Capitolul 1
Clubul era atâ de plin de fum, încât simţeam cã abia pot respira. O grãmadã de puşti, care eram foarte sigurã ca nu au dreptul legal de a se afla acolo sau de a consuma bãuturile care le ţineau în mânã se zbãnţuiau pe ringul de dans. La mese erau unii oameni mai în vârstã, sau mã rog, mãcar majori.
Mã ţineam de mâna lui Laurent ca de un colac de salvare, cu teama cã dacã îi voi da drumul, o sã mã scufund. Dupã atâtea luni obositoare de cãutare, o gãsisem în sfârşit. Dar partea grea de abia acum urma. Ce voi face când o voi vedea? Atâtea nopţi nedormite au fost bântuite de acest gând şi totuşi nici acum, când sunt atât de aproape de ea, nu am un rãspuns la aceastã întrebare.
Denise. Sora mea. Care habar nu are cã exist. Care habar nu are cã este pe jumãtate strigoi, ca şi mine, doar cã din partea mamei. Care nu ştie ca avem acelaşi tatã. Care locuieşte aici, în Bucureşti şi deţine acest club.
Dupã luni de cãutãri, am ajuns în sfârşit la ea. Nu a fost uşor sã o gãsim, pentru cã nu iese aproape deloc în evidenţã printre vampiri, nici mãcar printre locuitorii umani ai oraşului. Cum reuşeşte o fatã pe jumãtate strigoi sã facã asta şi de ce nu are pornirile strigoilor, nu am unde sã ştiu.
Mã uit în jur, atrãgând atenţia asupra mea, pentru ca sunt îmbrãcatã mai degrabã pentru o zi normala decât pentru o noapte în club: blugi, teneşi şi tricou, cu o geacã de piele pe deasupra. Nici felul în care mã uit la feţele tuturor, în speranţa cã o voi gãsi pe cea care nici nu ştiu cum aratã nu mã ajutã sã trec neobservatã.
-Nu e aici, îmi şopteşte Laurent.
El a spionat-o câteva seri, când intra în club seara, şi când pleca, spre dimineaţã. Datoritã vrãjii sale de cãutare a reuşit sã dea de ea şi ştie cum aratã.
Mã întreb, pentru a mia oarã, cum e ea. Cum aratã, cum vorbeşte, cum se comporta, ce gândeşte. Emoţiile ameninţã sã punã stãpânire pe mine.
-Stãpâneşte-te, spune Laurent şi îmi strange mai tare mâna.
Pot transmite emoţiile mele, nu numai lui, ci tuturor celor câteva zeci de persoane din club, cu, dar mai ales fãrã voia mea. Ȋncã nu am învãţat sã îmi controlez talentul.Şi nici pornirile de strigoi. Tocmai de asta o caut pe Denise.
Laurent mã conduce cãtre o uşa dosnicã, probabil care dã în biroul angajaţilor sau ce o fi acolo. Dar când îmi pun mâna tremurândã pe clanţã, nu se deschide. E încuiatã.
-Sã ciocãnim sau sã intrãm în forţã?spune Laurent.
Ştiu cã poate deschide uşa prin magie, dar nu cred cã e indicat. Şi nici el nu crede asta. Ȋi simt ezitarea. O forţa creşte vibrând în mine. Doar nu am bãtut atâta drum ca sã fim opriţi de o uşã. Dar înainte sa apuc sã îi spun sã o facã, aud o voce în spatele nostru.
-Nu aveţi voie sã intraţi acolo!
E un tip înalt şi mãtãhãlos, cu aspectul unui bãtãuş de profesie.Sprâncenele îi formeazã o linie groasã, de încruntare.
-Trebuie sã vorbim cu Denise, spune Laurent calm.
Doar tonul îi e calm. Prin intermediul Talentului, îi simt frustrarea.
-Şefa nu e disponibilã acum.
-Ȋţi garantez cã va fi interesatã de ceea ce avem de spus, zice Laurent.
Mã întreb dacã aşa e. Dacã va fi interesatã, sau o sã ne trimitã la plimbare, aşa cum a fãcut şi tatãl meu. Dar nu am timp de astfel de întrebãri acum.
