Îngerul meu

Capitolul 6

Dupa un timp pe usa cafenelei intra insusi seful. Le facu tuturor semn sa vina la el in birou. In nici 10 minute tot personalul era adunat. Brian era si el acolo. Asezat pe canapea si juca Candy Crush. Angel zambi cand vazu cat e de copilaros. Imediat insa cum auzi glasul lui Aiden, zambetul ii disparu. 

-De cand sunt aici am studiat foarte bine munca depusa in aceasta cafenea. Am studiat tot de la inceputul cafenelei pana in momentul de fata. V-am studiat fiecaruia munca, va stiu toate atributele. Si pot spune ca nu sunt impresionat. Asa ca trebuie sa schimbam in bine statisticele acestei cafenele. Asa ca trebuie sa invatati sa serviti mai bine, schimbam reclama, schimbam tacticele de lucru. Daca va trebui vom schimba tot. Acum sunteti liberi.

Au inceput sa iasa unul cate unul, insa Angel se opri. Il privi de sus pe Aiden si ii spuse.

-Eu am obiectii.

Aiden se increti la fata cand o auzi. Stia ca nu poate trece de ea.

-De ce?

-Deoarece, daca vrei sa faci schimbari nu le faci pe toate deodata. Asta va incarca la maxim personalul. Si asta va duce la concedierea lor. Nu asta vrei? 

-Ai grija cum mi te adresezi, nu suntem la acelasi nivel. Si nu esti tu in pozitia sa spui ce vreau eu si ce nu vreau. Clar?

-Nu. Deoarece tot ce am spus a fost corect. Nu esti tu atat de sus incat sa incarci angajatii cu prostiile tale. Insa stii ce nu are rost sa stau cu tine la vorba. Totusi ai incredere. Eu voi face in asa fel incat sa nu iti reuseasca tie sa schimbi nimic.

Cu aceste cuvinte Angel iesi. Aiden era cu gura la pamant. Era pentru a nustiu cata oara socat de acea roscata. Isi masa usor tamplele. Se enerva din nou. Isi intoarse capul si il privi pe Brian care doar zambea.

-Ce zambesti? Nu, nu cum sa lucrezi cu cineva ca ea? Cum?

-Calm si cu zambetul pe buze asa ca mine.

-La dracu, nici nu stiu cum de am ajuns sa am asa prieten ca tine.

Brian doar zambi. De mult nu il mai vazu asa de nervos. Insa stia mai bine ca nimeni altul ca era nervos nu fiindca ea il sfida, ci din simplul fapt ca ea avea dreptate. Insa din nefericire el e Aiden Hall si nu ar recunoaste asta niciodata. Totusi era amuzat de situatie. Un mare afacerist era pus la punct de o simpla angajata. Il privi si il vazu mai relaxat. Asa ca dori sa poarte o conversatie.

-Deci, ce mai face Luke?

-Of, campionul creste. Desi e baiat are un dulap de haine mai mare decat al meu. Pot spune ca e foarte stilat.

-Mai intreaba, despre mama lui?

-Nu, Amy are grija de el si a mai uitat.

Brian incuviinta. Stia ca Amy are un suflet de copil. Asa ca il putea lua cu bombonica foarte usor pe Luke. Insa stia la fel de bine ca si Aiden ca micutul are nevoie de o mama. Totusi nu mai reusi sa-i spuna nimic caci Aiden iesi din birou. Se indrepta spre locul unde statea Angel si astepta sa i-a comanda.

-Domnisoara, Angel. Eu te-am rugat sa corectezi niste dosare, s-a facut sau nu? Si daca nu, vreau sa vad dosarele intr-o ora la mine pe masa.

-Dar, tu...

-Nici un fel de dar, termina odata si nu mai vreau sa te mai aud vorbind. Asa termina si apucate serios de treaba. Si vreau ca totul sa fie la timp.

-O, da, domnule! Eu trebuie sa ma ocup de tot, desi am si clienti de servit, de ce nu incerci tu sa faci toate astea?

-Poftim? Ai nevoie de timp? Poti sa nu mai servesti, vii la mine in birou si faci dosarele. Da?

-Da, domnule.

Cu aceste cuvinte cei doi s-au indreptat spre birou, unde ar fi trebuit sa aiba grija de acele dosare. Ambii se urau. Poate nu era chiar ura atat de mare pe cat competitivitatea. Ambii doreau sa arate ca sunt mai sus decat altii. Iar asta ii facea sa nu se suporte. Angel se aseza comod pe scaun si incepu sa controleze dosarele care spre surprinderea ei nu erau chiar asa de multe ceea ce o bucura. Nu dorea sa petreaca mult timp alaturi de acel infumurat. Totusi cand il vazu pe Brian acolo dispozitia ii mai crescu considerabil. Aiden statea pe fotoliu si nu spunea nimic, doar o mai privea pe Angel cu coada ochiului cum lucra. Putea spune ca era mult mai atragatoare asa, cu gura inchisa. Timpul trecea, iar Brian iesi din incapere. Angel lucra, iar Aiden se ridica si se indrepta spre ea. Se aseza alaturi si ii dadu parul la o parte. Fata ei imediat se ridica. Dori sa spuna ceva insa se pierdu. Se pierdu in acele oceane albastre care nu se comparau cu ochii ei verzi. Il privea cu atata interes. Parea ca era sub o vraja. Insa care fu rupta de o tuse falsa. Cei doi s-au intors rapid spre cel care i-a trezit. Era Brian care se intoarse. 

