Douăzeci și cinci

211 40 8

     — Hei, Meredith, ce s-a întâmplat? o întreb eu cât mai prietenos cu putință. Dacă ai nevoie de cineva căruia să i te destăinui, nu ezita. Nu poți ține suferința în tine... haide, spune-mi...

     Îndemnul meu nu îi înmoaie determinarea. Și-a păstrat totuși fermitatea care m-a fascinat încă din primele cuvinte pe care mi le-a adresat. Își ascunde în schimb privirea împingând revista mai departe de ea. Abia își poate stăpâni tremurul mâinilor. Unghiile au fost recent lăcuite, dar se pare că ei nu-i mai pasă de acest lucru și bate cu degetele în masă.

     — Ți-am zis să pleci. Pleacă de aici! îmi spune ea furioasă.

     Chiar și așa, îndurerată, își păstrează mândria, iar orgoliul o stăpânește. Nu vrea să plece de aici. Dar nici eu.

     — Meredith, știu că nu pare o idee bună să te destăinui unei persoane aproape necunoscute, dar fă-o. Ți se citește supărarea pe față, ochii își doresc să izbucnească în lacrimi, chiar nu poți ascunde asta la nesfârșit!

     — Jeffrey... nu am de gând să-ți spun nimic din viața mea personală. Te rog, te implor, pleacă...

     Tonul ei scade treptat, iar rugămintea de la final mă înduioșează. Nu vreau să o las aici, înotând în propria-i disperare, nu pot să fac asta. Este același sentiment care m-a acaparat și când vorbeam cu Britany. Nu știu dacă e din cauza faptului că sunt om, iar sufletul îmi este milostiv, sau pentru că nu mă pot abține și îmi doresc să pot ajuta dezlegând mistere și descuind lacăte vechi.

     Pare totuși inabordabilă, iar cererea mea este mai mult decât dubioasă. O femeie cu caracterul ei tăios nu mi-ar putea ceda, cu toate că este aflată în cea mai mare furtună de durere. Încerc să-mi stăpânesc impulsul de a continua cu rugămințile, știu că în acest fel nu voi reuși să-i câștig încrederea. Voi primi informațiile procedând în alt fel: prietenos, dulce și mai ales, subtil.

     Trebuie să fac din Meredith un prieten, așa cum s-a întâmplat cu Britany. Ahhh, cine credea că voi ajunge iar în acest punct, în care mă simt aproape obligat de niște sentimente ciudate, să ajut pe cineva. Cu care, mai ales, nu am niciun fel de legătură. Cine ești, Meredith, și cum de ai reușit să mă lipești de situația ta neputincioasă?

     — Te vei supăra dacă îți fac cinste cu o prăjitură? o întreb eu încercând să evit subiectul cu pricina.

     — Nu vrei cu niciun chip să pleci?

     — Nu, asta pentru că o domnișoară așa drăguță ca tine merită ceva dulce.

     — Ți se pare că-s amară? mă întreabă ea sec și autoritar.

     — Față de data trecută? Da. Și vreau să te îndulcesc puțin...

     Meredith îmi zâmbește strâmb și în același timp batjocoritor. Nu reprezint nimic pentru ea. Poate că a uitat cine sunt și ce i-am povestit data trecută despre mine. Sau poate situația îi este mult prea întunecată încât să se mai gândească la asta. Ambele variante par plauzibile.

     Mi-aș dori să pot fi atât de indiferent ca ea. Și cred că am reușit acest lucru până acum ceva timp, de când a apărut această schimbare bruscă în rutina mea zilnică. Acum am două probleme cu iz de femeie pe cap: Melody și Britany. Melody mi-e problemă de foarte mult timp, dar acum au apărut mult prea multe semne de întrebare cărora eu le caut răspuns. În ceea ce o privește pe Melody... să-l numesc instinct?

     Pentru că dacă e așa, atunci tot el m-a adus și în această dimineață, îngrijorat de starea lui Meredith. Eu, care m-am ținut la distanță de tot și toate atâția ani, am ajuns să fiu atât de ancorat în problemele unor fete ce nu ar trebui să-mi prezinte interes. Dar analizând situația, cred că știu ce ghidează acest instinct. Faptul că ambele se găsesc la poli opuși: Britany este fata prea timidă pentru a ține piept vieții crude, în timp ce Meredith o lovește cu toate forțele ei.

     Ciudățenia asta a mea a sălășluit înăuntrul meu atâta vreme... iar eu n-am băgat-o deloc în seamă. Uite cine a ieșit la iveală și uite cum îmi ghidează acțiunile.

