UNIVERSUL AZUREI: Dinastia Allazar (I)

Capitolul 2:Genă de războinic

 În depărtare se vedea silueta unui bărbat...Se apropia cu pași repezi și le făcea semne de salut.Înalt,brunet și cu onduleuri bogate până la umeri,cu ochii mari și negri,inteligenți...La cei 24 de ani merkanieni ai lui era bine dezvoltat,avea un spate lat,un corp suplu și bine legat...Azura simți de la un kilometru că era Andrus,datorită legăturii inexplicabile dintre ei.

-Bună să va fie inima ființe divine,zise el cu emfază și își duse mâna teatral,în dreptul inimii.Azura,floare rară arăți încântător,dar nici însoțitoarea ta nu este mai prejos.

-Hai lasă teatrul,încearcă cu cineva la care să îți meargă,râse Kira.Unde mergi?

-Mă duc la antrenamente pentru că sunt incredibil de plictisit azi.Azura,dorești să-mi fii parteneră ?

-Da,de ce nu...murmura Azura,cu ochii pierduți în zare.

-Păi tu doar pe Azura o vrei parteneră,râse Kira.Eu nu mai am ce face aici,mă duc la cursuri.Antrenamente,bătaie,arme...Chiar nu sunt pentru mine,incompatibilitate cronică.

-Cum ar putea fi? Noi tăiem,iar tu coși...Noi distrugem,iar tu repari...Nu-i așa,Azura?

Andrus se uită lung la ea și îi făcu cu ochiul.Azura se înveseli.

-Mda cam așa este bruneto...Îmi pare rău să îți zic,dar această triadă a noastră nu mai funcționează.Eu și Andrus gemeni de cuvă fiind,avem în noi aceeași genă,acea a războinicului.

-Iar va coalizați împotriva mea,se plânse Kira.Nu-i nimic,răzbunarea mea va fi mai lentă,dar exact la momentul oportun.

Sări în fața Azurei și o pupă pe nas,apoi îi dădu o palmă peste umăr lui Andrus și luă banda transportoare din fața ei.

-Ne vedem mai târziu,porumbeilor!

Andrus deschise gura să zică ceva,dar prea târziu.Banda se depărtase și Kira scăpase basma curată.

Cei doi continuară să meargă agale.Azura se uită cu interes la costumul lui,aveau hainele în aceeași nuanță de albastru,deci și aceeași stare de spirit.Ca de obicei.

-Să știi că mă simt ciudat de câteva zile încoace,albastreauo.

Azura tresări.Starea ei ciudată nu era singulară deci.

-Am așa un sentiment ...Știi,fac în fiecare zi ceea ce-mi place,dar totodată și muncesc foarte mult,acumulez foarte mult,dar parcă nu este niciodată de ajuns.Crezi că e din cauză că se apropie Inițierea? Sunt emoții pozitive acestea,că nu pot să-mi dau seama.

-Andrus,și eu simt la fel.Să-ți spun drept nu m-am mai confruntat cu acest sentiment,nu știu cum să îl descriu.Dar cred că orice emoție e pozitivă,pentru că te stimulează să fii mai bun.De exemplu,starea asta ce o am...Cred că știu ce a declanșat-o,a fost cartea aceea despre planeta Pământ.M-a atras atât de tare durerea și frustrarea,mânia și disperarea descrise acolo.Desigur,acestea sunt doar cuvinte,eu le simt energia în timp ce citesc,dar nu le-am trăit înțelegi Andrus? Nu știu cum este să te lupți cu așa ceva.Eu știu doar să mă lupt în sala de antrenamente,iar asta din câte am înțeles nu-ți este de mare folos când ești pe Terra.Nu am cunoscut niciodată disperarea,mânia sau tristețea.Totul e bine în lumea mea.Nu mă pot opri să nu mă gândesc cum ar fi să simt...o emoție pur negativă.

-Te înțeleg.M-am gândit și eu de multe ori cum ar fi să experimentezi așa ceva.Din câte am înțeles,acolo predomină emoțiile negative,așa cum la noi predomină cele pozitive.

Se urcară pe o bandă transportoare.Andrus își petrecu familiar brațul pe după umerii ei.Azura nu se opuse.

-Da,așa este...Dar știi că cele două forțe sunt doar cele două fețe ale aceleași monede.Sunt totuna.Noi nu am văzut și cealaltă față a monedei,Andrus.Și asta mă face extrem de curioasă.Mă refer la adevărata durere,nu doar la iritarea pe care mi-o provoacă de obicei fratele meu,când vrea să mă enerveze.