Triskaidekaphobia

1. Lyssophobia

Lyssophobia – frica de a înnebuni

          Matei ajunge acasă. A plecat mai repede de la serviciu, pentru că e douăzeci și patru februarie și, deși pentru el data nu contează și nici alte sărbători pe care oricum nu le serbează, știe că e important pentru tine. Tu ții la zilele astea. Sărbătorești Crăciunul, zilele de naștere, Valentine's Day, Dragobetele, Ziua Internațională a Păcii, Ziua Internațională a Pisicilor, Ziua Antifraudă și tot așa. Tu știi mereu ce zi este, doar că nu astăzi. Astăzi tu te-ai pierdut din nou și odată cu tine, ai pierdut și noțiunea timpului. În timp ce Matei urcă scările, tu stai pe canapea, cu mâinile sprijinite pe genunchi și te întrebi dacă e cazul să fugi. Vrei să fugi, însă în apartament e liniște și nu te simți amenințată. Deocamdată. Ai ochii mari, speriați și plini de teroare. Fuga îți trece prin vene. Fuga a fost mereu prima soluție care ți-a trecut prin minte. E atât de ușoară și la îndemână. Realitatea e că Matei e uimit uneori când se întoarce și te găsește acasă. Știe că ai putea să o iei la goană în orice moment și să nu îți amintești de el.

          Nu pentru că nu vrei, ci pentru că nu poți.

          Nu îți amintești nici măcar cine ești tu. Realitatea dureroasă te izbește în față de fiecare dată când te trezești și, în momentele în care ești tu însăți, chiar te gândești să pleci, deși nu o să recunoști asta niciodată. Pentru el. Pentru că i-ar fi mai ușor dacă tu ai dispărea din viața lui.

          Matei a mai urcat un etaj. Tu ai mai inspirat adânc de câteva ori. Te ridici de pe canapea și privești speriată în jur. Totul ți se pare străin. Te rotești prin apartament ca un leu în cușcă. Așa te și simți. Prinsă. Blocată. Întemnițată. Închizi ochii cu putere, încercând să pui lucrurile cap la cap. În ultima oră ai plâns, clătinându-te pe gresia din baie.

          Cum am ajuns aici? Te întrebi, însă nu îți poți răspunde la întrebarea asta care în esență, e una simplă.

          Matei a ajuns la etajul cinci. Se strâmbă, chiar dacă nu îl vede nimeni. Liftul are o săptămână de când s-a stricat și nu a venit nimeni între timp să îl repare. E obosit, flămând și a pierdut prea mult timp în trafic. Regretă că pierde zilnic timpul în trafic – timp pe care ar fi putut să îl stea cu tine. Ați fi putut să comandați mâncare chinezească, să vă uitați la televizor, să beți un pahar de vin și să faceți glume unul pe seama celuilalt. Tu te-ai fi prefăcut supărată și te-ai fi îmbufnat, iar el nu ar fi făcut nimic altceva decât să se prefacă că îi pare rău. Însă toate secundele în care ar fi putut fi alături de tine, s-au irosit în trafic.

          El a mai urcat un etaj. Tu încă nu știi ce se întâmplă. Te forțezi să îți amintești ceva, încercând să îți dai seama dacă ești în pericol sau nu. Nici nu știi câți ani ai. În mintea ta, ești doar un copil de șapte ani. În realitate, ai trecut de mult de pragul ăla. Ar fi trebuit să fii la un curs plictisitor acum, într-un loc în care cineva predă din fața amfiteatrului și se crede Dumnezeu. Nu contează că nimeni nu înțelege o iotă. Undeva, acolo unde tu ar fi trebui să te afli, asta chiar se întâmplă. Doar că tu nu ești acolo.

          Matei cotește la stânga, îndreptându-se spre apartament. Nu crede că o să te găsească acasă. Are impresia că ești la cursuri și își spune că are suficient timp să facă un duș, să bea o gură de cafea pe fugă, să caute niște haine curate și să mai piardă o oră în trafic, în drum spre tine. A făcut rezervare la restaurant la ora opt, iar acum se gândește care e cea mai apropiată florărie de unde poate să îți cumpere lalele – florile tale preferate. Nu-i vine niciuna în minte, așa că își propune să caute pe Google. Atotștiutorul Google. Ție nu îți plac florile cumpărate, lucru pe care el nu îl înțelege. Femeilor le plac florile, însă tu niciodată nu te-ai încadrat în vreun tipar. Tu ești de părere că nu merită să fie smulse din pământ, ținute în apă câteva zile, ca mai apoi să moară și să sfârșească aruncate într-un coș de gunoi. Îți plac florile, dar nu vrei să le omori. Matei o să o facă, totuși. O să oprească la o florărie în drum spre Universitate, altfel tu te vei supăra. Mereu spui că nu aștepți nimic, însă el a observat de fiecare dată cum oftezi și cazi pe gânduri dacă uită să îți cumpere ceva. De obicei, te îmbufnezi și dacă nu primești ciocolată. Astăzi știe că o să te superi – chiar dacă nu va dura decât vreo câteva secunde – dacă nu îți cumpără flori.