Optsprezece

258 51 11

     Rămân tăcut încercând să găsesc o replică potrivită. Adevărul este că nu vreau ca această Melody să mă placă. Îmi doresc să se înfăptuiască miracolul, iar eu doar încerc să-l grăbesc. Totuși, nu pricep ce-i cu ea și cum de s-a exprimat atât de... ferm în fața mea. Mă simt puțin deznădăjduit, dacă altcineva i-a furat inima? Și ea de ce a acceptat întâlnirea cu mine? Mi-a dat speranțe...

     Într-adevăr, nu am fost orbit de ele căci scopul meu este altul, dar acțiunile ei sunt derutante. Mă bagă în ceață de-a dreptul. Cred că fața mea s-a albit de la șoc, încă sunt incapabil să-i răspund sau să fac vreo mișcare, dar încerc să par stăpân pe mine și pe situație. Afirmația ei nu trebuie să lase urme pe chipul meu. Oricum este... neimportantă.

     — Ce te face să crezi că eu cred că suntem potriviți, Melody? o întreb calm, privindu-i buzele pictate de cafea.

     — Dacă nu o crezi, atunci de ce ai ținut morțiș să ne vedem? Să continuăm... întâlnirea? îmi răspunde cu alte întrebări, fiindu-i evident sentimentul de victorie ce-i răbufnește prin voce.

     — Nu trebuie să o cred pentru a-mi dori câteva clipe cu tine, nu? îi zâmbesc cuceritor, alungând momentul stânjenitor de acum câteva minute.

     — Stai să reformulez, Jeffrey. Din cauza faptului că nu suntem potriviți, nu putem fi împreună.

     — Dar putem avea totuși o frumoasă relație de prietenie, corect? mă grăbesc să-i răspund, lăsând-o cu gura întredeschisă și pusă pe gânduri.

     — Da... putem...

     Își închide ochii ușor enervată de înfrângerea suferită și își duce la buze cana de cafea, inspirând cu nesaț din aburul ce aproape s-a evaporat. Asta înseamnă că de fapt, victoria îmi aparține, iar acest lucru mă face să zâmbesc triumfător. Mereu situația este în mâinile mele.

     — Draga mea prietenă, acum nu mai trebuie să-ți faci griji că te curtez, nu?

     Ea îmi zâmbește forțat și dă din cap aprobator. Reflectând asupra discuțiilor noastre din cele două întâlniri, rezultă o contradicție. Dacă a găsit în mine un potențial viitor soț, de ce acum îmi spune că nu suntem compatibili? Cred că asta trebuie să aflu.

     — Uite, nu înțelege greșit. Ești drăguț și inteligent, dar eu...

     Își mușcă delicat buza inferioară, lăsând tăcerea să ne învăluie masa și buzele. Aștept să continue, dar cred că ea vrea de la mine același lucru. Poate de aceea ieri, când am avut un musafir surpriză la masa mea, ea nu a părut afectată, iar azi nu mi-a cerut explicații.

     — Nu mă placi, înțeleg. Știi, pare că suntem doi adolescenți, eu tocilarul fără viață socială îndrăgostit până peste urechi de tine, tipa populară a liceului. Dar nu suntem doi copii, Melody, nu trebuie să folosești astfel de texte.

     — De fapt, sunt îndrăgostită de altcineva.

     Destăinuirea ei, șoptită și sinceră, mă înfioară. Este o altă supriză neplăcută ce îmi provoacă o senzație stranie de furie și confuzie în egală măsură. În același timp, nu sunt atât de revoltat pe cât simte cealaltă parte a mea. Sunt un tablou de emoții diferite, fără nicio legătură între ele, gata să explodeze și să împrăștie culori.

     Dar nu. Încă îmi mențin calmul și indiferența. Nu pot prezice unde va duce această întâlnire, totul a luat o întorsătură ciudată. Mă întreb dacă Melody nu și-a pregătit de acasă cuvintele astfel încât să poată scăpa de mine. Sau e o minciună, poate încă mă consideră un nesimțit.

     — Și acel cineva de care ești îndrăgostită nu te lasă să-mi fii amică?

     Nu primesc răspuns la întrebare. Melody își mută privirea în ceașca aproape goală și îi studiază pe jumătate absentă exteriorul. O undă de tristețe îi traversează chipul și îi rănește zâmbetul, transformându-l într-o imitație. Este durere.

     Nu-mi pot imagina ce simte sau ce gândește. Credeam că pot, dar se pare că uneori, gesturile sunt înșelătoare, iar sufletul unui om este o peșteră întunecată în care eu nu pot pătrunde cu ajutorul atenției mele infinite la detalii. Am analizat cât am putut de bine totul. Poate talentul meu începe să ruginească.

     — Nu vreau să discut cu tine despre viața mea personală.

     — Fac parte din viața ta personală.

     — Dar asta nu-ți dă dreptul să o cunoști.

     — Probabil, dar tocmai am înfiripat o relație de prietenie, deci ai putea să-mi spui.

     — N-am încredere în tine.

     — Înțeleg.

     Apuc tortița cănii cu degetul arătător și înghit cafeaua dintr-o singură sorbitură. Lichidul maroniu amestecat cu șocul veștii primite mă împinge să zbier și să trântesc totul, să distrug fiecare părticică din această cafenea. Dar nu e genul meu, mă pot stăpâni. Melody continuă să privească tăcută cana, de parcă acolo ar găsi soluția problemei.

     Dacă mă gândesc mai bine, este asta o problemă? De ce este tocmai ea tristă? Și de ce atât de tristă? Cu siguranță nu se simte prost din cauza faptului că mi-a spus pe șleau că nu mă place și că de fapt e-n limbă după altul. Cu siguranță nu am fost destul de atent încât să-i descopăr tainele. Cu siguranță este frământată de altceva. Și acel altceva nu este faptul că m-a zdruncinat.

     — Poate ar fi mai bine să plec, îmi spune ea pregătindu-se să se ridice.

     — Stai. Nu cred că ar fi potrivit să pleci fără să-mi oferi niște explicații.

     — Explicații? se miră ea lăsându-și înapoi greutatea pe scaun. Ce fel de explicații?

     — Ai venit aici doar ca să-mi spui asta? Tu chiar ești îndrăgostită de altcineva sau mă minți deoarece vrei să scapi mai repede de mine?

     — Pentru o persoană căreia i-am acordat o a doua întâlnire, nu ești cam indiscret?

     — Merit să știu măcar atât.

     — Uite, nu te consider prietenul meu.

     — Acum câteva minute...

     — Acum câteva minute am încercat să fiu drăguță, mă întrerupe ea, dar nu vreau să te afecteze sentimentele mele. Dacă am fi prieteni, te-aș răni din cauză că tu mă placi, Jeffrey. Iar eu nu.

     — Dar nu te plac.

     Vocea îmi sună impunătoare și serioasă, iar privirile ni se întâlnesc, aproape scoțând scântei. Este un șoc pe care i-l produc și eu, în sfârșit, lui Melody. Mă privește nedumerită, de parcă și-ar dori să-mi spintece creierul în căutare de adevăr. Cred că eu îmi doresc același lucru, să-i aflu secretele.


Doctorul de sufleteDescoperă acum locul unde povestirile prind viață