-Cine e la uşă, iubitule? aud o voce feminină.

Acesta nu îi răspunde, aşa că în clipa următoare sunetul tocurilor se accentuează, iar o femeie blondă apare. Pare să fie o femeie tot de rangul domnului Wilde. Rochia lungă şi neagră cu un model cusut cu bun gust, bijuteriile scumpe şi machiajul şi coafura extravagantă îi trădează statutul social.

Se apropie de noi şi mă priveşte sfidător, de parcă aş vrea să-i fur bărbatul, pe care îl trage după ea la o distanță considerabilă. Acesta îşi dă ochii peste cap şi pare să nu-i fi convenit gestul femeii de la brațul său.

-Amanda, Kath este în camera ei. Nu trebuie să faci ceva anume, ci doar s-o supraveghezi.

-În regulă, răspund şi dau aprobator din cap.

-O să mă întorc repde, dar până atunci, ai mare grijă de fiica mea.

-Am înțeles, spun.

Mă îndrept spre scări, în ideea de a ajunge în camera fetiței. Înaintez până ce vocile celor doi se aud din ce în ce mai stins, ultimul lucru înțeles fiind "Vei face aşa cum ți-am spus, altfel vei avea probleme cu mine, Olivia!"

Ce o fi cu ei?

Bat uşor în uşa albă pe care scria cu litere roz Katherine.

-Bună, Kath! spun încă aflându-mă de cealaltă parte a uşii.

În următoarea secundă, uşa se deschide, iar zâmbetul larg al fetiței îmi dă o stare de bine. Deşi nu ne cunoaştem de mult timp, ea pare să se fi ataşat cât de cât de mine. Începe să râdă şi mă apucă de mână trăgându-mă după ea.

Camera ei era imensă, cu un pat micuț, roz aflat în centrul camerei, jucării peste tot şi o fereastră mare, în dreptul căreia se afla un corp asemenea unui pat acoperit cu perne moi, pufoase şi albe. De asemenea, pereții pictați în diverse culori aflate în concordanță cu celelalte culori ale camerei, arată clar că aceasta este camera unui copil.

-Ce cameră frumoasă ai! exclam uimită.

Ea zâmbeşte larg, mândră fiind de ceea ce i-am spus, iar asta mă amuza la culme.

-Ne jucăm? întreb şi mă strâmb jucăuş la ea.

În clipa următoare, apare în fața mea cu o păpuşa şi un ursuleț pe care abia îl târa după dânsa şi-l aruncă pe pat, în urma lui urcându-se şi ea.

-E un ursuleț nou? întreb curioasă.

-Da, mami mi l-a dat, se chinuie să-mi explice, fiind vizibil fericită.

-Şi păpuşa aceasta este tot de la mama ta?

-Nu, răspunde indignată. Papuşa este de la tati, adaugă şi-i măngâie părul.

-Şi Emma unde a dispărut? întreb mimând tristețe.

Ea începe să râdă în hohote, după care-mi spune între sughițuri că a stricat-o.

După aproximativ două ore de joacă încontinuu, Kath adoarme în brațele mele, aşa că dau televizorul ce era pe un program de desene animate mai încet şi mă retrag cu grijă, astfel încât să n-o trezesc.

O acopăr cu o păturică albastră şi o las să doarmă liniştită, iar eu mă retrag lângă fereastră, aşezăndu-mă pe suport. Iau telefonul şi caut până ce dau de numărul de telefon al mamei. Apelez fără pic de ezitare şi duc telefonul la ureche, aşteptănd să răspundă.

-Amanda! aud vocea mamei de partea cealaltă.

Îi pot citi bucuria din voce.

-Bună, mamă! spun şi eu. Ce mai faci?

-Când aveai de gând să mă suni? Am încercat să te contactez încă de când ai ajuns acolo, dar nu am reuşit. În ce grotă te-ai mutat? întreabă şi începe să râdă.

-Nu v-am putut suna, mint eu. Am avut multe lucruri de făcut. Abia acum mi-am pus la punct totul.

- Te-ai adaptat? Cum e noua casă? întreabă pe nerăsuflate.

-M-am adaptat destul de bine. Totul merge aşa cum trebuie, răspund. Şi casa e drăguță. M-am acomodat repede cu ea, adaug. Voi ce mai faceți? Cum mai merg afacerile?

-Nu contează asta, dragă. Nu vreau să vorbim despre economia familiei. Vreau să vorbim despre tine, răspunde.

-Păi nu sunt prea multe de spus. M-am angajat ca şi bonă, cererea la facultate mi-a fost acceptată şi nu mi-am făcut prieteni până acum.

-Asta nu e o problemă. Vei interacționa cu fel şi fel de oameni. Te vei împrieteni tu cu cineva, răspunde.

-Nu ştiu ce să zic.

-Pentru că m-am născut înaintea ta, vreau să-ți dau nişte sfaturi pe care să le respecți cu sfințenie, spune serios.

-Te ascult, răspund amuzată.

-Primul lucru: fereşte-te de terorişti. Dacă vezi oameni care se poartă ciudat, sună imediat la poliție, spune îngrijorată.

-Ei , haide, mamă, râd de naivitatea ei.

-Taci şi ascultă-mă! adaugă poruncitor. Al doilea lucru: să nu-ți faci tatuaje, sau măcar dacă îți faci, să fie unul şic cu litere din alea faine ca ale lui Demi Lovato, ca să nu pățeşti ca Jessie cea de la supermarket. Ştii că şi-a făcut un cap de leu pe fund. Înainte să-ți faci unul, găndeşte-te cum va arăta tatuajul tău de pe fund la nouăzeci de ani.

-Mamă! râd zgomotos, având grijă totuşi să n-o trezesc pe micuță. O să-mi fie de mare folos sfaturile astea, adaug sarcastică.

-Păi da, de astea ți le-am şi dat, răspunde. Scumpo, trebuie să închid, spune dezamăgită. A intervenit ceva urgent.

Pot auzi pe fundal nişte voci masculine, iar asta mă îngrijorează. Oare are legătura cu datoriile?

-Stai, e totul în regulă? întreb speriată, dar nu mai primesc niciun răspuns, ci un apel închis în nas.

Perfect! Acum habar n-am despre ce este vorba, dacă am motive să mă îngrijorez şi dacă merită să dorm în noaptea asta sau nu.

Gândul că cei de la bancă vor veni la un moment dat să ne ia lucrurile din casă, asta dacă nu plătim la timp datoriile uriaşe care sunt trecute pe numele tatei din partea firmei, mă îngrozeşte şi mă frământă totodată.

Se face din ce în ce mai târziu, iar necioplitul de Alexander Wilde nu mai apare. Cu mare efort îmi mai țin ochii deschişi, sperând că în curând îşi va aduce aminte să vină acasă, deşi după cum se poate observa, nu cred că există şanse să apară prea curând.

Pleoapele grele îmi cad peste ochi chiar dacă mă opun. Până la urmă, presupun că două minute de somn n-ar omorî pe nimeni, aşa că mă întind alături de Kath şi închid ochii doar ca să capăt puțină energie, cât să fiu capabilă să merg acasă pe picioarele mele.

ConvergentCitește această povestire GRATUIT!