Partea intai-Destinul nu a fost sa fie cum ne-am dorit-Capitolul 1

614 44 4
                                                  

Partea întâi-Destinul nu a fost sa fie asa cum ne-am dorit.

Clary POV

Ce este viaţa?

Pentru unii oameni înseamnă pasiune, iubire, fericire...tot ce e mai bun în lumea asta. Uneori chiar nu poţi exprima prin cuvinte ce e.

Pentru mine...viaţa e un mare eşec, un nimic care pe mine mă doare foarte mult.

De ce îndepărtez oamenii de mine?

Pentru că sunt o ciudată. O ciudată care plânge aproape zilnic, care ascultă muzică mai mereu (chiar 24/24) şi care scrie nişte mari porcării pe un blog pe care nu-l citeşte nimeni.

Nu vorbesc cu nimeni, nici măcar cu părinţii mei...şi nici cu fratele meu - care apropo, e plecat în Boston.

Mă bucur pentru el că are o familie şi că e fericit, dar aş vrea ca uneori să vorbesc cu el...însă nu pot.

Prefer să nu mai vorbesc cu el şi să mă refugiez în "bula mea de cristal".

Era atât de bine acum doi ani când era şi Nathan...pentru că aveam un umăr pe care să plâng. Mi-e atât de dor de acele momente...mi-e dor de el!

Mi-e dor să vină la mine pentru orice lucru care se întâmpla, mi-e dor să-mi ia apărarea în faţa idioţilor...mi-e dor de acele vremuri.

Pentru mine...Nath era fratele mai mare care avea în permanenţă grijă de mine, uneori fiind atât de preocupat de persoana mea încât mă enervam şi dădeam cu ceva în el.

Îmi amintesc odată când m-a prins cu un băiat la o terasă, m-a luat de-acolo şi m-a dus acasă.

Şi acum am în minte acea ceartă...

"-Nath, de ce nu m-ai lăsat acolo?

-Pentru că poţi să păţeşti ceva cu tipul ăla...?

-Uneori eşti prea paranoic!

-Doar te protejez, ok?

-De cine...?

-Bryan e periculos. Sau nu ai auzit zvonurile din şcoală...?

-Ba sigur că le-am auzit. Şi de mine se aud multe şi nu sunt adevărate, poate şi la el e la fel!

-Cum să nu, p-asta de unde ai prezis-o?

-Ştii ce? Du-te dracu!

-O să mă duc, dar dacă plec acum...nu o să mai vin niciodată. Hotărăşte-te."

Atunci am stat secunde bune şi m-am gândit ce să fac, mă enerva atât de tare încât îmi venea să-l arunc de la etajul zece...dar idiotul îmi fusese alături mereu.

"-Nath...stai...

Se întorsese cu faţa la mine, iar eu nu am mai aşteptat nici măcar o secundă - am sărit în braţele lui... Ce mă făceam fără el?

-Mersi...Eşti cel mai bun prieten!

-Clary, vreau să te protejez pentru că nu vreau să păteşti ceva.

-Ştiu, şi d-aia te iubesc eu, idiotule! îi spun şi rânjim amândoi unul la altul, ca doi proşti."

Atunci am realizat cât de mult ţinem unul la altul şi acum realizez cât de mult îi simt lipsa.

Aş da orice să-l văd, dar faza e că nu pot pleca din Beverly Hills până în Londra...

Uneori îmi urăsc aşa de tare viaţa!

My destinyDescoperă acum locul unde povestirile prind viață