Fără speranță

11 1 0




memoriei Nadejdei Mandelştam

.

"I decided it is better to scream.

Silence is the real crime against humanity."

.

Seara bună, Nadejda, seara bună ecou

inima ta vie în mormântul de ceară tot mai aşteaptă veşti de la noi?

e aici un domn ca o stare amară, Cristoforovici îşi spune...se interesează de tine

destul de afabil ţi-a adus un cadou

o statuetă din lemn, artă orientală

drăguţ ca un kitsch

-asta în amintirea vremurilor de odinioară, zice

un Budha mic, necioplit, interesat de domeniul artei şi el

dar mai mult culinare.

mi-am amintit ce mi-ai spus:

'' la urma urmei poeţii sunt şi ei oameni '', cameleoni

cât despre restu'ce să mai vorbim...

mă-ntreabă cum îţi mai e cu răceala, cum suporţi frigul pe-acolo,

dar depărtarea?...altfel pare întru totul un om de bonton,

în timp ce vorbeşte soarbe elegant din cafea, fără zgomot

îşi revarsă o jumătate de faţă peste furoul iubitei şi peste canapeaua mea ...cu două braţe cumpărată în rate

asta nu-l incomodează deloc, nici nu m-aş fi aşteptat,

tocmai el care are atâtea...de-o calitate perversă,

cu unul din ele a îmbrăcat de dimineaţă strada şi casa-n ziare

despre un altu se spune că ar lucra încă tainic prin fabrici şi uzine

ori prin baruri şi alte locuri deochiate

sau prin nu ştiu ce încăperi conspirative

prizează tot ce-i cade în mână, până şi praful de pe tobă din gândirea urbană;

Până aici nimic nou pentru tine, Nadejda,

trăim toţi ca-nainte, alături ca-n upanişade

cu zeităţi cu o mie de braţe.

El îmi spune să-ţi vorbesc de onoare şi de frică,

eu insă vreau să-ţi vorbesc de iubire,

să te-ntreb cine a mai fost pe la tine,

ce poeţi ţi-au mai scris,

cine ţi-a dăruit o floare,

ce fotografii ai primit de la viaţă

ori vreun ou ori vreo jumătate albă de pâine,

sau şi pe-acolo se practică, legea străveche a somnului greu de o tonă,

legea sfântă a indiferenţei?

Iată-mi, face semne din mână, în tăcere, să nu-i recunoşti vocea

îmi spune s-o ţin tot aşa... bla, bla-bla şi aşa mai departe ...până ajung ei la tine,

să arunce o privire prin groapă,

să-ţi citească puţin printre gânduri,

după corpuri delicte printre frunzele tale mucegăite de ceai.

Eu îi explic că-i târziu şi că eşti obosită

şi că-n ''dacea'' ta nu e loc de prea multe manevre

nici nu vrea să audă, insistă, răsuflă greoi, gesticulează

ţigara-i uitată cu filtru deja a ajuns la vatelină în plapuma albastră a mamei

şi asta e tot ce-am primit mai bun de-acasă,

numai pentru asta şi-ar merita o pereche de palme

mitocanul meu musafir istoric

abia-l mai suport, tensiune irespirabilă, s-a stins până şi focul din vatră.

De aceea, apaşa mea dragă, ca o vară de sânge ce-mi eşti

primeşte-i la tine, te rog,

pe subversivii ăştia ai vieţii

şi la picioarele tale, aliniază-i acolo pe toţi...pân' la unu,

indiferent de limbă, indiferent de culoare,

indiferent de sex, de orientare politică

ori de naţionalitate, clasă sau religie.

........................


Acum, povesteşte-ne Nadejda, povesteşte-ne nopţile tale ,

cum iubeai tu în acel mai teribil,

şi cât de dragi îţi erau ''notele'' lui din exil memorate

cum strigau în tine cuvintele ca-ntr-un pântec de mamă

cum plângeai după trupul tatălui lor plecat ''fără adresă''.

Povesteşte-ne!


Povesteşte-ne, dragă Nadejda, povesteşte-ne zilele tale,

cum creştea tăcerea în jurul tău din apă, aer şi foc

şi din toate lucrurile ce te-nconjurau

ca şi din oameni,

se ridica ca un baobab până la cer,

şi cum numai sus, sus de tot,

printre ramurile sale,

cânta şi supravieţuia un popor de lăcuste metalice,

cu traiul şi cântecul unor pânze de joagăr.

Povesteşte-ne!


Povesteşte-ne, dragă Nadejda, apaşa mea scumpă,

cum sta iubirea ta suspendată, la zeci de kilometri distanţă,

şi se-neca acolo aşteptând printre fumurile Liubiankăi

în aerul de poezie şi proză arsă al acelor ani de epurare

doar cu speranţa unor veşti firave ce niciodată n-au mai sosit.

Povesteşte-ne!


Povesteşte-ne Nadejda, povesteşte-ne ecou al inimii vii

cât de greu îţi era să-trăieşti-douăzeci-şi-patru-de-ore-întreagă-la minte,

şi poate aşa ne vom răcori şi vom scăpa pământul de sub puterea duhurilor sale roşii.

Povesteşte-ne!


Povesteşte-ne Speranţă!

şi toată ''sfiala'' lumii ceruită-n morminte de ceaţă

să se spulbere odată pentru totdeauna

şi dintr-un veac fără cripte izbăvitor să răzbată,

până la inima şi cugetul oamenilor,

glasul celor neştiuţi, plecaţi dintre noi

cu un glonte în ceafă sau frunte.


22 de CĂRȚI repovestite ÎN POEMERead this story for FREE!