Douăzeci și unu

286 49 5

     Toată noaptea m-am gândit la Melody și problemele ei amoroase. N-am putut pune geană pe geană amintindu-mi la infinit îmbrățișarea noastră plină de suferință. Într-un târziu, mi-am dat seama că trebuie să mă întâlnesc și cu Britany care poartă o inimă zdobită.

     Analizând întreaga situație, descopăr că de câteva zile se întâmplă lucruri foarte ciudate în viața mea. Întâi am avut curajul să rup bariera dintre mine și Melody ce ne împiedica să ne apropiem, apoi a apărut în mod misterios Britany, iar cea din urmă, Meredith, șochează de la prima întâlnire.

     De data aceasta, obosit din pricina nopții nedormite și mai ales, a tuturor noutăților ce m-au izbit misterios, m-am îmbrăcat ca un prost. Mi-am luat niște pantaloni de trening uzați și un tricou strâmt care mai că se rupe pe mine. Adevărul este că ambele sunt vechi, obișnuit să-mi cumpăr haine noi o dată pe an. Am plecat de acasă ca un maimuțoi și abia în dreptul cafenelei, privindu-mă în ferestrele mari ale clădirii mi-am dat seama că arăt oribil.

     Mi-am spus că asta este și am intrat, căutând să mă strecor printre clienți nevăzut. Discret, m-am așezat în vechiul meu scaun ce-mi poartă amprenta, ascunzându-mi îmbrăcămintea ridicolă. Cine m-ar vedea, n-ar spune că am douăzeci și nouă de ani și sunt om serios.

     Îmi pun ochelarii pe ochi din pricina usturimii care se intensifică cu fiecare secundă ce trece fără să-i port. Oftez îngândurat și privesc dincolo de tejghea, unde Vulpița, pardon, Andrea, are de lucru cu niște cești de cafea. O caut din priviri pe Melody, fixând mai bine "binoclul" pe nas și aștept ca cineva să-mi ia comanda.

     Dimineața aceasta de marți mi se pare obositoare, și asta pentru că mă simt foarte încărcat. Nu numai sufletește, ci și programul meu a devenit unul nou după schimbările produse în viața mea. Nu m-am așteptat ca dorința mea să fie ascultată și să primesc cu vârf și îndesat din ce mi-am dorit, și anume noutate.

     Deschid ziarul ale cărei foi cu miros proaspăt mă îmbie, făcându-mă să zâmbesc. Îmi arunc ochii peste titlurile cele mai mari, lipsite de importanță. Bine, bine, poate pentru unii sunt interesante, însă pe mine nu mă atrag politica, știrile mondene sau ultimele bârfe despre toți și toate. Cumpăr ziarul de la chioșcul cel vechi unde vinde bătrânelul cu ochelari și barbă albă numai pentru informațiile despre starea vremii și rubricile cu sfaturi de sănătate. Oh, bine, recunosc, uneori mai arunc un ochi și peste horoscop... dar nu des!

     — Bună dimineața, Jeffrey! mă trezește o voce suavă.

     — Melody! exclam eu plin de încântare.

     — Ohh, dar ești foarte vesel că mă vezi.

     — Mereu voi fi bucuros în prezența ta. Doar știi.

     Ea îmi zâmbește, așezând cafeaua pe masa mea. Mă uit ușor nedumerit la gesturile ei delicate, ce fac parte din ritualul fiecărei dimineți. Mă încrunt scăpând o interjecție interogativă.

     — Ce-i asta? întreb eu privind-o iar pe Melody care zâmbea dulce.

     — Este cafeaua mea preferată. Andrea mi-a spus că ai venit, iar eu m-am grăbit să o prepar pentru tine. Știu că nu este ceea ce bei tu de obicei, dar tocmai asta m-a determinat să-ți fac un mic cadou. Ah, și... e din partea casei!

     Rămân cu gura căscată la propriu, neputând să-mi dezlipesc ochii de pe chipul ei jucăuș. Ea începe să râdă ușor, văzând cât de surprins sunt. Probabil consideră reacția mea un semn bun. Într-adevăr, sunt încântat de acest mic cadou din partea lui Melody. Nu mă așteptam la așa ceva din partea ei. Mi-a înseninat dimineața.

