Dragoste din datorie

Capitolul 3

Alex

Blonda din fața mea mă privea complet derutată. Mi-am dat seama că părea ceva complet ireal ce îi spuneam. Ne văzusem o singură dată, într-o conjunctură nu tocmai favorabilă, apoi apoi venisem la ea acasă seara târziu și îi spuneam că trebuie să ne căsătorim. Îmi puteam doar imagina șocul prin care trecea.

În timp ce ea procesa ceea ce tocmai am spus eu, mi-am permis să analizez discret atât locuința ei, cât și pe ea. Apartamentul era unul modest, cu un dormitor și un living. Era curat însă nici nu mă așteptam la altceva de la casa unei fete singure. Era mobilat destul de sumbru, aflându-se în contrast cu pijamalele ei roz și papucii cu coarne de ren. Am încercat să îi ignor din secunda în care mi-a deschis ușa dar, la naiba, ochii îmi tot fugeau spre ei. Cine purta așa ceva la sfârșitul lui august. De fapt, cine ar fi purtat așa ceva indiferent de perioada anului? Erau absolut hidoși.

– Domnule Alex, ce tot spui acolo? a spus.

Mi-am mușcat buza de jos și am preferat, în loc să îi spun cuvinte care ar fi putut să o bage în ceață mai rău, să îi dau poza pe care o adusesem cu mine. Am scos-o din buzunarul cămășii și i-am întins-o. Fără să pună altă întrebare, fata a luat-o. S-a utat la ea și am putut vedea cum ochii ei se umpleau rapid de lacrimi.

– Este bunica, spuse ea.

În poza dată de mine se afla bunica ei atunci când era tânără. Din păcate, poza era ruptă pe jumătate, astfel că nu îți puteai da seama dacă în poza originală era singură sau se mai afla cineva lângă ea. După ce a mai privit poza timp de câteva clipe, fata s-a ridicat și a dispărut din cameră. S-a întors după câteva minute, cu ceva în mână. A așezat pe măsuța de cafea din fața noastră jumătatea de poză pe care i-o dădusem iar apoi a pus în continuarea ei ultimul lucru la care m-aș fi așteptat vreodată: cealaltă jumătate a pozei, în care se afla bunicul meu.

Amândoi ne-am uitat la poza completă, surprinși de faptul că bunicii noștri au păstrat atâția ani poza celuilalt. Nu am crezut niciodată în dragoste însă, dacă aceasta ar exista, eram sigur că gestul lor ar fi ocupat un loc înalt în clasamentul gesturilor romantice făcute pentru persoana iubită.

– De ce ai o poză cu bunica mea? m-a întrebat ea.

Am tras adânc aer în piept.

– Știu că va suna ciudat dar bunica ta și bunicul meu s-au cunoscut în tinerețe. Mai bine spus, s-au iubit. Părinții lor nu i-au lăsat să fie împreună dar au păstrat legătura. Au comunicat până anul trecut când bunica ta a...

Am lăsat propoziția neterminată, dându-mi seama ce eram pe cale să spun.

– Am acasă scrisorile dintre cei doi. Bunicul le-a păstrat pe toate, alături de poza cu bunica ta. Și mi-a mai lăsat asta.

Am scos din buzunarul de la spate al pantalonilor plicul în care se afla scrisoarea de la bunicul și i-am întins-o și pe aceasta. A început să o citească, timp în care se încrunta vizibil. Era clar că nu îi plăcea situația. Nici mie nu îmi plăcea. O înțelegeam mai bine ca oricine altcineva.

– Bunica ta l-a rugat pe bunicul să aibă grijă de tine atunci când ea nu va mai putea. Acum, că a murit și el, m-a rugat să îi continui eu treaba. Mi-a spus să mă căsătoresc eu cu tine și să te protejez.

Blonda a pus scrisoarea pe masă după ce a citit-o.

– Acum înțelegi de ce am spus că trebuie să ne căsătorim. Este ceea ce și-au dorit ei, am spus.

După câteva momente în care a procesat toate informațiile noi, fata a spus:

– Este în regulă dacă mă mai gândesc la asta? Nu cred că îți pot da un răspuns acum.