ne-am ciocnit pe hol

6.2K 168 7
                                                  

S-salut, jurnalule. Sunt eu, Kara, mă mai ştii? Ne-am întâlnit acum o lună la librărie, când colindam timidă printre rafturi şi ți-am zărit coperta de piele într-un colț lângă o carte de desenat. M-am gândit să te folosesc ca să scriu în tine poezii. Dar după ce te-am cumpărat, te-am aruncat în dulap pentru că mă gândeam că acum când începe liceul nu o să mai am timp să compun versuri. Te-am găsit azi, când îmi făceam ghiozdanul pentru prima oară, azi a fost prima mea zi de liceu. De azi înainte, vei fi jurnalul meu.

Azi a fost o zi foarte ciudată. Am intrat la cel mai bun liceu din oraş si e plin de fițoşi. Sunt singura din clasă care provin de la şcoala mea. Mai am doar 3 colegi în tot liceul, dintre care 2 nu vorbesc cu mine. Singura mea prietenă din liceu e Tania, în celălalt capăt al liceului. "Kara şi Tania, de nedespărțit" cică. Nu şi aici când aproximativ 4 holuri, 2 clădiri şi un etaj ne despart. Tania e efectiv cea mai genială persoană. Nu are glume bune, nu are mulți prieteni şi nu e nici afectuoasă. Dar reuşeşte să îmi vindece orice rană sufletească prin simpla prezență sau prin câteva cuvinte. Cu prietenia ei mă hrănesc eu. Și nu numai, mă hrănesc cu multe, sunt cam grăsuță şi vreau să ajung sub 60 de kg anul ăsta.

Dar azi s-a întâmplat ceva bun, jurnalule! Cum nu m-am integrat încă în clasa mea, vorbesc în continuu cu Tania prin mesaje. Nici colegii ei nu sunt prea drăguți cu ea. Dar în fine, eu am lucruri mai importante de făcut decât să încerc să atrag atenția prin haine strâmte sau telefon de sute de euro.

Și acum întâmplarea cea bună: deprimată şi plictisită cum eram, să nu mai vorbesc că muream de picioare din cauza balerinilor care mă băteau, am simțit naturala şi perfect normala nevoie fiziologică de a mă duce la baie. Nu cunoşteam prea bine holurile, şi prin "prea bine" mă refer că deloc. Cu ochii în telefon şi cu gândurile în ClătiteȘiCafeaLand, am ieşit din clasă fără să am grijă de faptul că fix la un metru şi jumătate de uşa mea se afla uşa clasei vecine, tot de a noua.

Foarte grațios m-am împiedicat de pragul uşii de termopan şi am căzut foarte elegant pe un coleg care tocmai ieşea din cealaltă clasă. Nu i-am acordat prea multă atenție însă în milisecunda în care m-am uitat la fața lui, am schițat un zâmbet scurt, involuntar. Mi-am regăsit echilibrul şi am mers grăbit pe hol în căutarea disperată a toaletei.

Vai, jurnalule, dacă ai şti cum m-am simțit! De când m-am despărțit de colegii mei mă simt străină aici, ca un strop de ulei într-un pahar de apă. Nu îmi găseam locul şi nici pe cineva care să îmi fie asemeni. Dar acel băiat, simplu şi tăcut, care m-a prins fără să spună un cuvânt... era sublim! M-am simțit ca o fetiță de 5 ani care roşeşte când prietenul ei cel mai bun îi dăruieşte o floare de hârtie. Zâmbeam incontrolabil şi puțin cam prea evident că motivul era un băiat.

Ah, jurnalule, ce mă fac eu? Sunt la liceul ăsta de doar o zi şi deja m-am îndrăgostit. Nu, nu vreau să iubesc, nu acum, e prea devreme, nu numai că abia a început şcoala, dar e şi doar clasa a noua, nu sunt gata să îmi dedic toate sentimentele unei singure persoane...

Dar parcă totuşi vreau să îl mai văd o dată pe tipul misterios de pe hol. Nu l-am văzut decât o dată şi pentru o secundă numai. Nici nu îmi amintesc sigur cum arăta, dar îmi amintesc că era şaten, slab şi înalt. Dacă îl revăd, sigur o să îi recunosc şi celelalte trăsături.

Eu vreau totuşi să îi dau un nume. Știi tu, gen o poreclă, un nume de cod, pentru că nu ştiu cum îl cheamă de fapt. Dar ce nume să îi dau? Nu ştiu încă. Până găsesc un nume scurt care să îl reprezinte, îi voi spune în continuare tipul misterios. Și aşa, poate mi s-a părut, poate nu e chiar aşa de drăguț cum l-am văzut în acea fracțiune de secundă.

Dar hei, clasele noastre sunt față în față, la un metru şi jumătate distanță. Păcat că nu cunosc pe nimeni acolo, dar nu-i bai, sigur o să îl mai văd ieşind din clasă. Și atunci o să îi analizez aspectul şi o să îi dau un nume provizoriu.

Mâine o să îl văd. Mâine o să îi aflu numele. Și dacă nu, măcar o să îi dau o poreclă. Mai am 4 ani de acum încolo. Am timp să aflu cum îl cheamă.

Mâine am multe ore grele, jurnal. Scuze că întrerup atât de brusc scrisul, dar trebuie să îmi repet la biologie şi să îmi fac ghiozdanul. Tu eşti singurul care ştie de existența tipului misterios.

Te rog,

nu mă dezamăgi.

posesoarea ta,

Kara .

ne-am ciocnit pe holUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum