Suflet negru (I)

19. Suflet

-Nu.

-Încă unul te rog, implor eu băgându-i 2 degete în faţă.

El îmi studie degetele –nu aveam manichiura făcută, oh nu!- şi îmi aruncă o privire tăioasă, luându-mi paharul gol din cealaltă mână şi punându-l cu un pocnet surd pe masă.

-Serioooooooos.........

Mă aproprii de el, punându-i mâna pe genunchi. Se uită la mine plăcut surprins dar cu o privire dezaprobatoare.

-Nu vreau să îmi vomiţi pe aici, nu că m-ar interesa dacă ai intra în comă alcoolică, îmi răspunde el rece la rugăminţile mele de a-mi umple paharul.

Am jurat toată viaţa că nu am să mă ating de alcool având în vedere că drogul ăsta mi-a distrus familia –mama mea se dusese la un centru ca să primească ajutor tocmai pentru asta.

Dar nu mi-a zis nimeni că e amuzant să fii beat.

Mă las pe genunchiul lui, uitându-mă el visătoare, încă sperând că o să îmi reumple paharul.

-Am băut doar 3 pahare, mă justific eu simţind cum mi se împleticeşte limba în gură.

-Pline, îmi răspunde, neacordându-mi atenţie, schimbând canalele televizorului cu o viteză inumană.

-Şi ce, continui eu, ridicându-mă în aşa fel încât să nu poată vedea de mine.

Îmi aruncă o privire plictisită. Dacă am numărat bine el băuse deja 10 pahare şi totuşi ...voiam să zic ceva daaaar....

-Du-te şi dormi, îmi zice întrerupându-mi şirul gândurilor, evident încercând să scape de mine.

-Nu! urlu eu indignată dându-i un pumn în burtă.

Îşi ridică sprâncenele şi râse înfundat.

-Tu mi-ai dat să beau, spun eu arătându-l cu degetul.

El se uită la degetul meu şi până să realizez ce se petrecea m-a muşcat.

-AU CE DRACU FACI, zbier eu căzând pe jos din cauza şocului.

El râse şi mă ridică cu o singură mână înapoi pe canapea, lângă el. Am început să îl blestem masându-mi degetul. Nu îmi venea să cred, îşi băgase colţii în degetul meu; sângele deja începuse să se strângă într-o biluţă mică.

-Uite ce mi-ai făcut! mă plâng eu, arătându-i biluţa de sânge. Din cauza ta sângerez. Umple-mi paharul şi te iert.

Râdea aşa de tare încât simţeam cum se zguduia canapeaua. Ce am zis aşa amuzant?

Am început să mă încrunt la el, iar Vladimir, după ce îşi termină criza de râs, începu să mă privească amuzat, colţurile gurii lui fiind arcuite într-un zâmbet batjocoritor.

Ne-am holbat unul la altul vreo 5 minute(sau 2 ani?? Cine ştie cum funcţioneaza timpul ăsta??) şi apoi, ridicându-şi mâinile în aer, se dădu bătut, reumplându-mi paharul. Am început să chiţăi de fericire, bătând din palme ca o şcolăriţă. Mi-l dădu, iar eu l-am vărsat pe gât, de parcă eram o maşină alimentată pe alcool.

-Pfiiuuuuu, zic eu strâmbându-mă la arsura lăsată de tărie pe gât. E bună drăcia asta.

Simţindu-i ochii în ceafa mea, m-am întors cu faţa înspre el şi mă încrunt neştiind de ce mă studia de parcă eram altă specie de om.

-Chiar dacă am trăit atâtea mii de ani, tot mă uimeşte schimbarea voastră radicală doar de la nişte substanţe chimice, zise dând uşor din cap nostalgic.