Dragoste din datorie

Capitolul 25

Alex

Stăteam pe scaunul de la birou fără să mă ridic de câteva ore. Uram zilele de acest fel. Preferam să merg pe teren în loc să stau la birou toată ziua, completând documente. Mă făcusem polițist pentru adrenalină, nu pentru plăcerea de a scrie cifre în căsuțe. Mi-am frecat ochii, plictisit.

Mă tot gândeam la Angel. De când începuse facultatea, nu o întrebasem cum se descurcă. Până la urmă, era o facultate grea. Nu oricine ar fi putut să o termine. Însă ea era foarte determinată. Aveam încredere că nimic nu ar fi fost prea greu pentru ea. Era genul de persoană care, dacă își propunea ceva, nu renunța până când nu obținea acel lucru. Eram sigur că totul mergea bine pentru ea.

– Bună seara, șefu'.

'Vocea celei mai noi colegi ale noastre a umplut încăperea. Sandra era o tânără în vârstă de aproximativ treizeci de ani, înaltă și cu multe tatuaje. Nu îmi făcusem încă o părere despre ea dar, dacă m-aș fi ghidat după prima impresie pe care a făcut-o, aș spune că îi plăcea să iasă în evidență.

– Ai nevoie de ceva? am întrebat-o.

În loc să îmi răspundă, s-a așezat pe scaunul din fața biroului meu. A așezat o pungă de hârtie pe birou și a început să scoată din aceasta doi burgeri de la un restaurant din apropiere, alături de două porții de cartofi prăjiți și două doze de suc.

– Am ieșit să îmi iau ceva de mâncare și m-am gândit că nici tu nu ai avut timp să mănânci astăzi. Am luat câte ceva pentru amândoi.

– Doar pentru noi doi? am întrebat.

– Păi, da, a răspuns ea. Ceilalți au mâncat mai devreme.

Deci eram singura persoană din cadrul secției pentru care a mia luat mâncare tipa, în afară de ea însăși. Nu îmi suna în regulă. Poate tindeam să mă pripesc, fără a-i cunoaște adevăratele intenții, însă aveam impresia că nu făcea asta doar pentru a-l impresiona pe șeful ei, ori pentru a lega o prietenie. Era ceva mai mult de atât. Și nu puteam da curs acestui fapt. Eram căsătorit. Poate că nu aveam încă o relație propriu-zisă cu Angel însă, legal, eram căsătoriți. Și al naibii să fiu dacă aveam de gând să îi fiu infidel acelei femei.

– Ascultă, Sandra, mie nu îmi este foame. Îți mulțumesc că te-ai gândit la mine dar cred că mai bine ai oferi porția mea altcuiva. Poate lui Ben.

Ben era durduliu și mânca mare parte din timp. Eram convins că s-ar fi bucurat de o porție în plus, gratis, de mâncare. Nu ar fi refuzat-o niciodată.

Sandra avea o expresia deezamăgită.

– Oh, exclamă. Sigur. Dar, te deranjează dacă îmi termin mâncarea aici? Deja am așezat-o pe biroul tău.

I-am făcut semn cu mâna că poate continua să mănânce. Speram doar să termine cât mai repede pentru că nu îmi doream ca ceilalți colegi ai noștri să ne vadă împreună, singuri. Toți știau că mă căsătorisem. Și, oricum, venise ca un șoc pentru toată lumea, deoarece nu le spusesem vreodată nici măcar că aș avea o iubită. Și, brusc, Alex Cooper a venit la locul de muncă anunțând că s-a căsătorit. Nu voi uita niciodată șocul de pe fețele lor. Erau de-a dreptul stupefiați. Și, pe bună dreptate, chiar și eu aș fi fost.

– Șefu', mă gândeam, începu ea. Oare aș putea veni cu tine în următoarea ta misiune? Cred că ești o persoană de la care am foarte multe de învățat. Aș vrea să văd cum acționezi.

Mi-am pus mâna pe masă în încercarea de a-i arăta verigheta mea, pentru a-i da de înțeles cât de căsătorit sunt. Dar atunci am realizat și eu că nu port verighetă. Nu am cumpărat niciodată verighete. Totul a fost făcut pe grabă iar în ziua nunții doar am semnat actele iar apoi am plecat acasă. Nu m-am gândit vreo secundă că ar fi trebuit să cumpăr și inele. Dar aveam în plan să cumpăr. M-ar fi salvat din multe situații neplăcute, precum aceasta.