Nouăsprezece

255 50 17

     — Ești un ciudat.

     — O să iau asta ca pe un compliment.

     — De asta stai aici de ani de zile, făcând nimic cu viața ta! Nicio fată nu este interesată de tine deoarece te comporți dubios, ai o atitudine de parcă le-ai ști pe toate și îți place să amețești pe oricine vorbește cu tine! Cum să te placă cineva, cum?

     Își stăpânește tonul, astfel încât să nu atragă priviri curioase spre noi, însă îi este evidentă furia ce-i explodează în valuri. O înțeleg foarte bine. După ce i-am spus o grămadă de lucruri ciudate și am enervat-o la culme, m-am și ținut scai după ea să o mai scot la o cafea. Iar acum... îi spun că nu o plac. Da, toate astea sunt motive să mă considere nebun.

     — Pot să plec? mă întreabă neașteptând un răspuns din partea mea.

     — Nu.

     — De ce? Îți place să râzi așa de fiecare om cu care intri în contact? Să-l omori cu replicile tale inteligente? Ei bine eu nu stau să ți le mai ascult!

     — Dar nu mi-ai oferit explicațiile, dragă.

     — Explicații? După tot ce ți-am spus chiar crezi că le vei primi?

     — Așa sper.

     Oftează lung și își termină cafeaua din cană. Eu o privesc așteptând să spună ceva. Dar nu o face, aceeași undă de durere îi inundă chipul și îi înlăcrimează ochii căprui. Nu mai văd nicio sclipire în ei, singura luminiță care strălucește este provocată de picăturile ce dorm sub pleoapele ei, gata să se trezească și să se rostogolească pe obrajii roșii.

     — Suferi din cauza acelui tip pe care îl placi și nu sunt eu? o întreb aproape șoptit, de frică să nu-i sparg lacrimile fragile.

     — Nu pot să-ți spun...

     — De ce? Știu că sunt un porc nesimțit, dar pot să te ajut. Măcar voi încerca...

     — Nu vreau să-ți spun ție...

     Cuvintele ei mă rănesc într-un anume fel. Știu că nu e acea Melody de care am eu nevoie, dar încă are efecte asupra mea. Nu îmi pasă că nu mă place, nu mă afectează atât de tare deoarece nu-i ea... dar mă roade faptul că place pe altcineva, iar asta... ar putea împiedica împlinirea miracolului. Ba chiar dacă acesta ar avea loc, ea ar putea să nu-l mai ia în seamă, iar toate planurile și speranțele mele să fie distruse.

     Trebuie să mă apropii de ea.

     — Melody, chiar dacă singura legătură dintre noi doi o constituie cei șapte ani în care m-ai servit aproape zilnic, trebuie să recunosc, și probabil simți și tu, că suntem legați într-un anume fel. Cu siguranță zilele fără tine la cafenea ar deveni pustii, iar diminețile lipsite de plăcere.

     — Băutul cafelei nu e o plăcere?

     Întrebarea ei mă surprinde. Își scoate un pachet de șervețele din geantă, apoi extrage doar unul cu care își șterge ochii înlăcrimați. Scot un mic oftat, atrăgându-i atenția, apoi ea continuă să se uite la mine, așteptând să continui.

     — Tu intensifici acea plăcere.

     — Mi-ai spus că nu ești îndrăgostit de mine...

     — Plăcerea de care vorbesc eu nu este dragoste, înțelegi? Doar bucuria faptului că m-ai servit încă o dimineață și m-ai înveselit cu zâmbetul tău, atâta tot. Probabil aceeași bucurie o are și un tată care își vede fiica zi de zi fericită, înseninându-i clipele.

Doctorul de sufleteDescoperă acum locul unde povestirile prind viață