Unu

63 6 0
                                    


- Nu!

M-am ridicat, tremurând și privind disperată în jur. Eram în camera mea, razele soarelui se vedeau printre draperii, iar alarma mea cânta o melodie rock de la radio. A fost doar un vis...

Trântindu-mi capul înapoi pe pernă, am închis ochii, în timp ce mă calmam și începeam să respir normal. Frânturi din vis îmi veneau în minte, fără să reușesc să păstrez secvențele întregi în memorie. Tocmai am avut un vis afurisit de real! Cu un oftat, m-am ridicat din pat și oprind radioul, m-am dus la baie, sperând că voi uita de vis și îmi voi reveni. Dar nu am reușit, pentru că tocmai mi-am amintit că m-am visat adolescentă, la liceu.

Dumnezeule, de când nu am mai avut vise cu liceul! Ha! Aproape am uitat cum este să mă trezesc cu noaptea în cap abia așteptând să ajung acasă.

Când coboram scările, îndreptându-mă spre bucătărie, mă gândeam tot la acel vis. Mama plecată. Un tată oarecum pierdut. Un medalion. Cu cât îmi scotoceam prin minte după mai multe detalii, cu atât mai greu veneau. În timp ce mi-am făcut un suc, creerul meu continua să funcționeze la viteză maximă, iar când m-am așezat pe terasă, să îmi beau sucul, mi-am dat seama că am nevoie de o pauză. Am privit copacii, cerul, am ascultat păsările cum ciripeau și pentru câteva secunde mi-am golit mintea complet de alte bazaconii. În acel moment mi-a apărut în minte imaginea cu ceilalți "prieteni", din grupul cărora cică făceam parte și... gata. Oricât încercam să trag de acea secvență, altele nu mai apăreau.

Parcă aș fi un copil... chinuindu-mă așa să-mi amintesc un vis.

∞∞∞

- Idiotule! Nu vezi pe unde mergi? Ți-ai uitat ochii acasă? Strigam la un pieton adormit, ce a trecut pe roșu, în timp ce strângeam cu putere de volan și încercam să mă abțin din a da cu pumnii în el.

Am încercat să mă calmez, inspirând încet aer și umplându-mi plămânii, dar m-am plictisit, așa că am expirat cu putere și am apăsat pedala de accelerație. Mama măsii, ăsta e al treilea somnambul pe ziua de azi!

După ce am mai schimbat de câteva ori posturile de radio, în căutarea unei melodii care să îmi placă, până m-am hotărât să îl închid, pentru că oricum ajunsesem la destinație. Am parcat mașina și am privit spre podul ce ducea spre oaza mea de liniște și bucurie. Coborând din mașină, am luat telefonul și cheile și am pornit pe podul ce ducea pe insula mea. Nu o ditamai insula tropicală, că una micuță, cât un parc. Ce, de fapt, chiar seamănă cu un parc. Sau o grădină.

Salutând copacii ce mi-au devenit prieteni în ultimele luni și mirosind parfulul trandafirilor ce se găseau aproape peste tot, m-am dus direct la ceainăria elegantă unde mă aștepta Alina, ștergând mesele de pe terasă.

- Bună dimineața, draga mea! am îmbrățișat-o.

- Bună dimineața! Ce zi frumoasă, nu?

- Foarte frumoasă!

Am privit amândouă în jur, bucurându-ne de liniștea de pe insuliță. Alina s-a întors la mesele ei, în timp ce eu am mai privit-o puțin, apoi am intrat în ceainărie. Se citea pe chipul ei că iubește acest loc foarte mult și că îi place să lucreze pentru mine. Priveam pereții, mesele și, la etaj, librăria, iar inima mi s-a umplut de bucurie și mulțumire că aproape mi-au dat lacrimile. Îmi vedeam visul cu ochii, iar asta mă făcea să uit complet de orice amețit ce trece prin fața mașinii mele, ca prin raioanele supermarketurilor.

Călătoria ∞ FIVEx2Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum