Șase- Mă satisface

834 76 20

- Doamne cât poți fi de bleg, cum naiba ai ajuns cu fața în noroi? râse șatenul cu toată puterea.

    Putem spune că râdea atât de bine și atât de copios că uitase cu cine stă de vorbă, îl ridică pe Paul și îi șterse fața încet și circular cu tricoul de pe iarbă. Pielea rusului se făcu de găină imediat ce îl atinse. Deși gesturile lui Austin erau perfect normale, rusul le simțea a fi puțin erotice. Îi șterse fața apoi îi suflă în păr începând să râdă.

-De ce tot râzi? se enervă blondul.

    Austin căzu pe spate în noroi și începu să râdă din nou. Cel mai mult probabil va râde toată ziua. Peteren îți făcu apariția Tom, într-un final și Tom. Era o oră devreme a dimineții, ora opt. Se mișca destul de greu, ghipsul îi era ud, iar zâmbetul de pe buzele lui era cumplit, nu îți puteai lua ochii de la el.

Ajuns după ceva timp, se așeză în fund lângă cei doi.

- Faceți baie în noroi purcelușilor? făcu batjocoritor Tom.

- Tom! Ce faci prietene? spuse șatenul printre râsete.

- Am venit să te anunț că trebuie să ajungă Phoebe și vrea să stați împreună, îi este dor de tine și vrea să te simtă lângă ea, imită acesta o față de cățelus pierdut.

- Bine, o aștept, se ridică Austin, aparent deranjat.

  O siluetă feminină se apropia dinspre casă. Austin o recunoscu imediat și o înșfăcă în brațele lui.

-Carter, ai făcu ciocolată caldă? făcu acesta râzând.

-Ție ți-am făcut ceai, se opri câteva secunde. Bună Tom, îi zâmbi ea blondului.

- Carter, ridică o sprânceană.

-Tom, își mușcă aceasta buza.

      Apoi îi sări în brațe. Urmă o răsucire și o pirueă iar cei doi erau pe jos. Noroiul le stricase planurile -sau poate nu- Carter acum îi zdrobea abdomenul tânârulșui băiat. Era întinsă peste el. Acesta o privi uimit, apoi își trecu mâna pe spatele ei gol, deoarece tricoul era decupat la spate. Își mângâie pielea fină și o sărută sensibil pe buzele ei calde. Se încălzea cu căldura ei trupească. Își trecu mâna puțin sfios și pe fesele ei delicate. Pantalonii foarte scurți i se ridicară puțin, un zâmbet elegant îi cuprinse chipul blondului, iar aceasta roșii.

Paul și Austin priveau șcena. Râsul zgomotos al tânărului strică toată atmosfera.

- Puteai să te abți? se ridică Carter.

- Scuze soro, dar erai așa înfierbântată acolo, se așeză în fund și începu să râdă.

- Lasă că m-a răcorit ploaia! plecă aceasta supărată.

   Tom o urmă făcându-le cu mâna băieților. O luă în spate pe blondină și alergă cu ea în casă. Intrară în duș, dușuri diferite, pentru că nu se grăbeau așa tare cu relația. Totul era natural între cei doi, nici măcar nu știau că sun împreună.

Își făcu apariția și cea de a doua siluetă. Austin vru să pună mâna pe ea și să o tragă în el dar aceasta se trase.

-Iubitule mă vei murdări, spuse era răsucind umbrela.

- Bine, își dădu acesta ochii peste cap și intră în casă urmat de  cei doi.

  Păși în casă murdărind gresia din imensa sală. Menajerele îl scăpară de papuci, iar acesta urcă pe scări picurând noroi în urma sa.

-Și-a marcat teritoriul, chicoti Paul.

  Austin dădu drumul la apă în duș așteptând să se încălzească, intră acolo și se făcu pierdut în plăcerea incendiară a apei. Își masa corpul cu un gel de duș cuaromă de vanilia, mai că îl puteai mânca. Deși lui nu îi plăceau mirosurile dulci, nu avea ce face, mama sa le adora. Porni muzica din duș, deoarece acesta avea player musical și începu să se maseze. Zgomotul pe care îl făcea muzica era destul de mare încât să acopere zgomotul ușii ce se deschise. Ușa dușului se deschise, iar Austin fu prins de umăr. La atingerea sa, șatenul tresări, se întoarse și observă cel mai teribil chip.

- Taci, îi puse acesta degetele pe buzele pline.

   Scoase de la spate un gel de duș, cu aromă de boabe de cafea. Mirosul de boabe de cafea era instalat în aer.

La naiba miros de cafea!

Austin adora aroma de cafea, era dependent de această esență încât l-ar fi sorbit pe Paul cu totul, dar se abținea, mirosul era prea puternic pentru el, deși îi relaxa toți mușchii și îi calma toate glandele.

Geamurile dușului erau aburite, iar muzica răsuna în baia elegantă. Rusul turnă gel de duș pe spatele șatenului făcându-l să ofteze lung. Îl mângâia și îi săruta spatele, acesta fiind captiv.

- Ieși afară, șopti blând șatenul.

   Când vru să spună ceva, ușa băii se deschise, iar Austin îi puse mâna pe gură. Clanța se apăsă, iar din fericire nu se putu deschide.

- Iubitule? vocea lină a lui Phoebe distruse liniștea.

- Ies imediat iubito, așteaptă-mă în sufragerie, făcu băiatul cu o voce fermă.

- Nu vrei să intru cu tine? atinse  geamul cabinei de duș, atunci rusul tresări.

-Nu iubito, așteptă-mă jos, imediat vin, făcu el drăgăstos.

-Bine fie, ușa se trânti, iar fata plecă din baia aburită.

   Austin se clăti și ieși din duș, în timp ce blondul îl privea cu ardoare. Se ștergea lent pe corp, seîmbrăca la fel de lent. Parcă voia să îl pedepsească pe Paul, care fierbea în duș și asta nu era din cauza apei calde.

- Să înțeleg că azi stai doar cu iubita ta? se mâțâi blondul.

-Da! răspunse prompt.

-Îmi va fi dor de tine, spuse Paul amăgit.

- Și mie, spuse ieșind din baie.

De ce am spus asta oare?

---------------------------------------------------------------------------------------------

Zâmbetul lui Paul în poză.

IntrusulCitește această povestire GRATUIT!