Dragoste din datorie

Capitolul 9

Alex

Am fost la un pas de moarte.

Cel puțin, asta mi-a spus doctorul. Dacă aș fi ajuns mai târziu la spital, ar fi fost șanse destul de mari să nu mai apuc să conduc mașina pe care tocmai o primisem. După ce doctorul, un bărbat cărunt și cu o burtă prea mare, s-a asigurat că sunt în regulă, mi-a spus că pot pleca acasă. Am ieșit din salon iar prima față pe care am văzut-o a fost cea a lui Angel. Aceasta s-a ridicat grăbită de pe scaunul pe care stătea și a venit spre mine.

– Ce a spus doctorul? m-a întrebat.

Ochii ei mari și căprui erau înlăcrimați. Era atât de speriată că aș fi putut păți ceva? Bărbia sa tremura în timp ce aștepta răspunsul meu.

– Sunt bine.

Umerii ei au coborât în timp ce a răsuflat ușurată. Chiar era panicată. Se putea vedea asta pe fața ei.

– Haide să mergem acasă, i-am spus.

Ne-am urcat în mașină, de data aceasta cu mine la volan pentru că voiam să îmi conduc noua mașină. În timp ce conduceam puțin mai repede decât era permis în acea zonă, am întrebat-o:

– Cine a cumpărat tortul?

– Eu, a răspuns ea fără a sta pe gânduri.

– Nu ți-a spus nimeni că sunt alergic la căpșune?

– Nu am întrebat pe nimeni. Pur și simplu am luat ceva ce am crezut că îți va plăcea.

Angel evita contacul vizual. Se uita la mâinile sale, la drum, în dreapta sa. Oriunde, doar la mine nu. Se purta ciudat. Dădea răspunsuri prea scurte și rapide. Aveam senzația că îmi ascundea ceva. Însă nu aveam această certitudine, așa că nu am insistat prea mult pe acest subiect. Parcam mașina atunci când a spus doar:

– Îmi pare rău.

Angel a coborât repede din mașină, înainte ca eu să mai apuc să spun ceva. Cel mai probabil se simțea vinovată și puteam înțelege de ce. Dar mi-ar fi plăcut să știe că nu o consideram în niciun fel vinovată. Nu avea de unde să știe despre alergiile mele. De fapt, nu avea cum să știe prea multe despre mine în general. Abia ne întâlnisem cu puțin mai mult de o săptămână în urmă. Nu știam mai nimic unul despre celălalt. Și nu eram sigur cât de dispuși eram amândoi să învățăm.

Am coborât din mașină. Am văzut-o pe Angel urcând scările și mergând către camera ei, timp în care cei doi frați ai mei m-au luat în primire încă de când am intrat în living. Judecând după cât de curat era în casă, nu ai fi crezut că tocmai avusese loc o petrecere acolo.

– Cum te simți? m-a întrebat Brandon.

– Sunt bine, am ridicat din umeri.

– Oh, ce bucurie.

Connor a venit la mine și m-a îmbrățișat. Nu îmi plăceau atingerile din partea nimănui și el știa asta. Țineam mult la spațiul meu personal și la intimitatea mea. Însă acum era o excepție. Era îngrijorat, așa că l-am lăsat să mă țină în brațe. Acesta s-a retras în cele din urmă iar eu m-am așezat pe canapea. Mi-am lăsat capul pe spate, cu mâinile pe spătar.

Petrecerea organizată pentru mine a fost în regulă. Era clar că a fost nevoie de multă muncă pentru a aduce laolaltă atâția oameni și pentru atâtea pregătiri. Și eram enorm de recunoscător că aveam în viața mea persoane cărora să le pese atât de mult de mine încât să își ia din timpul lor pentru a-mi pregăti o surpriză. Însemna mult pentru mine. Ei însemnau mult pentru mine. Chiar dacă nu le spuneam asta. Poate că nu știam să ne exprimăm sentimentele dar asta nu însemna că nu țineam unii la alții. Ei erau familia mea. Aș fi fost în stare să îmi dau viața la orice oră pentru oricare dintre ei.