Sosește domnul președinte!

131 4 0

Era o dimineață de iarnă la halta de mișcare Cucuieții din Dealu' Lacului. Două cucoane pline de vervă se străduiau să curețe zăpada căzută în noaptea de dinainte pe peron și peste linii. Un băiețaș care stătea în gazdă pe-acolo se tot plimba de jur împrejur punând tot felul de întrebări:

- Da' ce-i atâta vervă?

- Sosește dom' președinte! Trebuie să fim pregătiți, doar nu vrei să ne facem de râs?!

- Aha. Apropo... ce e ăla un președinte?

- Ia du-te, vezi-ți de treabă și nu mai sta în picioarele noastre! Sisi, ia hai să-l dăm noi la o parte pe băgărețul ăsta!...

Și atunci, cucoanele l-au luat pe băiat de mâini și de picioare, l-au aruncat în zăpadă și l-au dat de-a dura pe panta ce ducea în ulița satului. Băiatul se dezmetici, se ridică și când s-o ia înapoi spre haltă să ceară o cât de mică lămurire, dădu ochii cu bunul său amic mai mare, Iliuță Pletea care tocmai trecea călare pe bicicletă.

- Ce-i, Dănuțule? Ce-i atâta zarvă pe la haltă?

- Tu mă-ntrebi?! Cică vine dom' președinte...

- Dom' președinte? Ce președinte, frățioare? Președinte la noi în sat n-a văzut nici dracu'!

- Ba da, ba da! De-aia curăță zăpada. Mi-a zis tanti-mea, Cici.

- Nțț, nțț... Las' că tot tanti-ta Cici și tanti-ta Sisi ți-a zis odată că maică-ta o veni acilea cu Pannonia de-ai așteptat ca blegu... Și Pannonia pe-aci... nici vorbă!

- Nu-mi aminti...

- Bă, io mă duc pe la crâșmă. Hai cu mine, că poate bei și tu un ceai; văd că ești cam zgribulici.

- Bine...

Și o luară amndoi tot înainte până ajunseră la crâșma Leacu' din Lac ținută de nea Nicu Păgubosu'.

- Să trăiești, nea Nicule!

- Ce faci Iliuță? Ce mai e nou pe la oraș?

- Mai nimic, nene... Mai bine ia bagă un vin fiert și-un ceai, că ne-ngheață mădularele!

Pe ușă deja începuse să intre lumea de pe lume care mai de care mai pestriță și mai gălăgioasă.

- Ce faci, Iliuță? Bine-a zis cin' ți-a zis "Pletea", bă! Mare om, mare caracter ai mai rămas!... Te certași cu frizeru'?

- 'Ai, lasă, nene, că n-are a face!

- Ilie cu plete – spaimă la fete, ha-ha-ha... Și tu, Dănuțule, ce cauți p-aci? Iar te-a gonit cucoanele?

- Da, nene... Îi vervă mare: vine dom' Președinte!

- Președinte?? Fi serios, băiete, că nu vine nici umbra lu Ceaușescu pe-aci... Președinte.. N-a văzut nici mama mă-sii mă-sii dracului din groapă-aci!... Vezi-ți tu de treabă...

- Așa am auzit! ... D-aia dă zăpada, să nu ne facem de râs... Apropo... ce-i un președinte?

- Ehh... un dinte de-l bag sub un preeeeș să doarmă, și când doarme mai bineeeeee, îi dai cu ciocanu ca la nucă, când o pisezi și apoooooooi....

- Apoooooooi...

- Apoi ia car'te dracului și lasă-ne-n pace!... Auzi la el, nea Nicule ce debitează!... Avrămizi pân' cărămizi!...

- Lasă-l, bre, nu vezi că și-așa l-au zăpăcit cucoanele?.... Tre să-i mai bagi și tu dumneata în cap?!

Băiatul o luă încet-încet spre haltă lăsând lumea de la crâșmă vorbind unii-peste-alții de nu se mai înțelegea om cu om. La haltă, munca era încă în toi, cocoanele în vrie. Când îl văzură pe Dănuț venind ca și cum nimic nu s-a întâmplat,

- Iar tu?!

- Iar noi! făcu Dănuț cu un rânjet prezidențial pe față.

- Nu ți-am zis să te cari?! Nu vezi că ne stai în drum?!

- Ho, cocoană, că-i copil! Ia hai cu mine, băiete, că-ți găsesc io o treabă... zise împiegatul de mișcare luându-l pe băiat de mână.

- Păi nu vine vreun tren?

- Aș... Până la două nu-i nimic, băiete. Fereastră de-nchidere! Io merg pân' la lac, aci, la copcă.... Poate-o știucă, ceva... Merge bine de-o ciorbă, o plachie... mai știi?!...

- Apropo, ce-i un președinte?

- Cel mai important om, băiete, nu-i de glumit! Lucru mare! De ce întrebi?

- Păi le-am văzut pe tăntici în vrie și ziceau de președinte-n sus, președinte-n jos, și...

- Povești cu cocoșu' roșu!... Ce președinte, băiete?! Cin' să vină pe-aci? Nici sinistrul n-a trecut!

- Dar de-ar veni....?

- De-ar veni, ar știi toată lumea!

- Și cu ce tren ar veni?! Cu trenul de un'șpe oare?!

- Prostii... Are limuzină, elicopter personal, tren prezidențial... nu se-ncurcă el să vină cu trenul foamii! Oricum, c-o veni, că n-o veni, dac-o veni... nu cred că nu i-ar prii o plachie cum doar io știu să fac!

Dan plecă și de-aici la fel de plictisit boscorodind în fel și chip, urcă până în mansarda haltei, unde stătea el în gazdă, se-ntinse într-un pat și adormi pe loc... Să fi trecut mult? Să fi trecut puțin? Cine mai știe... Dar veni una din cucoane și-l zgâlțâi de-l trezi din somn.

- Ce-i?

- Vino repede, că vine președintele!!

Dănuț trase pe el niște țoale și coborî repede pe scări. Lumea multă aștepta în haltă... Ce aștepta? Nimeni nu știe, dar deodată, la linia 1 se opri o drezină din care coborî un bătrânel cam amărăștean și cu o față dizgrațioasă pe care lumea de pe peron îl saluta în urale, aplauze și toate cele.... 

- Ăsta președinte?! Dinte de preș poate!... zise retrăgându-se în cămăruța lui de la mansardă, de unde nu mai scoase o vorbă toată ziua...

Salutări din cartierDescoperă acum locul unde povestirile prind viață