Partea 1

271 14 12



Vantul îi pătrundea prin hainele ude și îi ajungea până la oase. Tremura de frig, dar totuși înainta...știa că o va găsi, trebuia să o găsească. Un val uriaș se ridică de nicăieri și îl inghiți. Nu avu timp să reacționeze, să se ferească. Gândi că poate e mai bine așa, poate că va ajunge langă ea mai ușor. Închise ochii și se lăsă purtat de val. Oriunde l-ar fi dus, cu siguranță ar fi fost mai aproape de ea. Îi putea deja simți mirosul, o vedea cum întinde mâna spre el. 

- "Vin, iubita mea!", fu tot ce putu să mai gândească.

- Sergiu, trezește-te!

Avusese din nou același coșmar, pe care îl avea de 3 ani încoace, în fiecare seară. Încă se simțea vinovat pentru moartea Evei, pentru că nu a putut să o salveze. Realiză că era atât de transpirat, încât udase cearșaful. Cu siguranță, va fi o zi grea.

- Vin, mamă!

Pătrundea până la el mirosul de șuncă prajită și de suc de portocale și își dădu seama că îi era foame. Își spuse că azi va fi o nouă zi, una fără Eva, una fără coșmaruri. De altfel, asta își spunea în fiecare dimineață. Poate că, într-o zi, va funcționa. Poate că avea nevoie de un nou început. Se va gândi mai târziu la asta. Ce avea nevoie acum, era o cană de cafea și ceva de mâncare, așa că se îndreptă spre bucătărie.


Apăru în bucătărie cu un zâmbet forțat, deși știa că deja nu o mai poate păcăli pe mama sa. Îl citea ca pe o carte deschisă. Nu îi spuse însă nimic, ci doar îl sărută pe obraz și îi ciufuli și mai tare părul, care îi stătea oricum în toate direcțiile. Nu știa ce s-ar fi făcut fără ea, cum ar fi reușit să se repună pe picioare. A fost acolo pentru el, ca un stâlp de susținere, indiferent de stările prin care a trecut. Știa când să tacă și când să vorbească, când să îl certe și când să îl aline. Era farul lui, în furtună.

Mâncarea fu delicioasă, cafeaua tare și sucul de portocale proaspăt, ca de obicei. Era o rutină plăcută să ia micul dejun împreună cu mama sa, în fiecare dimineață. Erau câteva minute în care discutau banalități și se bucurau unul de compania celuilalt.

- Azi o să ajung mai târziu acasă. Mihai mă tot bate la cap să ieșim la o bere și azi nu am mai reușit să îl amân. Nu vreau să ma trezesc cu nebunul peste mine la birou. Poate dacă merg, mă lasă în pace după.

- Poate îți va prinde bine să mai socializezi și tu! O să îmbătrânești înainte de vreme, dacă stai doar în casă și n-o să mai rămâi decât cu o bătrână ramolită ca mine.

Un zâmbet mare apăru pe fața femeii, pe care încercă să îl mascheze, dar fără a reuși. Gândul că îi va face ei o bucurie îl făcu să suporte mai ușor ideea că va trebui să scoată capul în lume, deși era ultimul lucru de care avea chef. În grabă, își termină ce avea în farfurie și plecă spre serviciu, fără a ști că aceea era ziua în care va avea parte de un nou început.

Afara, cerul era mohorat, ca si sufletul lui. Putea fi si o explozie de culoare si veselie, de raze de soare si curcubee, ca el tot nu le-ar fi observat. Mergea cu pas grabit, pentru a ajunge mai repede la birou, sa isi ascunda capul intre hartii, ca strutul. Sa nu vada si sa nu auda pe nimeni, sa se piarda in munca, sa uite... Dar, cum sa uite, cand Eva era mereu prezenta in gandurile si visele lui? Chiar si cand era in pat cu alta femeie, tot pe ea o visa. Oare o va uita vreodata? Oare se va ierta vreodata?

Pierdut in gandurile sale, nici nu si-a dat seama cand a ajuns la munca. Abia cand colega lui, Corina, l-a salutat, a realizat ca sta si se uita ca prostu', fara o tinta anume. Dar, cu totii stiau prin ce a trecut si il menajau. Ar fi preferat ca ei sa se comporte normal, sa nu mai citeasca atata mila in ochii lor. Se comporta ca un ticnit, stia asta. Ar fi trebuit sa isi schimbe locul de munca, sa plece in alt oras, sa o ia de la zero. In acelasi timp, stia ca nu va face asta niciodata, deoarece nu putea parasi locul asta...ar fi insemnat sa o paraseasca pe ea.

Ziua a trecut pe nesimtite, la fel cum treceau toate, la serviciu. Nici macar in pauza de masa nu se oprea din lucru. Infuleca in graba un sandwich, mai mult din obisnuinta. Colegii renuntasera demult sa mai traga de el si Sergiu stia ca nu il mai intelegeau; nu aveau cum. Inainte sa apuce sa iasa din birou, se trezi cu Mihai, care intra ca o furtuna peste el, asa cum ii era obiceiul.

- Ai vrut sa te asiguri ca nu fug de tine?

- Bineinteles, rase Mihai! Stiu de ce esti in stare. Dar, azi nu iti mai merge. Vrei, nu vrei, mergem sa bem o bere. Ca in vremurile de demult...

Sergiu pufni, dar nu mai zise nimic. Stia ca isi bate gura de pomana. Va merge cu prietenul lui bagacios, va bea amarata aia de bere si apoi va pleca acasa, sa doarma. Mihai ii povestea ceva despre o tipa pe care o agatase in club, dar el il asculta doar pe jumatate. Ajunsera rapid in barul lor preferat. Un locsor intim, micut, unde te puteai auzi, deaorece muzica era la un nivel acceptabil. La naiba! Ar fi preferat sa mearga intr-un birt zgomotos, sa nu fie nevoit sa ii asculte predicile lui Mihai, care il tot batea la cap ca trebuie sa depaseasca trecutul, sa il lase in urma.

De cand nu mai daduse el pe aici, se schimbasera multe, inclusiv chelnerii. O tipa roscata,, miniona, veni sa le ia comanda. Ceru o cafea - ii pierise pofta de bere - dar Mihai comanda una si pentru el. Cand veni sa le aduca berile si cafeaua, tipa se impiedica si scapa tava din mana, imprastiind peste tot cafea si bere, amestecate cu cioburi.

- Uita-te naibii pe unde mergi! ii spuse Sergiu, nervos din cale afara. Nu era de ajuns ca fusese tarat aici, acum avea si hainele patate si va mirosi ingrozitor.

Dar, cand fata se intoarse spre el sa ii ceara scuze, Sergiu vazu cei mai verzi ochi, incadrati perfect pe o fata pistruiata, de copila. Unde mai pui ca avea si un zambet uimitor, care il facu sa uite ca il enervase. Isi puse si el un zambet tamp pe fata si o asigura ca nu se suparase. Insa, totul dura doar pana cand realiza ca era prima oara in 3 ani cand se uita la o fata si ii placea. Vina cazu peste el ca o ghilotina, se incorda ca un arc si se ridica brusc de la masa, pregatit sa plece acasa. Nu ii pasa ce va crede Mihai, voia doar sa ajunga acasa, sa se uite la poza ei si sa ii ceara iertare...

Chemarea măriiCitește această povestire GRATUIT!