Suflet negru (I)

EPILOG

Îngheţam.

Era atât de frig încât nu îmi mai simţeam corpul. Însă continuam să merg. Trebuia să găsesc ceva anume. Trebuia să prind printre degetele căldura, să inspir mireasma focului, să ard în disperare şi nebunie.

Aşa era in iad. Trebuia să întâlnesc flăcările.

Dar atunci de ce ningea? De ce troianele de zăpadă mă acaparau, făcându-mă să mă mişc atât de lent şi atât de şovăielnic? De ce tot ce vedeam în jurul meu era doar alb, o pătură infinită de fulgi strălucitori, culoarea lor albă şi luminoasă orbindu-mă?

Unde mă aflam? Era imposibil.

-Ajutor! urlu deznădăjduită în imensitatea abisului.

Tăcere.

Ninsoarea se înteţi, făcându-mă să mă cutremur. Eram îmbrăcată într-o robă albă, făcută parcă chiar din fulgii de nea. Muream de frig. Frisoanele puseseră stăpânire pe corpul meu fragil şi îngheţat, muşchii mei împietrind şi începând să mă doară atât de tare, încât frigul se amesteca cu senzaţia de ardere. Simţeam de parcă îngheţam, dar în acelaşi timp, ardeam. Eram confuză, lacrimile curgându-mi anevoie pe obrajii reci, transformându-se în ţurţuri. Nu înţelegeam ce se petrecea. Eram destul de sigură că acum flăcările iadului ar fi trebuit să mă prefacă în cenuşă.

Şi, deşi îngheţam, nu degeram. Puteam merge. Era ca şi cum puteam simţi durerea, dar asta nu mă omora.

-E cineva?? insist eu, sperând că o voce se va auzi deodată în negura strălucitoare.

Tăcere.

Eram doar eu. Singură. Pierdută. Bulversată. Destinată să umblu aiurea prin marea sufocantă de zăpadă.

Oare acesta era iadul?

-Rebecca.

O voce firavă se auzi clar în spatele meu, atât de încet, încât crezusem că erau doar gândurile mele.

Mă răsucesc brusc, disperată, căutând cu privirea sursa sunetului.

O siluetă roşie stătea la câţiva metri depărtare de mine, însă prin perdeaua deasă de fulgi argintii, îmi era greu să identific persoana.

Mă aproprii, tremurând din cap până în picioare, simţind cum, în ciuda frigului, mâinile începură să îmi transpire, anticipând că ceva nu era în regulă.

Ajung chiar în faţa femeii în roşu, iar faţa ei, după ce mă holbez câteva minute, îmi deveni clară.

Era mama.

Îmi pun mâinile la gură, suspine cutremurându-mi corpul. O prind disperată de mâini, smucind-o mai aproape, scrutând-o atent.

Iar ce am văzut mă făcu să îi dau drumul brusc, izbucnind în urlete îngrozitoare.

Nu era îmbrăcată în haine roşii. Sângele îi curgea de pe toată suprafaţa corpului, făcând-o să se scalde în lichidul roşu, acoperind-o în totalitate.

Ea îşi înclină capul, zâmbindu-mi diavolesc, buzele ei întinzându-se, din care se prelingeau firişoare rubinii.

-Rebecca, şopti ea, făcându-mă să mă retrag, însă ea înaintă, urmărindu-mi reacţiile.

Mă împiedic de propriile-mi picioare, căzând grămadă pe troianul dur şi ascuţit, format din gheaţă. Scap un suspin printre buze, realizând că îmi lovisem spatele, probabil zgâriindu-l, însă nu îmi păsa în acest moment.