Suflet negru (I)

31. Ariana

Ariana

-Îmi era aşa dor de tine!

-Ba nu, mie îmi era mai dor!

-Taci din gură, nu mai minţi!

Îl sărut din nou, iar prostul abia că îmi dădea atenţie. Tot trimitea mesaje pe la spatele meu, vreunui băiat, sigur. O să-l prind eu odată şi o să-i dau o bătaie cât să mă pomenească toată viaţa!

Eram în maşina lui, în faţa liceului, deşi era duminică, însă aveam câteva cursuri de dezvoltare personală cu nişte tipi din Bulgaria, weekendul acesta. Drăguţi băieţi, ne dădeau şi pauză. Andrei mă sunase în pauză şi îmi zise că îi era atât de dor de mine încât mai avea puţin şi murea. Pe cine credea el că păcăleşte?

Iar eu de ce eram atât de idioată încât să rămân în continuare cu el deşi mă înşelase de atât de multe ori încât nici nu mai puteam număra pe degete? Şi mai presus de toate, cu un băiat! Un nenorocit de băiat! O tipă mişto nu putea să găsească şi el?

Răspunsul era mereu acelaşi: iarba. El era singurul în care puteam să am încredere că nu mă va şantaja că o să-i zică mamei că fumez aşa ceva în fiecare week-end.

Plus că mi-o dădea gratis. Oricât de bun era drăguţul de Vlad, nu puteam să bag mâna în foc că mi-ar da droguri fără niciun ban, mai ales că mai era şi profesor, şi chiar dacă voiam la nebunie să-mi facă o vizită acasă, nu aş fi aşa fericită să vorbească cu mama despre apucăturile mele. Deci, scuze, Vlad, dar te înşel, iubire.

Înainte mă ascundeam, puneam pliculeţele sub saltea, iar în ultima vreme maică-mea începuse să îmi facă curat în cameră „mai amănunţit". Auzi la ea ce tupeu.

Aşa că proiectul navetiştilor a fost şi este cea mai mare salvare a mea. Pe lângă faptul că acum chiar puteam să fac ce mă taie capul, psiholoaga chiar era o tipă mişto. Nu mai stătusem de vorbă cu ea până când m-am trezit în casa ei, însă tipa asta chiar era şmecheră. Mereu îşi închidea un ochi la prostiile pe care le făceam, îmi dădea bani constant, având în vedere ce casă uriaşă şi ce maşină mişto avea, cred şi eu, plus că îmi asculta fiecare tâmpenie pe care o ziceam, zi de zi. Ce îţi poţi dori mai mult?

-Scuze, iubito, dar trebuie să plec şi eu pe la cursuri. Peştii mă aşteaptă.

Îmi făcu cu ochiul, vrând să pară senzual.

Îmi dau ochii peste cap, deschizând portiera maşinii care nici măcar nu se compora cu a lui Vladimir.

Nenorocita aia de Rebecca nici măcar nu realizează cât de norocoasă e.

-Să te duci dracu şi tu şi peştii tăi.

Îi trântesc portiera, el scoţând un sunet stupefiat, înjurându-mă de toţi morţii. Încep să râd, mergând drept spre intrarea liceului, fără să îi mai arunc vreo privire.

După ce conferinţa susţinută de bulgari se terminase, ies afară, uitându-mă după maşina Adrianei. Când o zăresc, o zbughesc înspre ea, deschizând portiera firavă şi aruncându-mi ghiozdanul pe locurile din spate.

-Of, în sfârşit plecăm acasă, zic eu veselă, dând drumul la radio.

Adriana zâmbi fără să îmi zică nimic.

Intru pe facebook şi dau scroll aiurea, când deodată îmi apare o notificare. O apăs curioasă. Era ziua unui prieten. Oftez şi îi scriu „la mulţi ani" alături de multe emoticoane şi inimioare şi mă uit de curiozitate la următoarele zile de naştere. Oh, era ziua de naştere a Biancăi peste 2 zile. Să se ducă dracu proasta aia cu 2 feţe, cică „prietena mea cea mai bună pe viaţă" în a zecea, oh da, sigur că da. Apoi deodată apăru numele lui Rebecca iar în dreapta ei, „8 zile".