Douăzeci și șase

210 37 7

     — Unde locuiești? mă întreabă ea brusc.

     — De ce vrei să știi?

     Mă aplec ușor peste masă, studiindu-i chipul brăzdat de nesiguranță. Ce ciudat se poartă, de parcă nici n-ar fi ea... Nu înțeleg deloc ce s-a întâmplat sau ce o determină să se comporte așa. Pot spune doar că a avut parte de o perioadă grea. Am impresia că se îndoiește de calitățile și aspectul ei fizic, mai ales. Poate... poate a fost jignită în vreun fel.

     — Meredith, consider că trebuie neapărat să-mi spui ce ți s-a întâmplat. Vorbești atât de straniu, te-ai schimbat aproape pe deplin de acum câteva zile, când te-am întâlnit prima dată. De acord, n-am niciun drept să intru cu bocancii în viața ta să aflu ce ai pățit, dar după vorbele tale, cred că ar fi bine să mi te destăinui.

     Voiam s-o las baltă și să-mi văd de probleme, dar fața ei și modul în care se poartă mă determină să aflu. Nu știu cum m-a năpădit îngrojorarea aceasta din senin, dar simt că e ceva la mijloc pe care nu-l pot lăsa să treacă atât de ușor. Este ceva rău, crud și nemilos, care o îmbată cu gânduri negre și împăienjenite. Trebuie să aflu.

     Ahh, simt o suliță în spate care mă împinge spre enigma lui Meredith. Trebuie s-o dezleg.

     — Vrei să știi? îmi zâmbește ea cu amar. Fie, am să-ți spun.

     — Așa este cel mai bine, îi zâmbesc eu așteptând răbdător.

     — Acum să mergem, sper că nu stai departe.

     — Meredith, ce? exclam eu șocat. Nu înțeleg ce-i cu tine și cu această dorință a ta.

     — Credeam că vrei să știi. Și am acceptat. Cu condiția să vin la tine acasă.

     Oftez ușor obosit, dar încuviințez resemnat. N-am nici cea mai mică idee pentru care Meredith vrea să îmi viziteze căminul. Dar la fel de gol mă simt și când îmi storc creierii pentru o explicație în ceea ce privește de ce am acceptat să vină. O să-i zic în continuare instinct. Îmi place să-l numesc așa. Nu simt că trebuie să-mi ofer niște explicații, pur și simplu accept că ceva din mine vrea să o fac. Și merg mai departe.

*

      Apartamentul meu este mic și puțin înghesuit, cu toate lucrurile aruncate în toate părțile. Nu obișnuiesc să fac curat, mă simt bine și mai confortabil atunci când sunt înconjurat de tot felul de prostii. Singurul loc unde fac ordine este biroul meu. Și aici nu mă refer la vreo cameră spectaculoasă cu mobilă scumpă și dulapuri lăcuite. Este un simplu birouaș cu multe sertare pe care eu îl iubesc.

      Îl am de foarte mulți ani, de când am decis că trebuie să părăsesc cuibul părinților și să mă mut la casa mea. Toate hârtiile, documentele și dosarele sunt foarte bine aranjate și puse în funcție de câteva criterii de care eu țin cont mereu. Nu sunt vreun afacerist, dar pe acel mic birou îl simt într-un fel aparte. Este locul meu unde mă gândesc profund la chestiuni importante și mă simt ca un adevărat gentleman.

     — Nu faci des curățenie, nu? mă trezește Meredith din gândurile mele.

     — Nu, nu obișnuiesc. Vrei să mă ajuți?

     — N-am de gând, îmi spune ea forțând un zâmbet.

     Se apropie de fereastră, de unde privește oamenii ce se împrăștie pe stradă. Inspir adânc. O lene adâncă îmi cuprinde oasele, făcându-mă să mă prăbușesc în canapea. De aici văd perfect silueta fetei, dreaptă și impunătoare, tronând peste cetățenii care nici măcar nu știu că au o regină. Ea nu spune nimic, continuă să stea nemișcată, analizând trecătorii grăbiți sau copiii trimiși să cumpere pâine.

