Capitolul 1: Nu te duce în ring diseară!

2.5K 231 30
                                    

Capitolul 1: Nu te duce în ring diseară!

Lorelai

 Adesea mă pierd în vise pe timpul zilei. Îmi imaginez scenarii în care viața este diferită. Fără probleme, fără stres, fără orice m-a adus în situația asta în care am început să-mi imaginez lucruri doar ca să fac față. Visele acestea sunt atât de profunde, încât pierd conexiunea cu realitatea. Sunt atât de profunde, încât uneori mă trezesc la realitate și am parte de un șoc că ceea ce mi-am imaginat nu este real. Timpul trece prea repede când visez.

Timpul mi-a fost mereu dușman. Mai ales când viața mea a depins de el. Atunci trece cel mai repede.

Prind de mânerul oalei fără mănușă sau prosop și aproape o scap. Fir-ar! Scutur mâna câteva secunde în aer și scrâșnesc din dinți. Tocmai am pierdut alte câteva secunde.

Este ora 6:01. Am mai puțin de o oră la dispoziție să-i chem să mănânce înainte să ajungă el acasă. A impus o regulă. Nimeni să nu stea la masă cu el când mănâncă, în afară de mine. Iar eu trebuie să mă asigur că regulile sunt respectate. Nu se va lua de mine. Știe că nu m-ar durea atât de tare, pe cât m-ar durea dacă s-ar lua de frații mei. Așa că, fac tot ce pot ca să-i țin departe de el.

Adică, de durere.

Așez cele două farfurii pe masă. Una are o crăpătură mică, iar cealaltă este ciobită unde ar avea modelul unei flori. Pun câte o felie de pâine lângă fiecare – las trei pentru tata și o lingură. Torn câte un polonic cu două bucăți de carne în fiecare – ca să-i rămână lui cinci – și mă mai uit o dată la ceas. 6:17. Când naiba au trecut minutele?

Este vina mea că nu am ajuns la timp ca să pregătesc mâncarea. Am rămas să-i țin locul lui Lyn la muncă încă câteva ore, altfel totul ar fi fost gata. Iubitul ei nu arăta deloc bine zilele trecute. Avea vânătăi pe toată fața și se ținea cu mâna de abdomen.

— Finn, Chase! Mâncarea!

Primul care coboară este Finn. Deja s-a obișnuit cu programul nostru de-acasă. Nu mai pune întrebări despre tata, așa cum făcea mai demult. De ce nu vrea să stea cu noi? De ce nu mâncăm cu toții, așa cum fac alte familii?

Pentru că noi nu suntem o familie. Nu am fost niciodată. Dar nu-i pot spune asta, așa că am preferat să-l ignor de fiecare dată. Are doar șapte ani. Nu ar trebui să treacă prin așa ceva și uneori am impresia că nu-l pot proteja așa cum ar trebui de tot ce se petrece în spatele pereților casei noastre.

Finn sare peste ultimele două trepte, direct pe podea. Înclin capul într-o parte și bat din picior.

— Ce ți-am zis eu ție despre săritul peste trepte? întreb și-mi trec degetele prin buclele lui întunecate. Treci la masă și mănâncă repede, te rog.

Dacă există ceva ce avem toți trei frații în comun, este culoarea părului.

Chase coboară scările somnoros. Cască larg și are părul tocit de la somn. O vânătaie sub ochiul stâng, pe care nu o avea zilele trecute. Poartă un tricou vechi, cred că ros de moliile din dulapuri. La naiba, trebuia să cumpăr ceva pentru ele. Dar de unde bani? Tata nu mi-a mai dat nimic de ani de zile, dar se așteaptă să aibă totul pe masă.

Mă uit la calendar. Mai am trei săptămâni până la salariu și 50 de dolari în portofel.

Cei doi iau loc și încep să mănânce. Mă reazem de blatul de la bucătărie și privesc la ceasul de pe perete. Are o bucată lipsă din ramă. Nu-mi mai amintesc dacă l-a spart el cu o sticlă de bere sau un pahar.

SinfulUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum