Oglinzi Sparte

7. LILLY ROSE

     De deasupra capului ei auzi un mormăit aprobator, venit pe două voci. Cu ochii la gheaţa pe care o tot învârtea în lichidul arămiu, îi dărui un surâs uluitor.

     — Ar trebui cumva să-mi cer scuze pentru că am mai înviorat un pic atmosfera? Fetele alea chiar sunt amatoare, tot ce fac e să se pipăie şi să se frece de bară. Nu oferă niciun show! 

     — Le-ai putea învaţa câte ceva. Pentru un preţ, desigur, adaugă el repede. Asta dacă nu doreşti să li te alături acceptându-mi oferta.

     — Aş fi fericită să o fac, domnule Serano, dar am un orar destul de ... neprevizibil, ca să zic aşa.

     Degetele I se împlântară din nou dureros în umăr, semn că dăduse răspunsul greşit. Fata avu o reacţie la durere, strambandu-se, dar cum domnul Serano continua să o privească nemulţumit şi fără să ia atitudine la tratamentul stupid pe care i-l aplica unul dintre oamenii lui, ea îşi lasă obrazul direct peste mâna acestuia şi se apucă să şi-l frece, precum fac pisicile care cerşesc atenţia stăpânului.

     — Această mâna, domnule Serano, mă deranjează, spuse ea privindu-l pieziş în timp ce continua să susţină paharul. Încearcă să mă intimideze prin a-mi provoca durere. Nu înţeleg de ce posesorul ei găseşte necesar...

     Îşi mişcă obrazul într-un fel mângâietor peste mâna bodyguard-ului, cu un surâs ironic adresat patronului clubului, dacă asta era domnul Serano. Acesta făcu un gest scurt din cap la adresa bărbatului din spatele ei iar acesta îşi retrase mâna cu repeziciune.

     — Ai testicole, micuţa domnişoară! Observă el cu un rânjet. Voi, americancelor, sunteţi date dracului, nu-i aşa băieţi?

     Alte mormăieli aprobatoare.

     — Mi-au crescut bătând străzile oraşului, sir! Şi dansând prin baruri.

     — Deci eşti o micuţă dură, nu-i aşa?

     Ridică din umeri, fericită că putea face această mişcare fără să mai simtă vreo presiune dureroasă pe oasele ei.

     — Hai să spunem că am văzut şi că am trăit destule.

     Luă o înghiţitură din pahar, fără că măcar să se strâmbe şi îl aşeză pe masă.

     — E o licoare a naibii de bună, şir!

     — Vorbeşti că o cunoscătoare. Câţi ani ai?

     — Douăzeci şi doi, răspunse, cu un zâmbet.

     Nu zâmbea bărbatului între două vârste din faţă ei, ci cheliei lui, cu care încă nu se obişnuise şi pe care tot o mai găsea fascinantă. Semăna cu un bec incandescent. Simţindu-i privirea, acesta îşi scoase o batista şi se apucă să îşi tamponeze faţa şi, mai apoi pielea scalpului, sub ochii ei îngustaţi a ironie.

     "Hotărât lucru, e o muieruşcă dată naibii" îşi zise acesta simţindu-se uşor intimidat de privirea ei pătrunzătoare, ceea ce era stupid din mai multe motive. Unu: pentru că fata din faţa lui pretindea că avea doar douăzeci şi doi de ani deşi arăta mult mai în vârstă, ceea nu putea însemna decât că îl minţea cu neruşinare în faţă; Doi: pentru că era doar o dansatoare nenorocită la bară cu destul tupeu încât să refuze să se lase timorată de el sau de oamenii săi; Trei: I-ar fi putut suci cu uşurinţă gâtul la spate dacă ar fi vrut, şi patru: el era Vittorio Serano.

     — Arăţi mult mai în vârstă, o anunţă el cu o încuviinţare sarcastică a capului pentru a-şi susţine afirmaţia.

     — Am avut o viaţă grea, domnule! Sosi răspunsul în timp ce o văzu scotocindu-şi prin buzunarul din spate al blugilor şi scoţând un act de identitate pe care i-l întinse peste masă cu un zâmbet. Şi multe nopţi de nesomn.