatal Karei si Chloe se straduiau sa tina pasul, insa ninsoarea era foarte puternica. Ambii erau socati de determinarea Karei, care imediat ce a intrat in spital, si-a scos gluga si fularul si aproape ca a sarit la gatul unei asistente intreband-o:

- Jennings! Dyson Jennings! In ce salon e?

Asistenta s-a speriat si a facut un pas inapoi, apoi a luat un clipboard si l-a rasfoit timp de cateva secunde.

- Jennings, salonul 34, etajul do-

- Multumesc, hai tata, hai Chloe, la 34! a strigat Kara catre cei doi insotitori care abia izbutisera sa intre.

- Domnisoara, stai putin! a strigat asistenta apucand-o pe Kara de brat. Nu te pot lasa sa te duci asa! De ce alergi in halul asta?

- Nu intelegeti, e urgent, trebuie sa il vad imediat! a raspuns Kara cu un glas furios care a speriat-o din nou pe asistenta.

- Ce se intampla aici? a intrebat o doctorita batrana, blonda, cu vocea ragusita de la fumat. Ramonna, ce vrea fata asta si de ce tipi la ea?

- Doamna doctor Hoisberg, buna ziua! a raspuns asistenta adoptand o postura ca de soldat, act plin de falsitate care a dezgustat-o pe Kara. Aceasta pustoaica a intrat ca o disperata si vroia sa dea buzna catre salonul 34.

La auzul numarului salonului, chipul doctoritei a capatat o expresie mirata, care a ingrijorat-o pe Kara.

- Ramonna, du-te la salonul 6 si schimba perfuziile de acolo, ma ocup eu de aceasta fata.

Asistenta de vreo 20 de ani a fugit pe hol, iar singurii ramasi erau Kara, tatal ei, Chloe si doamna Hoisberg.

- Domnisoara, ai venit sa il vizitezi pe pacientul Jennings?

- Da, da! Putem sa il vedem? a intrebat Kara grabita, iar tatal ei a incercat sa o calmeze tragand-o de umeri usor inapoi.

- Uite, scumpo, a spus doctorita scotandu-si ochelarii de la ochi. Lucrurile nu sunt asa simple cum par. Momentan e in timpul unei operatii, nu il poti vedea. Are o infectie destul de grava la stomac si a fost dus de urgenta in sala de operatie. Poti sa astepti aici sau in sala de asteptare din corpul B.