-Deci ce faceati voi numai ce?

-Cine noi? Pai doream sa ma uit in dosarele pe care le-a corectat si...

-Bine, presupun ca te-am crezut.

Brian se apropie de cei doi si le inmana cate o cafea. Insa Angel refuza. Nu obisnuia sa bea cafea. Asa ca nu ii lua in seama pe cei doi si continua cu ce facea. Totusi roseata din obrajii ei nu se putea masca chiar atat de usor. Fu salvata de telefon. Cand vazu cine e apelantul un zambet i se forma in coltul gurii. Blonda isi aduse aminte de ea. Iesi si raspunse. Dupa ce vorbira un timp au ajuns e acord sa se intalneasca dupa ce termina Angel. La intrarea in birou se opri. Desi nu era frumos sa traga cu ureche totusi o facu.

-Frate, cum poti sa minti, mai aveai un pic si o sautai.

-Ce? Cum poti spune asa ceva? Eu pe saracuta aia? Nu ai vazut in ce casa traieste, cum se imbraca? Si mai ales nu ai vazut cum vorbeste cu mine? E doar o needucata a careia parinti beau pe undeva si au scapa-o pe ea din frau. E doar un nimeni, asa ca nu vorbi prostii.

-Aiden...

Nu reusi sa continuie ca Angel intra ca o tornada in camera. Ochii ii erau scaldati in lacrimi. Lacrimi amare.

-Tu, tu esi doar un nesuferit. Un nesuferit fara suflet. Da ai dreptate sunt un nimeni. Nimeni. Nu merit sa traiesc. Nu merit sa respir aerul unui om ca tine. Un om prea important. Da ai dreptate, parintii mei nu m-au educat, insa nu fiindca beau pe undeva ci fiindca au murit. Sunt morti! 

Cu aceste cuvinte fugi de acolo. Cu ultimele puteri o suna pe Amy si ii spuse sa vina la ea. Amy speriata de glasul ei plans il suna imediat pe Brian ca sa afle ce s-a intamplat. Cand afla ii venea sa il omoare pe Aiden. Stia cat de delicat era acest subiect pentru ea. Ajunsa la Angel nici nu mai suna la usa ci intra repede in apartament. Unde o gasi jos la podea plangand.

-Amy, el...

-Shh, stiu.

Ea o ridica si o puse pe pat unde o imbratisa. Acum ii parea rau ca e sora cu Aiden. Chiar nu ii venea sa creada ca el ar fi putut spune asa cuvinte dure despre Angel. Ii arunca o privire si vazu ca micul ingeras adormi.

Aiden era inca socat. Cuvintele pe care i le-a spus l-au lasat fara grai. Singurul lucru pe care il dorea era sa isi ia cuvintele inapoi, insa asta nu era posibil. Ii parea rau. Si plus la asta Brian il privea cu o privire ucigatoare.

-Da-i drumul.

-Aiden esti un idiot. Cum ai putut pune asa ceva despre ea? Nu ti-a facut nimic. Da sunt de acord, a tipat la tine, insa nici tu nu esti sfant. Da te-a facut infumurat si mai stiu eu cum insa nu a meritat asa ceva. Cum te-ai fi simtit tu daca tie ti-ar fi fost adresate asa cuvinte? Cum te-ai fi simtit tu daca asa ceva ar fi fost spus despre parintii tai? Aiden ai fost un monstru cu ea. Daca as fi in locul tau as merge sa-mi cer scuze. Si credema ca dupa ce s-a intamplat azi cu siguranta nu va mai dori sa lucreze. Asa ca macar odata in viata ta fii un om si du-te si cere-ti scuze frumos de la ea.

-Ai dreptate, Brian, chiar am gresit, insa cum imi voi cere scuze de la ea?

-Nu ma intereseaza, doar fa-o.

Cu aceste cuvinte Brian iesi din birou. Aiden doar isi puse mainile in cap. Isi dadea seama de greseala facuta, insa nu putea lua vorbele inapoi. De mic a fost invatat ca vorbele sunt cele mai letale arme, insa abia acum a inteles cu adevarat ce inseamna. Asa ca hotari ca in acea seara sa mearga la ea si sa-si ceara scuze orice ar presupune asta.

Fii atent cum vorbeşti, cuvintele atrag faptele.