Douăzeci și patru

253 41 8

     Astăzi se pare că va fi o zi mai liniștită pentru mine. Nu am niciun fel de plan și nici nu trebuie să mă întâlesc cu vreuna din fete. Îmi aduce aminte de zilele în care îmi doream cu ardoare să evadez din monotonie, iar acum am parte de prea multe evenimente. Ce întorsătură ciudată a luat viața mea. Oare cum se vor termina toate?

     Miercurea mereu am o senzație de moleșeală, dar astăzi o simt mult mai puternic. Parcă fiecare strop de energie mi-a fost secat și înlocuit cu oboseală. Nici măcar nu am lucrat la vreo chestiune importantă. Am fost chiar liber, cu toate că gândurile mi-au zburat într-una la Melody și Britany.

     Abia acum realizez că îmi doresc o schimbare din partea amândurora, iar această sarcină stă pe umerii mei. Zâmbesc sihastru dându-mi seama cât de adânc m-am înfipt în această mlaștină ciudată. Unde mi-e liana care să mă scape de aici? O văd în trecut, acolo unde fericirea-mi era sinceră...

     Mă așez lent la masă și sunt servit de Melody care mă privește gânditoare.

     — S-a întâmplat ceva? mă întreabă ea în timp ce așează ceașca în fața mea.

     — Sunt doar... nu știu, obosit.

     — Te văd supărat, ești altfel... se arată ea îngrijorată de fața mea pleoștită. Uite, ți-am adus un alt fel de cafea astăzi! încearcă ea să mă înveselească.

     — Serios? privesc eu lichidul de culoare ciocolatie, mult mai deschisă decât de obicei. Pare delicioasă...

     — Astăzi ai companie? întreabă ea ușor timid, prefăcându-se că își aranjează batista din buzunar.

     — Probabil că nu. De ce întrebi? zâmbesc eu entuziasmat de interesul ei.

     — Oh, doar voiam să știu dacă trebuie să mai aduc o cafea...

     Nu mai așteaptă să-i răspund, ci pleacă întorcându-mi spatele. Observ că vrea să alerge în spatele tejghelei și să scape de privirile mele, dar își păstrează mersul obișnuit. Mirosul cafelei intră subtil în nările mele. Abia acum îi obser aroma, ceea ce este ciudat, căci de obicei simțeam mult mai repede mirosul.

     Se pare că și simțurile mi-au slăbit azi... Probabil este din cauza faptului că nu sunt obișnuit cu atât de multe lucruri pe cap. Și aici mă refer la atât de multe fete pe cap. Da, doar două, însă sunt atât de complicate încât fac câte zece.

     Duc ceașca la buze și inspir adânc aroma ce se intensifică cu fiecare secundă. Închid ochii instinctiv și mă las purtat pe brațele cafelei atât de îmbietoare. Într-adevăr, este diferită de cea de ieri și pot înțelege de ce-i place mai mult aceea lui Britany. Este o idee mai dulce, cu frișcă și lapte, dând senzația unei cafele selecte și scumpe. În schimb, cea pe care o gust acum este mai amară, cu puțin lapte și nu la fel de cremoasă.

     Nu cred că pot să aleg între cele două, dar cu siguranță aceasta m-a trezit de-a binelea. Este mai tare și mi-a alungat fărâmele de somn ce doreau să se înmulțească. Picături de energie îmi învăluie încet mușchii și simt că privirea mi se luminează, scăpând de ceața ce o învăluia. Inspir adânc și iau ultima gură de cafea, mulțumit de efectul acesteia.

     Ziarul stă trântit pe masă, nedeschis, însă cu miros de hârtie proaspăt tipărită. Nu am chef să-l citesc azi. Vreau să mă bucur de liniștea verii și ciripitul păsărilor vesele. Mâine va fi o zi la fel de liniștită. Fără Britany și fără Melody, am timp să-mi revin.

*

     Astăzi mă simt mult mai energic decât ieri. Cred că din pricina acestui fapt am întârziat cu un sfet de oră la cafenea. Nu știu de ce mi-a luat atât să mă dichisesc: mi-am călcat o cămașă, am căutat blugii cei mai puțin tociți pe care-i am și chiar mi-am aranjat barba!

