Capitolul I

501 41 13

Capitolul I • Profeția


Mări și țări fost traversate luni întregi de creaturile Fantasiei: harpii, zâne, sirene chiar și gnomi! Vă puteți imagina așa ceva? Gnomi scorbutici parasindu-și casele pentru a petrece cine știe cât timp în jurul unor centauri urâți și rău-mirositori, nu că ei ar fi fost mai presus.

Zânele, bârfitoarele padurilor,  se pregateau încă de acum șapte luni pline pentru acea zi: împleteau coroane de flori, pregateau petalele fluturilor iar discuțiile lor de zile-ncoace conțineau doar premonitii stupide despre viitoarea profeție. Zânele aveau și ele talentul lor in ''ghicitul viitorului'', dar adevarata vedere o avea doar Arabella, ultima regină încoronată de Aslan, Regele Antic.

Arabella guvernase cu măestrie meleagurile Tarâmului Ascuns până la începerea al-XIV-lea mileniu. Regina Alba condusese regatul prin Războiul de Nisip si Războiul Verde, nu dăduse în spate nicio secundă în fața inamicilor. Era o femeie frumoasă, inaltă și cu ochii albaștri; părul blond stralucea reflectandu-se in gheața ce o înconjura iar rochia ei, țesută din cele mai fine fire, crea un voal aproape transparent între ea și restul lumii.

Curtea de Gheața era ajutata în conducere de celelante două curți inalte: sirenele, ce cutreierau mările  formau Curtea Acvatică, iar natura cu plantele și animalele ei aparțineau Curtii Terra.

Aslan stabilise, cu mult timp in urma că, pentru ca regatul să aibă echilibrul necesar prosperității, dupa plecarea lui voi conduce doar fiicele Evei: Arabella, Aqua si Anduk fiind convocate încă de atunci pentru acea grea sarcină.

De când Harold Edward se născuse, sub protecția păcii sfarșitului celui de al XI-lea mileniu, nu părăsise niciodată micul lui sat natal de la paralela de 76° Nord: Grise Fiord

Hopa! Această imagine nu urmează liniile directoare referitoare la conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

De când Harold Edward se născuse, sub protecția păcii sfarșitului celui de al XI-lea mileniu, nu părăsise niciodată micul lui sat natal de la paralela de 76° Nord: Grise Fiord.

'' Pamanturile ce nu se dezgheata'' avusesera mulți războinici valoroși care ajutaseră Popoarele Calde în primejdie, dar ușor-ușor fuseseră uitate și lăsate în liniștea Oceanului Negru.  Iși pregătea de mult timp sătenii pentru acea zi, simțea o responsabilitate față de ei acum că tatăl lui murise.

Nu sunt multe moduri prin care o creatura a Fantasiei poate muri, poporul ei este protejat de vrăji antice care creeaza o armură invizibila în fața inamicilor, și nici nu îmbătrâneau odată ajunși la maturitate. Nu erau totuși imortali: o săgeată sau un pumnal de aur în inima. Așa murise și tatăl său cu multe milenii in urmă, înainte de a-și cunoaște măcar I-ul fiu băiat, al VII-lea printre celelalte surori ale lui, și înainte să știe că este special.

Printre zâne și goblini existau multe culori ale irisului: roz, portocaliu, gri... mutaformele puteau chiar schimba acest aspect fenotipic după plăcerea lor, o singură culoare le era inaccesibila: auriul.

Cum putea ''Un fiu al Recelui'' sa aibă in ochi culoarea caldă a aurului în focul incins? Prada se speria când îi întâlnea privirea, iar oamenii se supuneau dorinței lui.

Sacrifice • Larry Stylinson Fantasy AUCitește această povestire GRATUIT!