     — Mai bine pleci, Jeffrey. Până acum am reușit să mă abțin, dar nu-mi plac persoanele atât de îndrăznețe ca tine. Data trecută a fost amuzant, și poate chiar interesant spre sfârșitul întâlnirii noastre. Dar eu n-am chef ca măscărici din ăștia plictisiți asemenea ție să îmi intre în viață. Problemele mele sunt doar ale mele. Știu că azi îmi lipsește rimelul de pe gene și tușul de pe ploape, am o față pleoștită și arăt ca muma pădurii dimineața, dar asta mă privește strict pe mine.Ești liber să pleci.

     Mini-discursul ei m-a lăsat mut. Îmi păstrez expresia feței, luminoasă și pașnică, dar nu pot spune că mintea nu mi-a suferit un șoc. Meredith s-a exprimat mai mult decât ferm, ceea ce înseamnă că nu mai am nicio cale prin care să pot schimba cursul lucrurilor. Totuși, sunt la masa mea cu un musafir neinvitat. N-am să plec.

     — Dragă Meredith, hai să lăsăm viața ta personală deoparte și să ne concentrăm puțin pe problema mea. Credeam că n-am să te mai văd vreodată, dar se pare că iar mi-ai furat locul la masa unde obișnuiesc să-mi iau cafeaua. Ce zici, am putea să stăm încă jumătate de oră fără să ne evervăm?

     Pare că deja am enervat-o. Mă privește adânc în ochi, iar o undă de furie îi fulgeră chipul palid. Fondul de ten nu-i acoperă și masca de sentimente ce-i domină fața. Dacă nu pot afla printr-o altă cale informații, măcar pot să schimb subiectul discuției. Asta cu siguranță o va face să uite de problemele ei.

     — Îți bați joc de mine, clar. Ți-am zis de data trecută că nu voi ocoli masa asta pentru că tu mi-ai spus-o. Jeffrey, nu mă poți manipula ca pe o adolescentă fraieră, am experiență.

     — Nu mă îndoiesc de acest lucru. Ocolind puțin subiectul, nu pot să nu remarc faptul că mi-ai reținut numele! Desigur, și eu pe al tău. Nu aș putea uita o prezență atât de fermecătoare...

     — Încerci să mă agăți? mă întreabă ea cu un zâmbet pervers pe buze.

     Dintr-odată, atitudinea ei s-a schimbat. Pare mult mai dornică să vorbească cu mine, iar această întorsătură are ceva putred la mijloc. Am impresia că masca de sentimente pe care o puteam citi atât de ușor acum câteva clipe a fost înlocuită de alta, mult mai tare și impenetrabilă. Nici nu știu ce să mai cred. Poate că... așa-s femeile, cum toată lumea spune: atât de ciudate încât cu greu le poți înțelege. Asta dacă reușești să o faci, desigur, căci mulți se plâng de această problemă.

     — Ți-am explicat data trecută că nu.

     — Nu sunt destul de frumoasă pentru tine? Toate complimentele au fost de fațadă? Pe drum toți bărbații întorc privirile după mine...

     — Meredith, ești sigură că te simți bine?

     — Arăt a persoană care se simte bine? Bineînțeles că nu, chiar tu ai încercat să mă descoși ca să afli problema!

     — Nu cred că vreau să mai aflu.

     Meredith a devenit brusc gălăgioasă. Își stăpânește încă tonul vocii astfel încât să nu atragă atenția, dar eu o privesc cu uimire totală. Este aceeași și nu i-a luat nimeni locul, însă pare că a fost învăluită de o ceață ciudată care a transformat-o într-o neputincioasă. Recunoaște singură că nu se simte bine, a renunțat să mai facă pe grozava, dar nu de tot. Nu-mi cere ajutorul, și nici nu cred că mi l-ar accepta.

     Își frânge buzele stăpânindu-și lacrimile. Tăcerea ne-a învăluit masa, dar presiunea pe care o simt plutind din partea ei vine ca o adiere rece spre mine. Inspir adânc, iar Meredith își lasă privirea să-i cadă în poală.

     — Nu sunt frumoasă, Jeffrey? Ce-i în neregulă cu mine?

     Simt un val de deznădejde și neîncrede în vorbele ei. Pare că-și pune întrebările ei însăși, nu mie. Era o păpușă de porțelan cu caracter bine conturat. Acum parcă i-a fost șters luciul și a fost crăpată.

     — Meredith, ești bine?

Doctorul de sufleteWhere stories live. Discover now