     Mi se pare că sunt chiar atrăgător, nu am ratat niciun geam de sticlă în drum spre cafenea ca să mă privesc mândru. Ce ciudat sunt astăzi! Abia aștept să o văd pe Melody și să îmi ofere un alt sortiment de cafea. Asta dacă o va mai face, desigur...

     Clopoțelul de la ușă sună timid, iar eu o caut cu privirea pe chelnerița mea preferată. Astăzi Andrea nu este la muncă, cel puțin așa am socotit eu zilele libere. Uneori, ea și Melody mai fac schimb de ture și mi se fac din când în când suprize trezindu-mă cu alta în loc de cealaltă. Dar asta este doar problema lor. Din moment ce sunt prietene, este și normal.

     Înaintez lent, îndreptându-mi spatele și căutând-o pe Melody în spatele tejghelei. Fac câțiva pași plini de dorință, apoi o zăresc ieșind de pe ușa din spate. Un zâmbet cald mi se înfiripă pe buze. Încerc să-i atrag atenția cu zgomotul papucilor mei uzați, iar spre buzuria mea, ea se uită la mine. Îi fac timid cu mâna, dar în același timp încerc să par sexi și detașat.

     Asta chiar că-i dubios, Jeffrey! Tu nu te comportai așa... Dar, la naiba, cui îi mai pasă! Dacă nu fac acum ceva, în curând chiar vom deveni doar prieteni. Mă analizează din cap până-n picioare, iar chipul îi este străbătut de o atitudine indiferentă. Credeam că va fi veselă și mai ales, surprinsă, dar ea este exact opusul.

     Se uită înspre masa mea obișnuită, apoi mă lasă stană de piatră mergând spre aparetele de făcut cafea. Mă încrunt vizibil și îmi întorc capul robotic. Scorpia! Nu-mi vine să cred! Iar e acolo, ea, Meredith, siliconata cu haine de fiță și tocuri cui! Am să o flocăiesc eu bine!

     Însă îmi stăpânesc nervii și mă îndrept spre scaunul din fața ei cu pași normali. Nu vreau să-i arăt că explodez de furie și că aș face-o una cu pământul. Desigur, dacă aș face vreunul din lucrurile astea, mi-aș da palme singur. Dar uite că, din cauza acestei domnișoare, planurile mele se duc de râpă!

     Dacă mă gândesc mai bine, pot transforma această situație într-un avantaj pentru mine. Se pare că pe Melody au înțepat-o câteva săgeți de gelozie, cu toate că ea este îndrăgostită de altcineva. Ăsta e un semn bun, nu? Fata asta devine din ce în ce mai enigmatică. Nu știe ce vrea, nici ce simte, nici pentru cine. M-aș putea folosi de asta.

     Trag scaunul și mă așez salutând-o pe micuța noastră prințesă.

     — Bună dimineața, domnișoară Meredith!

     Ea își ridică ochii de pe revista colorată, evident cu informații despre modă și machiaj, evenimente mondene și alte prostii. N-am pus mâna decât o singură dată pe o astfel de idioțenie și am aruncat-o la coș după primele cinci pagini. Mi-am risipit banii...

     — Nu vreau companie, te rog.

     — Să cred că este o onoare faptul că sunteți iar aici?

     — N-am chef, pleacă!

     Mă privește ca o furtună sălbatică cu fulgere fierbinți. Ochii ei cuprind atâtea feluri de stropi de ploaie... tristețe, mânie, disperare, teamă, ură, neîncredere, nevoie de ajutor. Atâtea într-o singură privire. Nu mă pot înșela, i s-a întâmplat ceva.

     Îi lipsesc zâmbetul superior, atitudinea rebelă, replicile înțepătoare și încrederea în sine. Nici aspectul ei fizic nu a fost neatins. Abia îi zăresc fondul de ten, părul pare nepieptănat, iar buzele îi sunt uscate. Numai hainele îi sunt la fel de stilate și alese cu grijă, de parcă ar fi fost puse pe umerașe, astfel încât să nu-și bată capul dimineața să-și caute ținuta potrivită.

     Fața îi este palidă și îi pot observa cearcănele pe care nu le-a mai ascuns. Pleoapele aproape îi cad pe ochii îndurerați. Nici măcar nu citea revista, a rămas încă la prima pagină. 



Doctorul de sufleteDescoperă acum locul unde povestirile prind viață