Dragoste din datorie

Capitolul 23

Alex

Expresia ei s-a schimbat, devenind una agitată. Era clar că nu îi surâde această variantă.

– Vezi? Dormi liniștită în pat, am insistat. Eu pot sta foarte bine și pe podea. În misiunile mele, am dormit în condiții mai proaste de atât.

Angel a oftat dar, în cele din urmă, a fost de acord cu decizia mea. Aceasta a scos din dulap o pereche de pijamale apoi a mers în baia integrată în camera ei, s-a schimbat și s-a întors. De obicei, observasem că obișnuia să poarte pijamale roz când dormea. Bănuiam că rozul era culoarea ei preferată din acest considerent. Însă de data aceasta era îmbrăcată cu o pereche de pijamale negre, din satin, cu pantaloni scurți și tricou cu nasturi. Era chiar mai sexy în negru decât în roz.

A scos din dulap două pături pufoase pe care mi le-a întins.

– Una pe care să o pui pe podea și alta cu care să te învelești, a clarificat.

– Mulțumesc, i-am spus.

Am întins pătura care părea mai groasă pe jos, lângă patul ei. Atunci când m-am întins pe spate, am rămas surprins să văd că nu era chiar atât de incomod. Pătura groasă mă salvase.

Angel a stins lumina iar apoi s-a urcat în pat.

– Noapte bună, domnule Alex.

– Noapte bună, domnișoară Angel.

Stăteam întins, privind tavanul, și mă gândeam la toate lucrurile pe care le discutasem în această seară cu ea. Nu îmi aminteam ultima dată când mă deschisesem în fața cuiva sau când vorbisem despre sentimentele mele. Dar ea mă făcea să îmi doresc să împărtășesc orice cu ea. Orice detaliu mic al vieții mele, indiferent cât de neimportant l-aș fi considerat ea. Ea asculta tot ce spuneam și totul i se părea relevant. Era una dintre puținele persoane care știau într-adevăr să asculte.

Nu se mai auzea niciun zgomot în cameră. Am bănuit că a adormit. Era destul de obosită, așa că nu m-ar fi mirat dacă ar fi adormit de îndată ce punea capul pe pernă. Însă, brusc, am auzi sunete din pat. Atunci când mi-am îndreptat privirea spre acesta, am văzut-o pe Angel stând cu capul atârnat în afara patului, deasupra mea.

– Ești bine? am întrebat-o.

– Nu pot să dorm dacă știu că ești acolo, a spus ea.

– Este foarte comod, am spus. Culcă-te.

Însă nu m-a ascultat. A mai stat puțin așa, uitându-se la mine.

– Nu ți-am dat o pernă.

Vocea ei m-a făcut să tresat, auzindu-se atât de brusc și atât de panicată.

– Este în regulă, domnișoară Angel.

Înainte să pot realiza, o greutate a căzut pe fața mea. Nu era ceva dur, care să mă lovească, însă impactul a făcut zgomot. Mi-am dus mâna către obiectul de pe fața mea și l-am ridicat. Era pufos. Era o pernă. M-am ridicat în capul oaselor. Am văzut-o pe Angel stând în genunchi în pat, cu ambele mâini acoperindu-i gura.

– Nu ai glumit când ai spus că o bătaie cu perne trebuie să vină natural. Ai așteptat mult momentul?

Fata a început să râdă zgomotos. Și-a luat mâinile din dreptul feței și i-am putut vedea zâmbetul. Zâmbetul acela care mă omora.

– Îmi pare rău. Nu a fost cu intenție. Voiam să îți dau o pernă ca să...

Angel nu a apucat să își termine propoziția, căci perna pe care tocmai o aruncase pe mine i-a trecut milimetric pe lângă urechea dreaptă, chifulindu-i puțin părul. Aceasta s-a uitat șocată în spatele ei, încercând să își dea seama care era obiectul care aproape o lovise.