Ganduri, vise, amintiri sau simple idei!

Casa mea de vis!

Casa mea de vis. Ahh .. Iubesc casele mari si vechi. Imi place stilul caselor de acum peste 100 de ani. Zilele astea am fost cu prietenii mei in vizita la o casa pe care o vedeam de pe marginea drumului in plimbarile noastre lungi si pe care o stiu de vreo 3 ani. Pana acum nu am avut timp , curaj sau cu cine sa mergem. Poate nu era momentul potrivit. Oricum.. am vazuto, si pot sa spun ca m-am indragostit de ea. E o casa mare cu geamuri de peste doi metri. Din pacate geamurile de jos au fost zidite probabil pentru ca nimeni nu o mai locuieste. E o casa plina de mister iar eu mi-am imaginat povestea ei.

MI-am imaginat o tanara fata intr'o rochie cu un consert prea strans pentru a fi comod de o culoare rubinie din matase si cu dantela. I-am dat si un nume fetei. Amellize. Amellize avea doar 17 ani si in ziua aceea mergea impreuna cu mama si tatal ei in vizita la viitorul ei mire. Nunta era deja aranjata si cei doi urmau sa se cunoasca. Amellize a privit trista cum caleasca ei trece pe portile larg deschise. Mai erau doar vreo 100 de metri pana la usa casei unde se vedeau siluetele a doua femei si doi barbati. Probabil erau sotii Fernandez, baiatul lor, Dario si fata lor Nuria.

Amellize si-a aranjat din nou rochia si a lasato pe mama ei sa ii prinda o bucla din parul ei care statea neglijent. Privea inca trist pe fereastra amintindu-si de povestile de dragoste pe care  nana ei i le citea. Caleasca a oprit scurt iar tatal Amellizei a iesit zambind.

-Batrane Fernandez! Nu am avut onoarea sa te vad de mult tiimp. Cum o mai duci?

-Ingropat pana in gat in afaceri. Vreau sa cumpar vechia ferma din capatul pasunii dar proprietarii nu se lasa usor.

Dupa ce si mama Amellizei a iesit din caleasca tanarul Dario care avea doar 18 ani s-a indreptat spre usa pentru a o ajuta pe Amellize sa coboare din ea.

I-a sarutat mana usor iar Amellize a inclinat capul.

-Sa intram inauntru la un ceai. A spus Domnul Fernandez. Iar tu Dario conduo pe domnisoara Amellize intr'un tur al vitoarei ei mosii.

-Imi permiti? A intrebat indreptand bratul pentru ca fata sa il prinda. Amellize si-a lasat mana pe breatul lui stang si-a luat umbreluta din dantela alba si a pornit alaturi de tanarul Dario intr'o plimbare.

In gandul ei Amellize isi dorea sa nu faca nici o greseala. Asa o invatasera parintii ei dar in inima ei nu vroia sa se casatoreasca. Avea doar 17 ani. Isi dorea sa fuga si sa se distreze dar nu era adecvat acestei varse asa ca a continuat sa meraga de mana cu tanarul Dario.

-Te supara ceva Domnisoara Amellize?

-Nu. Chiar deloc. De ce intrebi?

-Esti foarte tacuta.

-Eram doar pierduta in ganduri.

-Pot sa intreb la ce te gandesti?

-Mi'e greu sa iti raspund fara sa te supar, poate.

-Nu o sa te judec.

Ceva din ochii negrii ai tanarului Dario o facu pe Amellize sa ii spuna o parte din ce simte.

-Nu te cunosc si mi'e doar greu sa ma obisnuiesc cu unirea destinelor noastre.

-Si mie imi este greu, Domnisoara Amellize, dar noi suntem copii si trebuie sa respectam decizia parintilor nostri. Putem doar sa ne cunoastem mai bine.

Si asa cei doi si'au continuat plimbarea prin viata.