Suflet negru (I)

9. Repartizarea

Restul zilei a trecut aşa repede încât nici măcar nu puteam ţine pasul. Nu îmi păsa că elevii de pe holuri se holbau oripilaţi la faţa mea, la obrazul meu umflat şi la ochiul meu vânăt, a cărui culoare începea să se distingă sub stratul repus de fond de ten. În sfârşit, mă simţeam fericită. Fericită că, măcar pentru un an, am să trăiesc o viaţă liniştită, în care Andrada îmi va fi alături, iar mama şi -speram- Vladimir cât mai departe. Am început, din păcate, să chiulesc la orele lui şi mereu când mă prindea pe holuri nici nu mă bagă în seamă -eram ca o furnică pentru el; o fiinţă enervantă care nici măcar nu merita osteneala, însă dacă ajungeam în preajma lui, nici nu va clipi şi mă va strivi sub pantoful lui negru, de firmă. Când chiuleam, mergeam de fiecare dată în cabinetul psihologului, Andrada înţelegând de ce făceam asta; uneori mă punea să scot matematica şi mă ajuta la câteva exerciţii, ba chiar îmi şi preda câteva lecţii mai uşurele, pe care ea le înţelesese în liceu. Nici nu puteam exprima în cuvinte recunoştiinţa pe care o simţeam faţă de ea pentru că mă înţelegea şi mă ajuta mereu când aveam nevoie.

Trecu o săptămână destul de liniştită. Mă trezeam, mâncam, mă pregăteam de şcoală, mergeam la liceu, stăteam la o cafea cu Ariana la Timeless, veneam acasă, îmi făceam temele şi dormeam până a doua zi, creându-se astfel o rutină. Mama nu venise toată săptămâna acasă, iar la un moment dat mâncarea din frigider se terminase; ce bine că îmi păstrasem bani pentru astfel de crize.

Ariana se înţelegea din ce în ce mai bine cu Andrei, iubitul ei rocker, iar vineri, la masa noastră obişnuită din Timeless, de lângă fereastră, îmi zise sincer că ea credea că îl iubea.

-Şi... dacă "Vlad" ţi-ar zice acum să te dezbraci, ce ai face? am întrebat-o, zeflemitoare, zâmbind ştrengăreşte în timp ce mă jucam cu linguriţa în cafea.

Îşi dădu ochii peste cap exasperată.

-Am zis că eu cred că îl iubesc şi hai să fim serioşi, nu te aştepta la miracole cu dragostea asta, o bunăciune rămâne o bunăciune. Însă dacă m-ar întreba acum, aş clipi o dată, totuşi, înainte să mă dezbrac.

Am izbucnit în râs, nevenindu-mi să cred. Ea chiar nu era genul loial, nu?

Am ajuns acasă, mi-am aruncat ghiozdanul pe birou şi m-am dus la baie. Mă uitam în oglindă şi am observat că umflătura s-a retras considerabil; dacă dădeam cu puţin fond de ten nici nu se vedea că era ceva în neregulă, acelaşi lucru şi cu ochiul vânăt. Culoarea se schimbă într-un galben ciudat, dar nimic nu putea să nu fie remediat cu salvatorul meu, fondul de ten. Şi eu care credeam că machiajele sunt nefolositoare.

Am mâncat cerealele pe care le cumpărasem înainte să vin acasă, de la chioşcul de lângă bloc şi dădeam din cap în semn apreciativ, în timp ce mai luam o îmbucătură; chiar erau bune. 

După ce am terminat, m-am dus în pat şi am adormit imediat. Nu fusesem foarte obosită, însă credeam că nopţile pe care le-am petrecut stând trează şi stresată şi-au făcut efectul, corpul meu prăbuşindu-se deodată.

În weekend am ieşit la o pizza cu Ariana şi Andrei; într-adevăr mă simţeam ca a treia roată, dar erau adorabili, mai ales când Andrei a mânjit-o cu sos de roşii pe faţă, iar Ariana încerca să îl sărute, murdărindu-l, evident. După aceea, ne-am plimbat prin parc, iar când se făcu seară, Andrei mă conduse cu maşina până în faţa blocului. Am intrat în casă veselă, lucru care nu se mai întâmplase de mult timp. Mă simţeam de parcă trăiam o viaţă tipic adolescentină. M-am trântit în pat, fiind prea obosită să mă schimb şi am adormit imediat. 

Duminica m-am trezit cu o greaţă insuportabilă. M-am dus repede la baie şi am vomitat; îmi venise menstruaţia, iar vărsatul de dimineaţă era salutul ei specific. Ştiam că va fi o zi de rahat. Restul zilei, am primit o grămadă de facturi pe care mama nu le plătise, iar netul îmi fusese tăiat. Am oftat din toţi rărunchii şi am aruncat plicurile în camera mamei, pe pat. Speram că această "escapadă" a ei nu va dura mult; sau dacă va dura, măcar să se întoarcă mai calmă.