     Îmi închid pentru o secundă ochii, apoi mă trezesc privind în jurul meu. Încăperea este cea mai mare din întreaga mea locuință. Este o sufragerie combinată cu bucătăria. De aici intru în baie și în dormitor, unde îmi este și biroul. Întregul apartament este decorat sărăcăcios, dar adevărul este că nu mi-am bătut niciodată capul cu asta.

     — Îmi arăți unde este baia? mă întrerupe iar Meredith, întoarsă acum cu fața spre mine.

     Eu întind degetul arătător spre o ușă din colț, iar ea pornește sfios, uitându-se de jur împrejurul camerei. Aud ușa închizându-se în urma ei, apoi mă ridic moleșit ca să strâng câteva hainde aruncate pe scaune și să spăl vasele murdare.

     Oh, Jeffrey, dar tu ești un leneș în toată regula! mă muștruluiesc eu în gând. Un zâmbet amuzat îmi apare pe chip, iar apoi iau atitudinea de bărbat casnic. Îmi pun mâinile în șolduri și pornesc ca o vijelie să nu par chiar un trântor total.

     În timp ce mă prefac gospodinul perfect, arunc priviri iuți ușii pe care a intrat Meredith. Fiecare minut pe care îl petrece acolo mă taie în interior. Mă simt din ce în ce mai îngrijorat de situația ei și de ceea ce ar putea face acolo. Pentru câteva clipe mă opresc, încercând să disting vreun zgomot aparte. Dar e liniște, ceea ce înseamnă că ori plânge pe înfundate, ori deloc.

     Îmi scutur mâinile una de cealaltă, mulțumit de treaba mea. Pe sub mormanul de haine, am găsit un șorț vechi pe care îl folosesc când îmi aduc aminte de el și prepar bucate gustoase ca la bunica acasă. Sau nu chiar... Oh, doar îmi aduce aminte de zilele însorite de primăvară când Melody stătea pe canapea, prea obosită să mai poarte haine și mă privea desfășurându-mi spectacolul de bucătar experimentat. 

     Ce zile fericite...

     — Jeffrey...

     Îmi ridic privirea de pe șorț bucuros că Meredith în sfârșit a ieșit din baie. Dar...

     — Ești în toate mințile? țip eu uimit.

     Meredith stă în cadrul ușii, cu hainele-i în mână și trupul dezvelit. Mă întorc cu spatele, tulburat de apariția ei nebună și îi spun să se îmbrace.

     — Ce-i cu tine? De ce faci asta? Acesta-i motivul pentru care ai vrut să vii la mine? Fie, poți să faci duș, dar acum pune ceva pe tine, pentru numele lui Dumnezeu, Meredith!

     — Am să-ți șoptesc la ureche tot ce mi s-a întâmplat, în timp ce tu mă mângâi suav pe piele, sărutându-mi cu ardoare goliciunea fragilă. Nu-i așa, Jeffrey?

     Vocea îi pare ireală, iar cuvintele ieșite din gura unei poete. Îi simt pașii în spatele meu, apropiindu-se tot mai mult de mine. Și-a scăpat hainele pe podea, continuând să meargă asemenea unei căprioare divine într-o pădure numai a ei. Răsuflarea îmi este din ce în ce mai greoaie, cu fiecare secundă în care Meredith dă drumul unei pasiuni înflăcărate din inima sa.

     Nu o înțeleg. Nu știu ce vrea să facă. Sau poate știu, dar nu-i văd scopul.

     Încerc să o opresc, însă mișcările îmi devin de plumb. Mâinile ei stau acum pe spatele meu, făcând cercuri mai mici și mai mari cu degetele arătătoare. Își strecoară apoi brațele pe sub ale mele, încolăcindu-se în jurul trupului meu imobil. Ochii mi se închid lent, iar ea mă mângâine atent pe piept, transmițându-mi fiori prin buzele-i ce-mi sărută acum gâtul cald.

     — Sunt căsătorită, îmi șoptește fără grabă, după care mă mușcă de lobul urechii, asemenea unei pisici jucăușe.

Doctorul de sufleteDescoperă acum locul unde povestirile prind viață