Întâmplare

Trezirea

- Serios Ana? Pitic? pufneşte el. Sunt de două ori cât tine şi tu îmi spui "pitic"? Ahm şi ce dacă ești mai mare ca mine? Dacă vreau te pot bate şi acum şi mâine şi când am chef!

- A da? întreb parcă prezicând ce avea să se întâmple.

- Da,mâraie el.

Mă apropi de urechea lui şi şoptesc: "Să te văd,piticule!".

Era destul de iritat şi înainte de asta,dar acum clar l-am provocat. Mă ridică de pe podea şi mă aruncă ca pe o păpușă în pat după care începe să mă tragă,încet,de păr şi să mă lovească cu perna.

- Ești nebun! O să mă ciufuleşti idiotule!!!

- Asta e şi intenția uriaşo,spune accentuând ultimul cuvânt pentru a dramtiza scena de mai înainte.

- Gata Robert încetează. Te rog!

- Şi dacă mă opresc promiți că nu vei mai da buzna în camera mea pentru a-mi provoca o trezire cu fundul ud de dimineață? mă întreabă începând să râdă.

- Promit nătărăule.

Îsi scoate mâinile din cuibul de păsări pe care îl aveam acum în loc de păr şi mă ciupe de obraz.

- Uriaşa e înțelegătoare! E mai bine aşa.

- Şi eu te urăsc Robert. Totuși scoală-te şi grăbeşte-te,mai avem o oră până plecăm,spun şi ies din cameră.

- Bine mamă! se aude vocea de dincolo de uşă.

Acum mai aveam trei. Intru la Vanessa care,spre surprinderea mea,nu dormea ci stătea în fund pe pat având căştile în urechi.Când mă vede şi le dă jos:

- Neața surioară,spune voioasă zâmbindu-mi.

Ea era o fată potrivită la înălțime,fiind cu jumătate de cap mai scundă decât mine. La greutate ne asemănam. Părul ei era un blond ce dădea spre şaten,ochii albaştri ca ai mamei şi buzele modelate după cele ale tatei. Era o adeptă a muzicii produsă de tata,ba chiar puteam spune că îi venera vocea,cunoscâindu-i orice versuri de la toate melodiile compuse.

- Neața şi ție Vanessa. De ce nu ai coborât la masă?

- Păi am mâncat. M-am trezit acum o oră sau două şi am mâncat.

- Serios? Tu te-ai trezit acum două ore? o întreb cu gura căscată,ştiind că nu-i stă în fire să fie matinală.

- Da fato! Acum de ce ai venit?

- Păi credeam că încă dormi şi aveam chef să te trezesc. Plus că într-o oră plecăm la şcoală!

- Ştiu,spune calmă. Dar mie nu îmi ia ca şi ție,zece ani,să mă îmbrac.

- Ha ha ha,mironosițo. Hai că ne vedem mai încolo,o strâmb şi ies trântind uşa.

Mai rămăseseră Fabio şi Christian. Cel mai mare şi mezinul. Următoarea cameră era a lui Christian.

La el am ciocănit pentru că e major în primul rând şi în al doilea rând nu aş vrea să-l văd în vreo ipostază ciudată.
Ciocănesc o dată în lemnul tare aşteptând un "da" sau un "intră",dar nu. Mai ciocănesc încă o dată şi primesc aceeaşi liniște enervantă ca răspuns.
             
Nu mai aştept şi intru înăuntru. Christian era doar într-o pereche de boxeri albi dormind. Era prima dată când îl vedeam aşa. Şi poate vă întrebați cum stătea la mare. Ei bine,purta mereu pantaloni până deasupra genunchilor sau puțini mai scurți,dar niciodată nu era în boxeri sau slipi.