Suflet negru (I)

27. Preot

Vladimir

1905, Milano, Italia

-Este nou?

-De unde vine?

-Am auzit că fost trimis de însuşi Domnul Iisus Hristos!

-Profet...?

-Sfânt...?

-...noul preot...?

Stau în faţa parohiei, aşteptând-l pe preotul paroh. Toţi călugării –măicuţele, în mod special- începură să şuşotească, privindu-mă pe furiş. Îi ignor, bătând din picior nerăbdător. Oare cât îi lua grăsanului ăluia să vină odată?

Tocmai ce primisem titlul de preot de la însuşi papa, iar acum îmi începeam munca în slujba Domnului. Însă nu eram singur.

Îl văd pe El, care luase forma unei veritabile măicuţe, plimbându-se aiurea prin biserică, neprivindu-mă. Încerc să îmi ascund un rânjet; încă de acum 300 de ani de când îl întâlnisem întâmplător într-un sat din Rusia, când mă provocase la o rundă de ruletă rusească, incepuram sa umblam impreuna cautand diferite artefacte religioase in mod cinic si sarcastic. Evident, pierdusem la ruleta ruseasca, lucru ce făcu o întreagă mafie să mă blesteme şi să mă împuşte în mod repetat când observară că glonţul ce-mi găurise creierul nu mă omorâse. Oamenii. Doar ei ar putea încerca să ucidă o creatură cu aceeaşi armă care nici măcar nu o vătămase înainte.

-Scuză-mă, părinte ...

-Gustavo, îi răspund eu cu numele fals pe care-l foloseam in acel moment, preotului paroh, care în sfârşit îşi făcu apariţia.

Mă privi câteva secunde cu neîncredere –exact ca papa, de altfel. Dar asta nu mă împiedica să obţin ceea ce vreau, fie să şi trec peste cadavre.

-Momentan avem destui preoţi ca să susţină slujbele, aşa că tu poţi să sfinţeşti aghiasma, să spovedeşti şi să ajuţi restul călugărilor şi măicuţelor. Bine ai venit în casa Domnului.

Ochii lui mici şi negri se uitau speriaţi la mine, ultima propoziţie ieşind forţat din gura lui. Dau din cap, apreciind vorbele sale. Doar era visul meu să-l slujesc pe Dumnezeu.

-Păi, atunci... am să o pun pe Lucia să te conducă în camera ta, zise el grăbit, lingându-şi buzele stresat.

O strigă pe Lucia, eu fiind surprins să constat că la el se refera de fapt. El ...adică Lucia mă privi supusă, salutându-mă respectuos aplecându-şi capul elegant.

-Draga mea, spuse el privind-o de parcă era febleţea lui. Eşti într-atât de bună încât să-i prezinţi camera rezervată plus un tur al parohiei?

-Bineînţeles, părinte.

Urechea umană nu ar fi putut detecta acel strop de venin, însă eu il auzisem clar, un zâmbet subtil apărându-mi pe faţă.

-Minunat! Splendid! Atunci, eu îmi iau la revedere de la voi, dragii mei; am o întâlnire importantă cu episcopul oraşului. Dumnezeu să fie cu voi.

Preotul plecă, lăsându-ne singuri iar noi schimbăm o privire semnificativă.

-Atunci, să-mi fie cu supărare, părinte, pot începe turul?

Făcu o reverenţă sarcastică, ochii îngheţaţi privindu-mă amuzaţi.

-Sigur că da, draga mea măicuţă, îi răspund pe acelaşi ton.

Se răsuci pe călcâie, luând-o înainte, iar eu o urmez, ajungând imediat în dreapta ei, având picioarele mult mai lungi. Bat la pariu că regreta că adoptase rol de femeie –însă bătea la ochi 2 preoţi ciudaţi să fie aduşi în aceeaşi biserică.