Unsprezece

500 74 14

   Nu sunt sigur de ceea ce vreau cu Melody, habar nu am ce vreau, de fapt. M-am obișnuit cu ceea ce se întâmplă în viața mea, mai bine zis ceea ce nu se întâmplă, căci monotonia predomină de atâția ani. Cred că nu mai știu cum e să săruți o femeie, să-i atingi pielea delicată și să-i frângi trupul într-o îmbrățișare înfierbântată. Eram mai tânăr când mă bucuram de asemenea momente.

     Ceilalți clienți își întorc cu greu privirile spre ceștile lor, lăsând în urmă momentul jenant. O privesc pe Melody cu nesaț în timp ce se îndepărtează de masa mea furioasă. Văd în mișcările ei repezite că și-ar dori să-mi zică vreo două cuvinte "dulci", însă știe că nu poate.

     Aștept să vină să-mi spună cât am de plătit pentru ceașca spartă, viespea de chelneriță ce bârfește pe la colțuri mi-a zis să nu plec până nu plătesc ce am stricat. Este foarte bine, oricum nu am de gând să părăsesc cafeneaua până nu primesc încă o întâlnire cu Melody. Poate par obsedat sau îndrăgostit până peste urechi, dar sincer, nici o variantă nu e adevărată. Pur și simplu mă aventurez, pe lângă faptul că îmi croiesc drum spre trecut și îmi construiesc un pod spre un viitor mai interesant. Da, sunt un tip ciudat, dar nu mi-e rușine cu asta.

     — Sunteți de-a dreptul nebun și aveți de plătit pentru stricăciunile făcute! îmi atrage atenția Melody, stăpânindu-și furia.

     — Sigur, nu e așa scumpă o cană.

     Îi zâmbesc inocent, iar ea îmi intinde cu dezgust nota de plată. Cafeaua pe care nu am băut-o plus ceașca spartă. Nu-i mult, nu mi-a făcut o gaură în buzunar. Portofelul meu, nici prea umflat, dar nici chiar golaș, poate suporta suma.

     — Cred că ar fi mai bine să plecați, domnule, îmi spune tăios, înțepându-mă cu nervii ei întinși la maxim.

     — De ce? Nu am băut cafeaua, te rog, adu-mi alta, drăguțo.

     — Vă rog să nu vă comportați așa cu mine! Altfel vă dau afară din cafenea!

     — Oh, periculoaso. Hai mai bine să discutăm puțin când îmi aduci cafeaua. Bine?

     Îi zâmbesc ușor pervers, aducând-o în jocul meu nebun. Își strânge pumnii furios și pleacă de lânga masa mea scrâșnind din dinți. Îmi trec limba peste buza inferioară și o mușc ușor, provocând puțină durere. Mereu mi-a plăcut să fac asta, e un fel de suferință dulce, ca sexul. Te doare, dar uiți de durere când te cuprinde valul de plăcere supremă.

     Atenția îmi este atrasă de cealaltă chelneriță care se îndreaptă repezit spre mine. În mâini duce o tavă pe care îmi este pusă cafeaua și caut discret silueta lui Melody. Ea trebuia să vină la mine, nu scorpia asta!

     — Poftim cafeaua dumneavoastră.

     — Mulțumesc, îi răspund sec și iritat.

     Sper că și-a dat seama din vocea mea că vreau să-și miște fundul de aici, dar cum să prind un moment cu Melody? Cu siguranță ea a trimis-o astfel încât să scape de mine și să nu mai am șansa de a-i vorbi. E vicleană.

     — Scuză-mă, ar putea colega ta să vină pentru două minute? Trebuie să-i spun ceva, urgent!

     — D-da, sigur, cum să nu.

     Cuvintele i se împleticesc în gură, iar șocul întrebării mele aproape îi îneacă cuvintele. Rânjesc diabolic, ascunzându-mi zâmbetul în cana de cafea fierbinte. Pentru câteva secunde mă gândesc de ce mă strofoc atât de tare pentru ea? Nu sufăr, nu mă simt nici distrus, iar viața mea ar continua și fără ea, dar totuși, încă ne leagă trecutul și diminețile în care ea a continuat să mă servească. Înfăptuiesc chiar eu miracolul, deci trebuie să continue, să se formeze ceva și mai strâns, să reaprind momente stinse. Totuși, nu sunt nici tipul insistent. Cred că habar nu am cum sunt, descopăr lucruri noi la mine pe zi ce trece.

     — Uitați, domnule, de ce nu mă lăsați în pace? Nu mai vreau să am de-a face cu dumneavoastră, sunteți un tip ciudat! Vă comportați de parcă sunteți atotștiutor și credeți că sunteți superior, când de fapt... stai, de ce îți vorbesc ție cu dumneavoastră? Ești un nimeni care vine la cafeneaua asta plictisitoare, cu o viață de rahat și zile lipsite de fericire! Nu vreau să te mai întâlnesc!

     Ascult cum își varsă nervii în șoaptă și își oprește tremurul mâinilor să devină din ce în ce mai agitat. În voce i se scurge o notă de tristețe, iar din ochi își doresc să izbucnească câteva lacrimi. O prind gingaș de mână și o îndemn să stea pe scaunul din fața mea, mângâindu-i încet degetele parcă prinse într-un sughiț prelung.

     — Melody, îmi pare sincer rău. Pot să știu de ce plângi?

     — Nu plâng, îmi răspunde sec și își trage mâna de sub adăpostul palmei mele.

     — Ba da, văd asta în ochii tăi, o aud în vocea ta și o simt, ajunge până la mine.

     Un moment de tăcere dureros îmi apasă pieptul. Nu știu ce ar trebui să-i mai zic, sunt sigur că suferă din cauza celor spuse de mine, alaltăieri. Cu toate că nu sunt sigur de sentimentele ei față de mine, știu că orice fată s-ar simți jignită de cuvintele mele, mai ales o tânără a cărei viață abia a înflorit. Vorbele mele erau destinate femeii mature, gânditoare și puternice din Melody, nu știam că ea e încă o puștoaică sensibilă.

     — Știu, știu foarte bine de ce ești atât de revoltată împotriva mea. Crede-mă, mi-am dat seama mai târziu că am folosit cuvintele greșite.

    — Dar asta ai vrut să spui, că te consider un potențial iubit sau soț.

    — Poate chiar așa e... dar nu am spus-o într-un sens negativ. Ceea ce te-a supărat cu adevărat este faptul că te-am citit atât de ușor, nu trebuia să-ți arăt asta.

    — Dacă îmi spui acum că sunt ca o carte deschisă nu mă încântă, iar dacă îmi zici că ai greșit spunându-mi, iar nu-s bucuroasă. Mereu mă vei citi, spune accentuând ultimul cuvânt, chiar și fără să-mi spui.

     — Așa-i, însă te pot ajuta.

     — Nu am nevoie de ajutor.

     — Așa crezi tu.

     O iau iar de mână încercând să-i transmit din căldura mea. Vreau să simtă că poate avea încredere în mine, că eu într-adevăr îi pot fi de folos. O pot transforma într-o adevărată femeie, cu capul pe umeri, puternică și isteață. Acum, e doar o copilă necoaptă într-un corp de adult în devenire. E Melody, iar eu vreau o doamnă Melody.


Doctorul de sufleteWhere stories live. Discover now