     — Să știi că... mă bucur foarte mult! îi spun eu într-un târziu, când ea își ridică sprâncenele întrebător.

     — Și eu mă bucur pentru că am reușit să-ți fac o surpriză. Este pentru ziua de ieri, când mi-ai oferit ajutorul și încrederea ta.

     — Dar eu consider că nu te-am ajutat în niciun fel. Relația noastră de prietenie abia acum începe, să știi. Cred că voi mai primi multe cafele pe gratis de acum!

     Ea începe să râdă amuzată, după care îmi face semn că trebuie să plece. Vulpița Andrea ne spionează discret, atitudinea ei rece fiind stricată de un zâmbet pe care nu l-am mai observat până acum.

     Ceașca fierbinte cu model nou îmi atrage atenția. Aroma este total necunoscută și mă grăbesc să gust din lichidul cafeniu colorat pe alocuri de frișcă albă. Melody mi-a spus că este cafeaua ei preferată, de aceea sunt atât de nerăbdător să gust. Mă întreg dacă este la fel de dulce ca ea. Dar poate că nimic n-o întrece în dulceață pe scumpa mea Melody.

     Las ziarul deoparte și inspir adânc, reușind să simt cât mai mult din acest nou sortiment. Tortița fină aproape că se frânge în degetul meu arătător, dar este totuși destul de puternică să suporte greutatea cafelei. Prima gură se izbește de limba mea precum valurile mării zbuciumate de țărmul liniștit. Îmi închid ochii inconștient și mă las purtat de aroma atât de delicată și dulce ce mi-a cuprins simțurile.

     Nu e de mirare că-i place atât de mult. Și mie îmi place. Continui desfătarea delicată cu încă o sorbitură pe care mi-o doresc atât de mult. Nu știu de ce, dar acest gust îmi aduce aminte de Melody și de trecutul nostru.

     — Doctore? mă aruncă în realitate vocea lui Britany.

     — Huh? îmi dezlipesc eu ceașca de buze. Britany, ce plăcere să te revăd!

     — Mă bucur să am reușit să ajung astăzi, doctore Jeffrey!

     — De ce-mi spui doctore? o întreb eu spontan.

     — Nu știu, pentru că îmi place. Sună deosebit în mintea mea.

     Îi zâmbesc înțelegător, fiind prea amețit de zguduitura ce m-a adus înapoi pe pământ. Nu continui acest subiect, căci încă mă legăn în vâlvătaia aromată a ceștii de cafea, care mă ține înlănțuit în tărâmul delicateții.

     — Trebuie să-ți destăinui ceva...

     — Ce anume?

     — Am vorbit cu... fostul meu viitor soț.

     — Și e de bine?

     Britany face pe masă cercuri mici cu degetul arătător, lăsându-și privirea să cadă pe ziarul ce stă șifonat lângă cotul meu. Această întrebare i-a cam tăiat din elanul cu care s-a avântat spre mine.

     — Sincer, nu știu... de aceea am fost atât de fericită când v-am văzut.

     — Te-am, o corectez eu. Prietenii nu vorbesc cu "dumneavoastră".

     — El mi-a spus că ar vrea să avem o discuție serioasă când am eu timp. Părea mult mai blând și...

     — Blând? Oh, sărăcuță Britany, nu te lăsa fraierită, te rog!

     Fata se uită la mine cu o privire de cățeluș plouat, oftând prelung. Eu mai iau o gură de cafea în timp ce privesc spre Melody cum se mișcă printre mese. Până acum nu s-a uitat la mine, însă când o va face mă va descoperi cu Britany, iar eu vreau ca ea să știe cine este și ce legătură am cu ea. Totuși, aceste întâlniri cu alte fete i-ar demonstra că nu o plac, iar relația noastră de prietenie ar continua, iar șansele mele de a-i readuce memoria ar crește.

     Trebuie să fiu însă prudent.


Doctorul de sufleteDescoperă acum locul unde povestirile prind viață