Cinci- Antrenamentul

767 75 6

La prima ora, iar acum nu exagerez, la ora 5 dimineața Carter le descuie ușa celor doi și intră încet.Era sâmbătă, ce zi minunată.

- Trezirea! urlă fata.

Cei doi se intoarseră de pe o parte pe alta, se ciocniră, trupurile li se atinseră, iar la al doilea urlet al fetei Austin se ridică brusc.

- Te apucă? ridică mâna la ea.

- Dacă dai în mine, jur că nu o să te mai privesc în ochi toata viața mea! urlă ea.

O mână îi cuprinse umărul lui Austin, îl trase în fund și îi sărută gâtul.

- Puiule, nu e nevoie să și violent, chicoti Paul.

- Termină și tu omule! se întoarse furios.

Paul îl ridică ușor pe Austin, sau mai bine zis sacul de nervi. Îl mângâie spatele bine făcut și oftă lung.

- Haideți la antrenament, de asta v-am trezit, ieși Carter amăgită.

- Soro stai, o prinse șatenul de braț.

- Ce vrei? se întoarse ea.

- Iartă-mă, îi zâmbi larg fratele mai mare.

Fata îi sări în brațe și se ânvârtiră câteva momente ca niște adoleșcenți îndrăgostiți, dar pe chipurile lor vesele se zărea doar dragostea frățească. Îl chemară și pe Paul să li se alăture învârteli, parcă erau o familie fericită.

Pe terenul din spatele casei imense, terenul amenajat de familia Hall munca era în toi. Alți angajați lustruiau papucii, curățau constumele și înlocuiau mingile vechi cu altele noi. Când cei trei intrară pe teren, acesta se goli. Paul și Austin au început antrenamentul cu nişte ture de alergare, iar Carter îşi încălzea muşchii pentru niște ture bune de bazin, pentru că aveau și așa ceva în curtea din spate.

După cele 6 ture cei doi se așezară pe iarba udă. Noaptea trecută ploase, noaptea în care Paul nu se simțise bine.Carter se dezbrăcă de haine și rămase într-o bustieră sportivă care se mula ușor pe pieptul ei și o pereche de pantaloni foarte scurți și se aruncă în bazin. Pentru că era mai băiețoasă, nu îi  plăcea să își facă antrenamentele în costum de baie.

- M-ai acoperit aseară, se așeză rusul cu capul pe căpitanul obosit.

- Da, și? făcu el nepăsător.

-Eh, ai să vezi tu, se cuibări el mai mult.

- Am făcut pauză destulă, vreo șase minute, hai sus! îl ridică brutal.

Paul începu să râdă cu poftă.

- Ia bagă  patru ture că văd că te distrezi, îl împinse Austin.

Începu să alerge. Pășea asemenea unei căprioare, zburda pe terenul gazonat. La fiecare contact cu pământul pulpa lui se încorda și devenea mai puternică, iar momentul în care era în aer părul îi juca în toate părțile. Era ca un cal la galop, atrăgător. Austin își încălzea mușchii prin exerciții feș de fel.

Băieții se așezară pe poziții, Austin cu mingea, Paul cu bâta, voia să îi testeze viteza, avea să arunce mingea cât de rapid și puternic poate. Arătau ca doi lei care vor să se atace, doi lei senzuali care își apărau teritoriile. Jocul începu. Rusul apăra fiecare mișcare, prinde fiecare minge, se mișca raid făcândul pe regele lacrosse-lui să rămână ci gura căscată.

Carter ieși din bazin și începu să danseze ca o copilă tembelă, că altfel nu o poți numi. Deși dansul era copilăresc, trupul perfect al fetei se ondula maiestruos în privirile celor doi.

- Hai Paul știu că poți! urlă ea de pe marginea pișcinei.

- Drăguță încurajare sora sexy, oferi Paul un surâs senzual.

Austin profită de neatenția rusului și aruncî mingea. Dar mare îi fusese mirarea când mingea intră direct în plasa blondului. Era pe jos, iar bâta ajunsese pâna la minge, cât ea să poată intra în plasa maro acum, de la noroi.

- Ești bun, oftă Austin.

- Ai recunoscut?! Notați în calendar, urlă Carter de pe amrginea bazinului apoi se aruncă în el, știa că fratele ei urmează să o fugărească, așa că se adăposti în apă.

- Tu ești mai bun ca mine, îi făcu blondul cu ochiul.

- Ești enervant, începu Austin să râdă.

Începură să se alerge, făceau mai multe ture decât trebuie. Ploaia începu așa că cei doi scăpară de tricouri, să îi ude bine dacă tot îi udă. Carter ieși din bazin, era deja udă deci ce mai avea de pierdut. Se jucau prinsa, un joc tipic copilăresc, dar unul foarte întâlnit în familia Hall.

- Carter prinde, urlă Paul.

- De ce naiba eu? făcu Carter botoasă.

- Pentru că ai venit ultima prostovano, făcu Austin râzând.

Carter începu să alerge, viteza și precizia ei se îndreptau către un singur punct, fratele ei. Paul se așeză pe iarbă, să se odihnească. Blonda își fugărea insistent fratele, când acesta trecu pe lângă Paul care era întins, se împiedică și căzu în dreapta băiatului.

- Doamne ai căzut ca un bolovan, se așeză Carter lângă cei doi râzând.

- E deja șase și un sfert, ridică Paul mâna lui Austin să vadă ceasul.

- Încetează să mai faci asta, e enervant, începu căpitanul să râdă.

- Știti că îmi e frig? Carter tremura din toate încheieturile.

- Hai în casă, se ridică Austin.

- Dar e așa frumos afară,se lăsă Paul pe spate.

- Mă duc doar eu băieți, mai stați, fac și niște ceai, zâmbi Carter.

- Ciocolată caldă se poate? făcu Paul ochișorii mari.

- Ei bine, tu primești ciocolată caldă, noi doi frățioare bem ceai, da?

- Bine păpușă, să te schimbi și să te usuci, o pupă fratele pe cap.

Blondina plecă în pași senzuali de balerină, sălta ca una, doar poantele îi lipseau. Carter era o fată frumoasă, doar că nu voia să se aranjeze prea tare decât la evenimente importante, nu vedeai machiaj pe fața ei, doar mascara și aia nu în fiecare zi. Ca să își umple fața de chimicale avea nevoie de un eveniment important, la care evident mama sa o pregătea, sau stilistele mamei.

- Sora ta seamănă mult cu tine, îl privi Paul visător.

- Așa e, doar că e varianta feminină, răse șatenul.

- Tu ai mai multă sexualitate, îl mângâie pe abdomen.

- Dacă spui tu, roși tânărul.

Paul îi masa încet abdomenul, își trecea mâinile peste denivelările acestuia. Pachețelele de muschi se încordau la fiecare atingere a rusului.

- Termină, mă gâdili, inventă Austin o scuză nu prea bună.

- Pariu că nu te poți rostogoli pînă în grădină. îl provocă.

- Privește și învață rusule! urlă Austin.

Începu să se răstogolească pe iarba udă, în timpul unei ploi de toamnă. Ploile de toamnă în Londra erau puternice, mărunte și lungi. Se rostogoli până se lovi de gardul viu, acolo începu să râdă ca un tembel. Rusul făcu și el acceași mișcare , iar când ajunse se ciocni de el.

Un sărut perfect ar fi avut loc dacă Paul nu ar fi ajuns cu fața în noroi. Râsul zgomotos al șatenului trezi toată vila. Paul luase o gură din noroi.



 

P.S: În poza este Carter!

IntrusulCitește această povestire GRATUIT!