Secretul Mariei

Capitolul 8

La ora 12, Maria se hotărî să iasă din biroul aglomerat, mergând către cel al lui Alex, cu câteva modele preferate din cele desenate de ea.

Bate ușor în ușă și intră când aude că este poftită.

—Hei! Îi spune Alex bucuros, ridicându-se de pe scaun.

—Bună! Îi răspunde și Maria, zâmbindu-i.

— Te rog! Ia loc! Spune acesta revenindu-și.

Adevărul e că totul se schimba când intra Maria în cameră. Parcă și florile se înviorau.

Maria se așeză pe scaunul indicat de Alex și observă că aici, în biroul lui, nu albul domina la fel ca la ea. Maronul trona în toată încăperea și dacă albul de la ea părea mai feminin, maronul de aici îl caracteriza perfect pe Alex. Tot, de la geamuri și ghivecele florilor, până la canapeaua și mocheta din față erau asortate și plăcute văzului.

Revenită cu picioarele pe pământ, Maria îi întinse dosarele și stick-ul pe care le pregătise, chiar dacă Alex nu îi ceruse asta. Doar voia să știe cum se descurcă și dacă este nevoie de vreo schimbare.

— Am pregătit aici câteva materiale, spune aceasta și i le înmânează. Alex le luă curios și deschide laptopul pentru a le viziona.

— Nu mă așteptam la asta așa repede, spune râzând.

— Vreau doar să mă asigur că e bine, îi răspunde și aceasta.

Acum, cât el căuta, Maria avea din nou oportunitatea să îl studieze. Concentrat, părea mai serios și ai fi zis că el conduce toată operațiunea, sau chiar lumea. Maria începu să zâmbească fără să vrea și observă că ochii celui din fața ei sunt acum pe ea. Începu și Alex să zâmbească, uitând de schițe și modele, cu degetele înțepenite pe tastatură. Parcă orice privire de-a ei, răscolea totul înăuntrul lui.

— Maria —

— Salutare, frat —

Dă buzna Alan în birou și imediat se oprește când îi vede pe cei doi înăuntru.

— Alan! Spune și Alex trăznit.

— Da, chiar el. Zice și se apropie de cei doi. Scuze de deranj, dar tata vrea să te vadă. Continuă, uitându-se la Maria. Alan Ace! Îi spune Mariei întinzându-și mâna după a ei și sărutând-o.

Maria se ridică din scaun, dându-i mâna și prezentându-se. La cei aproape 20 de ani, Alan are prea mult șarm în el, gândi Alex, dându-și ochii peste cap. Apoi îi veni în minte întâmplarea în care s-a cunoscut cu Maria și faptul că el nu i-a sărutat mâna niciodată. Dar se duse la ea acasă, deci erau chit.

— Nu-ți face griji, rămân eu cu doamna Maria! Spune Alan rânjind.

— Nu-mi fac griji, pentru că vine cu mine! Sunt sigur că tata ne cheamă cu privire la proiect. Zice Alex sigur pe el.

— Da, doar pe tine.

Alex începe să râdă și îl bate pe umăr pe fratele său, spunându-i:

— Prea târziu! Îi răspunde și îi face cu ochiul.

Alan începuse și el să râdă înțelegând și îi făcu semn spre ușă:

— Vezi ce faci că e bine dispus! Ai grijă!

— Ca întotdeauna!

Maria era acolo a cincea roată de la căruță și habar n-avea ce însemnau jocurile acelea de cuvinte dintre cei doi frați. Se bucură că mai cunoscuse încă un membru al familiei Ace care se apropia, se pare, de stilul lui Alex.