7

15 5 0

Totul este posibil, atunci când vrei să fie posibil.Un bun exemplu ar fi visele.Visăm involuntar, necontrolându-ne în totalitate acțiunile şi voința de a crede în realitatea din pânza visului.Visăm, conştientizăm că visăm, visăm în continuare, continuarea are ca apartenență posibilul, posibilul e realitate deci tot ceea ce visăm e real, nu-i aşa?

Asta credea şi Glenn Quinn Peek, că face: visează o realitate suspectă, atunci când se trezi cu băiatul palid holbându-se la el îngândurat.

- Ai leşinat, îi zise Lilium plictisit, clipind lent, aşezându-şi acum mâna rece şi oarecum umedă pe fruntea băiatului.

- Am leşinat?Întrebă Glenn, parcă nevenindu-i să creadă.

- Ai leşinat, îi repetă încă o dată Lilium, ridicându-se şi punându-şi gluga în cap.

Glenn oftă voind să se ridice dar simțindu-şi corpul mult prea greoi acum, de parcă erau legate de el o grămadă de cărămizi.Auzea în imobilitatea lui, susurul plăcut al unui râu şi parcă şi nişte gâze care miunau...da, mieunau de parcă erau nişte feline minuscule.Iarba era mai umedă, parcă plină de rouă şi parfumată, în ciuda inexistenței florilor.Şi roşie.Iarba era roşie; la fel ca apa râului, la fel ca frunzele copacilor, la fel ca pământul.Totul părea a fi îmbibat într-o vopsea stacojie, extrem de vizibilă.

- Unde suntem?Întrebă foarte rapid Glenn, ridicându-se speriat, uitând parcă de cărămizile imaginare.

- Dacă aş şti, ți-aş spune, îi răspunse băiatul cu chip de vampir, care acum analiza împrejurimile.Te-am cărat până aici, în speranța că voi găsi o sursă se apă cu care să te trezesc.Dar totul pare toxic.

- Nu e toxic, e magic, zise tăios Glenn, luându-şi rolul de proprietar înrăit, în serios.

- E o magie toxică, atunci.

- Ai atins apa, totuşi.Aveai mâna umedă, îi reproşă băiatul, uitându-se acum la mâna lui Lilium, care părea murdărită de suc de mure.

- Ce nu fac eu pentru cel ce are să semneze actele de proprietate?Chicoti scurt, revenind apoi la atitudinea anostă, parcă surprins de ceva.

Glenn voise să îl mai întrebe ceva, dar hotărî că respectiva conversație nu îl interesa în mod neapărat, aşa că doar se apropie de sursa de apă, cu grijă, holbându-se la reflexia sa în curenții de apă lini.Văzu apoi ditamai nuferii negri, ce pluteau nederanjați pe margine, şi o idee mai mult sau mai puțin nebunească îi trecu prin cap.Îl apucă de încheietura mâinii pe Lilium, fără să zică nimic, parcă încercând telepatic să îi transmită ideea sa imprevizibilă, şi îl trase după el, până la una din bărcile acelea ale naturii.
Lilium părea extrem de încrezător în acțiunile lui Glenn, astfel nepunând sub semnul întrebării ceea ce se întâmpla.Glenn se urcă în interiorul nufărului, desfăcând mai larg petalele de culoarea cărbunelui, Lilium mulțumindu-se cu a sta pe frunza acestuia, încercând să nu se dezechilibreze.Glenn se aplecă, atingând apa ciudată cu sfială, dar observând că nu pățea nimic începu să vâslească oarecum spre mijlocul apei, ridicându-se înapoi , fiind vis-a-vis de băiat, şi apucându-l de ambele mâini ca să nu îşi piardă niciunul echilibrul.Curenții îi purtau foarte încet, de-a lungul câmpului sângeros, în timp ce aceştia se uitau când în stânga, când în dreapta, parcă încercând să îşi dea seama de ceva anume.
Ceea ce era de neaşteptat era faptul că Glenn pufni într-o criză de râs, pe care nici el nu o anticipase.Până şi Lilium râdea cu poftă acum, mai mult involuntar.

- Hahaha!Ce se întâmplă?Haha!De ce nu mă pot opri din râs?Haha!Întrebă Glenn vizibil deranjat, de parcă râsul era o nouă formă de sughiț

- Nu ştiu, haha!Nici eu nu pot!

Continuau să râdă, aproape înecându-se în încercarea inutilă de a se opri din acel râs isteric, colorat...colorat în roşu.
Lilium o numea mintal "Teroarea Venețiană Stacojie", fiindcă îşi daduse seama vag(sau cel puțin spera să o fi făcut) de proveniența nebuniei lor.Îl prinse, deci, pe Glenn de şolduri, şi se aruncă cu el în apa mai adâncă decât se aşteptase, începând so o ia în jos, spre un străfund interminabil.
Glenn se zbătea, neştiind să înoate, astfel aproape pierzându-şi cunoştiință încă o dată în ziua respectivă.Lilium observă asta, şi începu să dea din picioare, spre suprafață, chiar dacă simțea o oarecare greutate în mişcare.Imediat ce ajunseseră deasupra iadului fără fund, Glenn luă o gură mare de aer şi îl lovi apoi pe Lilium în cap.

- Ce a fost în capul tău?Puteam muri!

- Cel puțin nu aveam să murim râzând, îi răspunse oarecum iritat de nerecunoştința sa.

Când Glenn realiză însfârşit ce se întâmplase cu adevărat, se simți prost pentru palma aia.

- Cum ai ştiut?Întrebă acesta într-un final, în timp ce ambii încă pluteau aiurea în giganticul râu.

- Nu am făcut-o.Am sperat.Ar trebui să încerci şi tu sentimentul ăsta câteodată.

Glenn dădu din umeri, uitându-se în jos, respirând încă greoi.Avu intenția de a o lua spre mal, dar Lilium îl trase de mânecă, clătinând din cap în dezaprobare.

- Iarba e de vină.Dacă o atingi, începi să îți schimbi starea emoțională în mod drastic.Se pare că amândoi ne simțeam mizerabil, în esența noastră.

- Ai de gând să înotăm înapoi?Presimt că suntem departe de locul în care ne-a lăsat vaporaşul.

- Preferi să treci prin momente de groază pe uscat?Poate chiar şi să mori acolo...?

- Cam da, răspunse Glenn oarecum târziu.

Insula FareCitește această povestire GRATUIT!