Banshee and Alpha ( 1 & 2 )

• Douăzeci

Apa, care antetior îmi ajungea până la genunghi, se varsă pe coridor. Opresc robinetul şi-mi scufund mâinile în apă, luând-mi în braţe şatena. O învelesc în două prosoape mai mari şi alerg cu ea înapoi în camera noastră. E rece ca gheaţa şi îmi pun mâna peste obrajii ei fini. O aşez pe patul deranjat de când m-am trezit. Sunt ud leoarcă pe tricou din cauza părului ei, iar acum şi perna e îmbibată. Ada îşi pune mâinile în păr şi se aşează lângă Leyla. Scoate o oglinjoară pentru machiaj şi o aşează sub nasul ei.

- Nu respiră! Strigă Ada şi o văd când ochii i se umezesc. Faceţi ceva! începe ea să strige.

- Dă-te! îi spun eu.

Ada se dă repede la o parte. Sam îşi aşează mâinile pe pieptul ei, iar eu îi ofer aer, ţinându-i respiraţia cu mâna la nas.

- Hai Leyla! Hai, hai!

Un fior îngrozitor îmi cuprinde pieptul şi inima, simţind cum mă topesc pe picioare. Nu o să-i mai văd vreodată culoarea ochilor, nu o să o mai pot atinge vreodată.

- Trezeşte-te la dracu! ţip cât mă ţin plămânii. Nu mă părăsi! Revino-ţi! Te implor Leyla, te implor!
I-am strâns obrajii între palme. Tremuram atât de tare încât am crezut că fac o criză. Nu e adevărat. E o glumă, e o glumă, sunt sigur.

- Hai iubito. O să fi bine, o să fi bine. Întoarce-te la mine, haide... HAIDE! strig încă o dată disperat.

Sam încetează dintr-o dată să mai încerce... eu nu mă opresc. Îmi pune mâna pe umăr şi mă întoarce spre el, dând negativ din cap.

Îi iau mâna ei în a mea şi o strâng puternic. Lacrimile de disperare cad neîncetat şi rostesc printre suspine să se întoarcă. Pielea îi era la fel de rece, buzele, care erau roşii, acum sunt fără culoare. Nu-i mai aud bătăile inimii care-mi aminteau de fiecare dată de ce trăiesc. Parcă totul s-a oprit, s-a oprit timpul.

- Revino-ţi! Ridică-te! strig cu ultimele puteri. Încep să-i lovesc pieptul cu pumnul. Ridică-te!!! şi dau cu pumnul atât de tare....încât...

LEYLA P.D.V.

Simt o durere în piept puternică şi mă ridic instantaneu. Când vreau să trag aer, mă blochez şi în loc de aer, vărs apă, iar plămânii îmi sunt din nou goi. Tuşesc încontinuu şi trag de prima dată cum am ocazia o gură de aer. Cad pe spate rămânând fără puteri. De abia atunci îl văd pe Michael lângă mine cu ochii lui verzi mari, Ada, care stătea cu ambele mâini la gură şi pe Sam, aşezat pe jos, sprijinit de pragul uşii. Încerc să spun ceva, dar Michael se avântă spre mine şi mă ia în braţe.
- De ce ai plâns? l-am întrebat eu cu o voce stinsă, nerealizand ce s-a întâmplat.

- Trăieşti! exclamă el. Chiar trăieşti! Te-ai întors la mine!

- Cum am ajuns aici?

- Nu-ţi aminteşti nimic? mă întreabă el.

- Serios?! era să te fucking îneci! strigă Sam, care mai avea şi el puţin şi plângea.

- M-am dus să fac o baie... şi am închis ochii doar o clipă... o secundă...

- Într-o secundă puteai fi moartă... la naiba Leyla, puteai să mori! Acum, în momentul ăsta!

Am avut intenţia să mă apăr în faţa lui Sam, că nu era vina mea şi chiar nu mai ştiu ce s-a întâmplat, dar s-au auzit paşi şi un mic bătut într-o uşă.

- Asta trebuie să fie Catherine, spune Ada... ăăă, Sam, hai s-o întâmpinăm.

- Era să mor?

- Nu te mai gândi, iubito. Eşti bine...vezi? Sunt aici, lângă tine...

- Era să mor inconştientă! Înecată! De ce nu-mi amintesc?

- Trebuie să fie efectul lunii de diseară, spune Catherine, care tocmai a intrat înăuntru. E mult mai puternică atracţia ei, e ca şi cum ştie ce urmează să se întâmple.

- Stai o clipă... atunci de ce vrea să mă ucidă?

- Asta nu ştiu, copilă. Dar să sperăm că e prima şi ultima tentativă până diseară. Sper că te simţi mai bine fiindcă deja e ora şapte. Avem ceva lucru...

E adevărat, eram puţin ameţită, dar mi-am revenit aproape imposibil de repede. M-am sprijinit de Michael şi am coborât jos, în grădină. Catherine avea acelaşi coc ca întotdeauna, genele încărcate de rimel asortate cu ochii ei verzi, un ruj roşu aprins, o rochie de catifea şi nişte pantofi fără toc. Ne aşezăm amândouă pe iarba rece din cauza rouei dimineţii.

- Dă-mi mâinile. Închide ochii şi concentrează-te. Simte cum aerul îţi inundă corpul, cum sunetele din jurul tău se estompează şi se îndepărtează. Încearcă să auzi un singur sunet, să îţi dai seama ce vrea să-ţi transmită. Lasă-te îndrumată, nu încerca să domini. Gândeşte-te la ce vrei să afli, gândeşte-te că vrei cu orice preţ să ştii acel lucru, iar sunetele te vor îndruma.
Sunetul brizei care era în prezenţa noastră suna ca un ecou. Auzeam chiar şi fâlfâitul aripilor unor păsări care-şi luau zborul, razele soarelui care se prelingeau peste tot... mă simt atât de bine, de completă şi parcă am scăpat de orice grijă...
Deschid ochii şi o văd pe Catherine zâmbind triumfătoare.

- E pregătită.

Nu uita sa lasi un vot si un comentariu daca ti-a placut! Multumesc frumos!