Dragoste din datorie

Capitolul 14

Angel

Am coborât în bucătărie pentru a-mi pregăti ceva de mâncare. Atunci când m-am mutat în această casă, am crezut că vom lua toate mesele împreună. Dar, se pare că fiecare mănâncă atunci când vrea. Sunt rare dățile în care reușim să ne strângem cu toții la masă și să mâncăm împreună.

Am decis să pregătesc câteva brioșe și, așa cum eram obișnuită, m-am urcat de blat pentru a putea ajunge la rafturile de sus. Dar, spre surprinderea mea, atunci când l-am deschis pe cel în care până acum se afla făina, am observat că era gol. Am coborât și am căutat-o în rafturile de jos. Ciudat. Toate ingredientele care până acum se aflau sus au fost mutate în rafturile de jos. M-am încruntat confuză.

Chiar atunci a intrat în bucătărie doamna care gătește pentru noi și am întrebat-o:

– Mă scuzați. De ce sunt aici făina, sarea, zahărul și alte lucruri care de obicei stăteau sus?

– Domnul Alex m-a rugat zilele trecute să le reorganizez și să le pun în rafturile de jos. A spus că îți este greu să ajungi la ele pentru că ești atât de micuță.

Am înghițit în sec. Alex a decis reorganizarea pentru aproape jumătate din ingredientele din bucătărie pentru ca mie să îmi fie mai ușor să ajung la ele. Eram mai mult decât recunoscătoare. Era un gest atât de mic și totuși atât de plin de însemnătate venind din partea lui. Poate că l-am judecat greșit la început, când credeam că este complet lipsit de suflet. Nu era chiar așa. Desigur, rămânea unul dintre cei mai morocănoși oameni pe care îi întâlnisem în viața mea. Părea că nimic nu ar fi putut să îl înmoaie. Și dacă, totuși, acesta era doar un scut pentru el?

Cu toții dezvoltăm anumite comportamente cu scopul de a nu ne lăsa răniți de alții. Poate că firea lui respingătoare era menită să țină oamenii la distanță de el, pentru ca aceștia să nu îl poată răni. Aș fi făcut același lucru dacă mi-aș fi pierdut părinții la o vârstă fragedă, așa cum a pățit el. Din fericire, la mine situația a fost diferită. Nu am crescut niciodată alături de ei, așa că nu am experimentat vreodată pierderea lor. Ci doar absența totală. Și pot doar să îmi imaginez cât de greu trebuie să fie să pierzi persoanele pe care le iubești cel mai mult pe lume. Nu era de mirare că Alex nu avusese niciodată o relație. Probabil nu voia să trăiască din nou pierderea cuiva drag, fie ea chiar și sub forma unei despărțiri. Era de înțeles să fie rece cu toată lumea pentru a nu se atașa de nimeni.

Discuția pe care am purtat-o seara trecută încă mi se derula în minte. Știam că Alex era sincer atunci când a spus că va rămâne loial, chiar dacă între noi nu există niciun sentiment romantic. Și, totuși, nu puteam să nu mă simt vinovată din această cauză. Simțeam că din cauza mea ratează oportunitatea de a găsi o femeie pe care să o iubească cu adevărat și care să îl facă să renunțe la scutul acesta de protecție. Dacă nu s-ar fi căsătorit cu mine, ar fi avut șansa să găsească femeia care să îi topească inima de gheață. Dar numai eu știam cât de mult mi-ar fi plăcut să pot fi eu aceea.

Însă trebuia să fiu realistă. De la diferența de vârstă, la principiile diferite și la personalitățile noastre, toate acestea puneau bazele unei relații care nu ar fi putut funcționa vreodată.

Am oftat.

Ultima mea relația m-a făcut să nu îmi mai doresc să mă îndrăgostesc vreodată. Și, iată-mă, un an mai târziu, îndrăgostită de un bărbat cu doisprezece ani mai mare decât mine, a cărui prezență mă făcea să îmi pierd controlul și să mă emoționez mai ceva ca o adolescentă.

Brioșele erau deja reci atunci când Darla a coborât somnoroasă din camera ei. A luat una de pe tava pe care am lăsat-o pe măsuța de cafea din living, apoi a venit la mine, în bucătărie. Găteam alături de doamna bucătăreasă mâncarea pentru cină dar am făcut pauză de la a toca legumele pentru a putea vorbi cu Darla.