2000, Manhattan, New York
-Mami, ce face şoferul?
Femeia nu răspunse. Privea cu spaimă înspre scaunul şoferului, care era gol în momentul respectiv. Ochii ei se măriră, observând lichidul care sclipea ciudat, gălbui, prelingându-se de pe scaun pe culoarul autobuzului.
-Ce naiba faci, domne?
Mi-am aprins o ţigară, stând nonşalant în faţa microbuzului, lângă staţia din dreapta spitalului Lenox Hill, New York. Observam cum câţiva oameni se agitau în jurul meu, văzând canistra de benzină din mâna mea şi dâra lăsată până la scaunul unde, teoretic, ar fi trebuit să mă fi aflat eu, conducând în continuare spre următoarea staţie, eventual zâmbind binevoitor la copiii istoviţi scăpaţi din chinul infernal: şcoala. Nu aş fi spus chiar infernal, dar era cel mai apropriat cuvânt de acea tortură mentală.
-Deschide uşa!!
Ah, ce zgomotos. Mai aveam 2 fumuri. Erau foarte nerăbdători să-şi întâlnească sfârşitul. Am oftat, lăsând canistra jos şi observasem cum o fetiţă care stătea la 2 metri în faţa mea se holba insistent ba la microbuzul plin de oameni care urlau ba la mine care nu se grăbea să le deschidă uşa. Ba din contră, i-am închis cu cheia. Bine că am scos ciocanele de spart geamurile în caz de urgenţă. Fetiţa îşi linse îngheţata privindu-mă fascinată. Bineînţeles că o fascinam. Ce nu fascina omul mai mult decât păcatul în sine, lucrul interzis pe care îl auzeai chemându-te din adâncul sufletului?
-DESCHIDEŢI UŞA, DESCHIDEŢI UŞA!!
Fetiţa se uita din nou la microbuz, apoi îşi întoarse privirea curioasă şi confuză înspre mine. Am oftat din nou şi am mai tras un fum din ţigară. Mă uiteam la drogul acela cu nicotină şi mă amuzam în sinea mea de prostia umană. Dacă voiau să moară, de ce nu mă întrebau direct pe mine?
-AJUTOR! TERORIST! TERORIST!
M-am întors cu faţa înspre microbuz. Majoritatea oamenilor se ridicară în picioare şi băteau cu pumnii în geamuri, care, surprinzător, nu s-au spart incă. La vederea privirii mele, câţiva se dau înapoi.
Chiar aşa de înfricoşător eram?
Mi-am răsucit mâneca cămăşii şi am privit puţin geamul din stânga scaunului şoferului. L-am spart imediat, încercând totuşi să mă abţin. Nu era nevoie de prea multă putere pentru geamul ăla.
Şocaţi la auzul sticlei sparte oamenii se dau înapoi.
M-am uitat la ţigară şi apoi la ei. Benzina s-a răspândit pe culoarul microbuzului. Toţi se uitau la mucul de ţigară pe care îl aveam în mână. M-am răsucit pe călcâie, păşind uşor înspre spital. Ei încă nu se mişcau, neînţelegând ce se întâmplă.
Am aruncat ţigara din mers, pe scaunul şoferului.
Bum.
CITEȘTI
Suflet negru (I)
Fantasy"Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se inchid, mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii şi deschise." -Alexandre...
