November rain (+18)

☠ Chapter 10: Origami ☠

CHAPTER 10

ORIGAMI

Casa lui Xiver e exact așa cum mă așteptam. Mare, impunătoare și cu un aer rece, exact ca toate cele din cartier. Curtea e închisă cu un gard înalt, iar la intrare se află o poartă masivă din fier forjat, pe care am fost nevoiți să o trecem după ce Xiver a tastat un cod pe un panou digital.

Decorul este minimalist și întunecat în interior. Holurile sunt lungi, luminate doar de câteva aplice discrete, iar pereții sunt acoperiți cu tablouri scumpe, care nu par să aibă vreo semnificație pentru Xiver. Podelele din marmură neagră scot un ecou slab sub pașii noștri, iar pe alocuri, covoare groase atenuează sunetul.

Când ajungem în camera lui, decorul devine mai personal, dar nu cu mult. Pereții sunt gri închis, iar mobilierul e negru din lemn masiv. O bibliotecă mică, plină de cărți și câteva viniluri, stă sprijinită de un perete, iar lângă ea se află un turn imens de boxe.

Patul e mare, cu așternuturi negre și perne aruncate la întâmplare. Pe noptieră, un pachet desfăcut de țigări și o brichetă stau lângă o sticlă de whisky aproape goală. Perdelele sunt trase. Pe un birou din colț, laptopul lui stă deschis, iar alături sunt câteva foi mototolite, semn că a mai încercat să lucreze la ceva, dar probabil s-a plictisit repede. Un hanorac aruncat pe spătarul scaunului și o pereche de bocanci lângă pat sunt singurele lucruri care fac camera să pară locuită.

Aerul miroase a tutun amestecat cu parfum scump și ceva subtil, poate mirosul de ploaie care intră pe fereastră, ușor întredeschisă.

Când intrăm în dormitor, Rain își aruncă geaca pe pat fără să ceară voie, în timp ce Samantha se oprește lângă birou și examinează pachetul de țigări de pe noptieră. Xiver închide ușa cu o mișcare leneșă și se trântește pe covor, sprijinindu-se de pat.

– OK, hai să ne organizăm, spun încercând să aduc un minim de seriozitate în haosul evident. Vom parcurge cumva subiectul și ne vom oferi atribuții, în așa fel încât niciun membru să nu stea degeaba.

Nimeni nu reacționează imediat. Rain se întinde pe pat, de parcă urmează să doarmă, Xiver își scoate telefonul și începe să-l butoneze, iar Samantha își trece unghiile perfect făcute peste cotorul unei cărți de pe birou.

– Avem trei zile să terminăm proiectul. Dacă ne mișcăm repede, terminăm în două ore, continui, încercând să mă prefac că nu sunt complet ignorată de ei.

Xiver pufnește în râs.

– S-ar zice că ai vrea să scapi cât mai repede de noi, colega.

– Nu, spun cu obrajii încinși, deși ăsta e adevărul. Vreau doar să terminăm repede.

Pe ei doi, Rain și Xiver, oricum îi evit încă de când aveam unsprezece ani. Acum că Sam și logodnicul meu au nu știu ce romanță la mijloc, îmi doresc să o evit și pe ea. E o tortură că mă aflu în aceeași echipă cu ei, trebuie să recunosc. Și Xiver știe asta. O s-o folosească doar ca să mă tachineze.

– Eu nu sunt obișnuit să termin repede, Rain spune, cu o implicare sexuală, ceea ce mă face pe mine să mă înroșesc din cap până în picioare și pe Samantha să chicotească.

Deși acum un an și ei i s-ar fi părut o glumă nesărată. Nu-mi place să fiu în preajma lui când e așa. Nu-mi place să fiu în preajma lui, punct.

– Fără remediu, șoptesc pentru mine, încercând să-mi calmez pulsul.

Încă roșie din cauza comentariului lui Rain, mă forțez să ignor râsul lui Xiver și îmi îndrept atenția spre proiect.