📌Bună, m-am gândit să actualizez cartea, am o părere nu tocmai bună despre ea.Mulțumesc că ați continuat să o votați, o să observați modificări, sper să vă placă."Aștept propuneri📌
Sunt în acest liceu ponosit de 3 ani.O zic cu o oarecare urmă de tristețe, nu prea am tangențe cu nimeni, probabil pentru că am un punct de vedere diferit despre orice.
Cel puțin de aș fii nevăzută de către anumite persoane,aș prefera să-i numesc prieteni ca să nu existe.Sunt un fel de magnet de situații anoste precum intercalarea cu, Kara,persoana care mă detestă din tot trupul ei plastificat încă din clasa a 9-a.
Astăzi e una din zilele minunate în care am onoarea să o întâlnesc.
Mă strigă, parcă i-ar fii pocnit buzele fiind inundată de acid hidraluronic.
-Parazitule, târăște-te puțin să-ți faci existența relevantă.
Nu îi dau importanță, nu merită timpul și interesul meu.Nu mă deplasez prea mult,îmi dau seama că ea are o zi bună și și-a propus să mă bage ea în seamă, ce drăguță,ar trebui să apreciez acest gen de "afecțiune", sau nu.
-Nu auzi?
-Cred că botoxul împiedică informația să ajungă la mine.Îmi ceri ceva din care îți câștigi banii pentru botox, târăște-te tu poate cade puțină milă de la doritori.
Nu mă așteptam să recurg la o discuție cu ea, o să iasă prost.
Era vizibil afectată de afirmația mea
,în mai puțin de o secundă palma ei face contact cu fața mea, iar capul meu face impact cu peretele.
-Cum îți permiți?
Nu răspund, prefer să mă ridic, dar primesc o altă palmă și un picior zdravăn în cap.
-Cum poți să te simți atât de importantă?
Erau o grămadă de persoane care mă priveau, minunea a venit în momentul în care doi tipi de a 12-a au intervenit.I-am recunoscut, avem trei cursuri împreună și un prieten comun.
-Ajunge, Kara.
-A ajuns și mila,Lauren.
-Plecați, se răstise celălalt băiat.
Se oferă să mă ajute, îmi întinde mâna și mă ridică încet,de parcă ar pica lucruri din mine.
-Ești ok?
-Presupun, mulțumesc pentru mai devreme.
- Lauren, corect?
-Da
-Nick, iar el e Max.
În următoarea pauză, după o oră monotonă cu domul Wilsberg(profesor de sociologie), Am mers direct spre cantină.Mi-am propus să uit de momentul stânjenitor și să înfulec ceva ce pare a fii mâncare.
Simt o mână pe brațul meu, apoi totul s-a mișcat rapid, la fel și mâncarea mea, care a făcut impact cu pământul.Era Max, m-a tras la masa lor, într-un mod nu tocmai subtil.
Acolo am făcut cunoștință cu Andreew, un ciudat pervers căruia i-am mâncat mâncarea.
Se pare că ultima oră era alături de Max și Nick.Am ocupat într-o manieră animalică locul din spate, continuând tot animalic restul orei, Max aruncând un pix în mine, iar eu începând al 4-lea război mondial cu o ploaie de pixuri și râsete, în momentul în care pixul făcea contact cu soldații lui, care nu știau că se află într-un război.
-Domnișoară Heart, doriți să ne împărtășiți motivul pentru care râdeți în hohote de la începutul orei?
-Nu
-Nu dorești să ne amuzăm?E o dovadă de egoism domnișoară.
-Bine
-Următoarea dată o să prezinți acest egoism și tupeu directorului, tu însoțită de domnul Max.
